Taierea motului este urmatorul eveniment fericit de dupa botez, o traditie folosita ca prilej ca familia extinsa si prietenii sa vina si sa sarbatoreasca alaturi de parinti primul an din viata bebelusului lor. Potrivit traditiei de taiere a motului si rupere a turtei, pana la varsta de un an a copilului nu trebuie sa i
Indiferent cât de mare și aprinsă ar fi flacăra iubirii, ea poate ajunge abia să pâlpâie din cauza unor mici, dar foarte supărătoare obiceiuri. Fie el sau ea uită câte ceva (important pentru celălalt), fie unul sau altul a lăsat iar ușa deshisă la dulap, capacul ridicat la toaletă sau rufele lângă și nu în
Urmează să fii pentru prima dată nașă? Află care sunt cele mai importante obiceiuri la botez, si ce trebuie să aduci la botez in acest moment important din viața unui copil. Botezul se făcea, în trecut, într-a opta zi de la naştere. În prezent, Biserica recomandă să se facă cel târziu la 40 de zile
În popor, azi, se prăznuieşte Sântilie, care este o divinitate populară ce a preluat numele şi data celebrării de la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Iată câteva datini şi obiceiuri care se practică în această zi. Se spune că Ilie a săvârşit multe păcate pe pământ, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, păcate pe care
Deşi pare să fie peste tot la fel, apariţia unui nou-născut este întâmpinată diferit, de la o ţară la alta. Am descoperit unele obiceiuri frumoase, altele interesante, unele pur şi simplu amuzante – pe care ţi le împărtăşim în rândurile de mai jos. Irlanda Ordinea ţărilor pe care le vom prezenta în
Norvegienii au o tradiție interesată legată de Paște – Easter Crime/Paaskekrim – în apropierea Paștelui, librăriile sunt ticsite de romane polițiste iar televiziunile difuzează seriale cu crime și detectivi. În Suedia, copiii se îmbracă în vrăjitoare în zilele dinaintea Paștelui și oferă picturi și desene în schimbul dulciurilor (obiceiul seamănă întrucâtva cu Halloween-ul americanilor).
Multi copii au obiceiuri care pot fi de-a dreptul enervante.
Doar cateva ore ne mai despart de sarbatoarea, atat asteptata de cei mici, a Sfantului Nicolae. Cati dintre noi nu am asteptat cu emotie dimineata de 6 decembrie pentru a se uita daca Mosu’ a lasat ceva in ghete?
Am dat copilul la gradinita – in sfarsit! Totul parea sa se desfasoare conform celor mai minunate astepÂtari. S-a acomodat repede, nu face probleme dimineata la plecarea spre gradinita, doamna educatoare se comporta minunat cu copiii, acolo este frumos si curat, mancarea este buna... Ce ne-am mai putea dori?
Din insorita Africa si pana in inghetata Alaska, Craciunul se sarbatoreste cu bucurie si speranta, cu traditii care isi pierd originea in negura timpului.
Semnificatia botezului a ramas aceeasi din timpuri stravechi, iar in jurul crestinarii s-au creat o multime de traditii si obiceiuri.