Energie prea multă sau ADHD?

Specific noilor generații?


În ultimii ani, în învățământul primar ne confruntăm tot mai des cu copii foarte agitați, în permanentă mișcare, uneori violenți. Îi numim copii hiperactivi. La unii dintre ei, cu multă răbdare și înțelegere, reușim să corectăm aceste comportamente.

O mică parte dintre ei, însă, nu răspunde în niciun fel la eforturile noastre. Aceștia sunt copiii cu ADHD. Ei sunt în permanentă mișcare, nu se pot concentra mai mult de 15 minute asupra unei activități, sunt violenți, vorbesc urât, nu se pot integra în colectiv, deranjează orele, tot timpul au ceva de spus, atenția le este distrasă de orice zgomot.

Cei prea violenți riscă să fie izolați 


Din pricina comportamentului lor, sunt izolați de ceilalți copii. Părinții celorlalți elevi îi consideră un pericol pentru copiii lor și de cele mai multe ori fac presiuni asupra cadrelor didactice pentru ca acești copii cu probleme să fie mutați din clasă sau trimiși la școli speciale.

Se ajunge la situații în care părinții se văd nevoiți să schimbe două, trei, poate chiar patru învățătoare, precum și colectivele în care învață copiii lor. Acestor copii trebuie să li se acorde însă foarte multă atenție. Ei trebuie responsabilizați și ajutați cu multă grijă să depășească problemele.

Impactul în familie


Adesea, a avea un copil cu ADHD implică pentru întreaga familie probleme: au de suferit atât părinții, care se află sub o presiune psihologică deosebită, cât și copiii, care nu sunt ajutați să-și depășească problema și să-și dezvolte aptitudinile.

Care sunt principalele influențe?


1. Atitudinea copilului poate afecta relația de cuplu. Un sondaj realizat de Federația Mondială a Sănătății Mintale a arătat că, în Marea Britanie și Australia, peste 60% dintre cuplurile care au un copil cu ADHD au constatat că atitudinea acestuia le-a afectat relația.

Mulți adulți consideră că nu trebuie să suporte „toanele copilului și sfârșesc prin a refuza să-și asume responsabilități și a lăsa copilul cu probleme în grija unui singur părinte.

2. Tensiunea permanentă e nocivă. Părinții care nu știu la ce să se aștepte din partea copilului lor sunt mult mai stresați și mai obosiți decât alți părinți.

Agitația și lipsa de control a micuțului le induce o permanentă stare nervoasă, dar și de preocupare (grija suplimentară) față de problema cu care se confruntă copilul. Ei se ceartă mult mai des și implicit creează un mediu nociv pentru cel mic.

3. Stresul cauzat de respingerea socială. Pe toate planurile, copilul cu ADHD poate induce un sentiment de respingere din partea celorlalți. Atât copiii de vârsta lui, cât și adulții îl pot evita și marginaliza.

Mai mult, părinții evitați de către rude și prieteni din pricina copilului prea „obraznic sunt un caz frecvent întâlnit. De aici și până la izolarea întregii familii în plan social nu mai este decât un pas.

Sfaturi din experiența altora:

Florina Mitran, institutor, 45 de ani:


Copilul cu ADHD și integrarea în colectiv.
 Când e vorba de copii cu exces de dinamism, la școală, învățătorul trebuie să fie pregătit permanent pentru a-i alterna activitățile instructive cu alte activități (desen, modelaj din plastilina, decupare, lipire).

Trebuie avut grijă ca aceste activități să nu pară pedepse, ci, dimpotrivă, recompense. Pe cât posibil, trebuie alternate lecțiile active cu cele liniștite.

În ceea ce privește un copil cu ADHD, pentru integrarea lui în colectiv acesta va primi sarcini la fel ca și ceilalți copii, sarcini care vor fi stabilite de comun acord și vor fi permanent controlate.

Pentru orice sarcină rezolvată, trebuie apreciat, iar acolo unde nu reușește, încurajat să colaboreze cu colegii pentru îndeplinirea sarcinii. În felul acesta, treptat, treptat, învață să colaboreze cu colegii săi și să fie apreciat de aceștia.

Lucruri pe care trebuie să le știi. Un cadru didactic bine informat despre copiii cu ADHD poate găsi cele mai bune metode de lucru pentru ca acești copii să nu fie izolați, ci să fie acceptați de colegii lor și de părinții acestora.

Ei trebuie integrați în învățământul de masă. Dar pentru aceasta, trebuie să existe o colaborare reală între cadru didactic, părinte și specialist (medic pediatru, psiholog).

Victor Comănescu, inginer, 42 de ani
:

Copiii ne domină relația de cuplu. 
De când au apărut copiii, nu am avut niciodată liniște în casă. Radu, încă din fașă, era nervos și plângea extrem de mult. Apoi, după doi ani, a venit Tudor, care se comporta aproape la fel. Între timp, Radu crescuse și deja făcea numai năzbâtii.

Nașterea lui Sorin a fost aproape o întâmplare, nici măcar nu-mi amintesc când l-am conceput. El este mai cuminte, dar oricum e foarte influențabil, așa că, ori de câte ori atmosfera este agitată, izbucnește în plâns.

În timp, a început să mi se pară normal să fie așa: tot timpul scandal și agitație, niciodată să nu am timp de mine, s-o las pe Ioana în pace, să se odihnească (e mai obosită pentru că, evident, face mult mai multe decât mine, care îmi găsesc refugiul în lucru și evit să ajung prea devreme acasă)…

Am remarcat de curând că nici nu mă mai ating de soția mea și că de fapt mi-e și frică să o fac, pentru a nu spori stresul care ne înconjoară…

Relațiile de cuplu și agitația. Un cămin liniștit este foarte important atât pentru a le asigura copiilor un mediu propice dezvoltării psihologice corecte, cât și pentru a-i face pe cei doi parteneri să se simtă împliniți.

Dacă cei trei copii sunt doar o sursă de stres și griji, undeva este o problemă. Este esențială schimbarea stilului de viață și reechilibrarea rolurilor în cuplu, eventual consultarea unui psiholog pentru a stabili cauza adevărată a stresului.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2