Cercetarile arata ca existenta unor traditii in familie este un semn ca acea familie este sanatoasa. Traditiile dau sentimentul de siguranta copiilor si tinerilor, furnizeaza un sentiment de continuitate si rutina, care le marcheaza an de an anumite lucruri, facand, prin previzibilitatea lor, ca evenimentele sa fie asteptate si sigure.
98% dintre parintii din mediul rural respecta traditiile de sarbatori ale familei de origine, se arata intr-un studiu Unicef.
Astfel de activitati care se fac in familie creeaza relatii sanatoase intre generatii, mai ales daca sunt anticipate si intampinate cu bucurie de toti.
Copiii isi vor reaminti experientele avute cu ocazia acestor traditii de familie mai degraba decat de jucariile sau darurile de alta natura primite cu aceste ocazii.
Ce invatam din traditii
Traditiile sunt acele povesti, credinte, ritualuri si obiceiuri care trec de la o generatie la alta. A respecta traditiile de sarbatoare ca si cele de zi cu zi, de vacanta sau pe cele speciale are menirea de a invata, de a transmite copiilor care este sistemul de valori al familiei.
Aceste traditii satisfac nevoia oamenilor de a apartine, de a simti ca fac parte din ceva, ca sunt membrii a ceva. A fi parte din lucrurile speciale pe care le face familia noastra ne da sentimentul de apartenenta – una dintre nevoile superioare ale omului.
Traditiile ne ajuta sa ne sudam ca familie, asa ca puneti pe lista de prioritati in acest an, de Sarbatori, sa-l includeti si pe copilul vostru in traditiile familiei voastre, pentru ca astfel el va sti ca apartine acestei familii si va incepe sa isi construiasca adevaratele amintiri.
Dulci amintiri
Parintii nostri au propriile traditii de familie, din care noi extragem ceea ce ne place, fara a le uita sau ignora, dar acum avem propria familie si este timpul sa ne cream propriile ritualuri si traditii, pe care sa le transmitem ca dulci amintiri copiilor nostri.
1. In aceasta lume in care putine evenimente pot fi prevazute, ritualurile dau siguranta si copiilor, si parintilor.
2. Crearea de noi traditii si ritualuri da familiei sansa sa ramana unita si sa isi impletesca vietile.
3. Prin traditii dam copiilor o identitate, un grup de apartenenta si sentimentul ca stiu cine sunt si de unde vin.
4. Traditiile ne invata valori. Noi invatam pe copii care sunt valorile noastre prin traditii.
5. Traditiile sunt ancore de apartenenta ale copilului la familie, dar ele pot fi completate sau modificate.
6. Cand copilul devine adult si are propria sa familie, este obligatoriu sa creeze traditii noi, ale propriei familii.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3