Toate fetiţele visează la viitorul soţ – un prinţ frumos, pe cal alb sau poate un nou Van Damme care escaladează orice obstacol numai pentru o floare. Nu-i aşa că îţi aminteşti cum discutai cu micile tale prietene despre ce ochi albaştri sau verzi, ori ce zâmbet cuceritor va avea „el”, cât va fi de înalt şi puternic?… Dar vârsta visurilor copilăreşti trece incredibil de repede, iar realitatea ne aduce cu picioarele pe pământ.
Evident că nu întâlneşti pe toate drumurile bărbaţi care să răspundă standardelor tale legate de aspectul fizic, iar dacă totuşi îl găseşti pe Făt-Frumos, s-ar putea ca el să îţi frângă inima la un moment dat. Ce este de făcut? În loc să verşi lacrimi pentru iubitul tău cel arătos, alături de care convieţuirea e dificilă, mai bine urmează exemplul femeilor înţelepte, care, în locul unui bărbat frumos şi atât, au ales unul cu o fire tandră, înţelegător şi spiritual, ascuns sub un fizic modest. De multe ori, ele au găsit fericirea în braţele unui bărbat urât, descoperind că acesta este un soţ bun, sensibil, inteligent şi chiar sexi.
O altă calitate a acestui gen de parteneri este, de cele mai multe ori, modestia. Nu pentru că n-ar avea cu ce se mândri: s-ar putea lăuda cu multe calităţi sufleteşti. Totuşi, nu sunt încrezuţi, pentru că văd lumea şi pe cei din jur într-o lumină apropiată de cea reală şi nu prin prisma fizicului lor „irezistibil”. Cu siguranţă, şi tu preferi să ai alături, timp de o viaţă, un bărbat modest, care să-şi cunoască propria valoare, dar care să nu ceară în permanenţă laude, agasându-te cu aroganţa lui.
În plus, cercetările asupra vieţii de cuplu arată că bărbaţii mai puţin atrăgători fizic nu riscă atât de mult să devină plicticoşi. De ce? Pentru că ei nu suferă de teama că-şi vor pierde frumuseţea – cu care, oricum, nu s-au putut lăuda vreodată. Tocmai de aceea, nici nu-şi prea sâcâie partenera cu preocupări excesive legate de propria persoana sau cu monologuri interminabile despre sine.
R. L., 36 DE ANI:
„Am fost dintotdeauna prieteni foarte buni şi mereu am admirat nonşalanţa cu care ştia să facă faţă propriei urâţenii – cu care, de altfel, eu mă obişnuisem. Când mi-a mărturisit că este îndrăgostit de mine, m-am speriat. Deşi ţineam foarte mult la el, nu mă puteam închipui alături de el într-o situaţie intimă care, inevitabil, ar fi urmat dacă îl acceptam. Apoi, a fost de ajuns un simplu sărut ca să-mi spulbere orice îndoială. A reuşit să fie atât de fermecător şi tandru, încât m-a cucerit definitiv. Ca dovadă, şi astăzi suntem împreună – căsătoriţi de ceva ani buni – şi mă consider o norocoasă.”
A. C., 24 DE ANI:
„Fostul meu iubit era un bărbat cu adevărat frumos – toate prietenele mele erau de acord în privinţa asta. La început, eram foarte mândră când femeile întorceau capul după el pe stradă. Apoi, am înţeles cât caz făcea chiar el de impresia pe care o lăsa – era incredibil de mândru de sine, iar eu, doar un accesoriu. De aceea, am renunţat la relaţia cu el. Dar nu-mi pare rău – actualul meu prieten nu e prea musculos şi mai poartă şi ochelari cu dioptrii mari, dar e numai al meu şi mă face să mă simt cea mai frumoasă şi mai importantă femeie de pe pământ.”
Într-un cuplu, fidelitatea este un factor esenţial. Şi sub acest aspect, mai degrabă ai de câştigat alături de un bărbat mai puţin arătos. În parte, pentru că ispitele din jur îi ocolesc mai mult decât pe cei frumoşi (deci poţi renunţa la gelozie), femeile cele mai atrăgătoare (dar, uneori, şi mai superficiale) acordându-le prea puţină atenţie.
Şi dacă tot nu le-am convins pe cele mai pretenţioase, să dezvăluim şi ultimul, dar nu cel mai puţin important avantaj al alegerii unui partener mai puţin arătos – la o privire mai atentă, vei descoperi că este şi sexi, ba chiar ştie foarte bine ce aştepţi de la o relaţie intimă… Nu este deloc un paradox faptul că astfel de bărbaţi sunt nu numai virili, ci şi foarte atenţi la nevoile şi dorinţele partenerei. Studiile au demonstrat că ei acordă mai multă atenţie şi mai mult timp preludiului într-o partidă de sex.
Ei nu prea cad în păcatul bărbaţilor frumoşi, care, de cele mai multe ori, cred că aspectul lor fizic este suficient pentru a-şi satisface partenera. Un bărbat mai puţin arătos ştie cât de importantă este tandreţea în relaţia sexuală şi acţionează în consecinţă.