În zodiacul mamelor, nu există mame bune şi mame rele. Există însă mame care se descurcă mai bine în această postură, şi altele care trebuie să lucreze un pic mai mult pentru a face faţă situaţiilor dificile. Şi asta, se pare, şi datorită/din cauza (după caz) astrelor. Însă indiferent de ce spune zodiacul, important este să încerci să fii cea mai bună pentru copilul tău, căci personalitatea ta şi relaţia pe care o aveţi vor influenţa în mare măsură creşterea şi dezvoltarea lui.
Iată ce fel de mamă eşti în funcţie de zodie:
Mama Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Este ambiţioasă, luptătoare, energică şi îşi doreşte totul pentru copilul ei, de aceea se şi implică în toate lucrurile legate de acesta, nelăsându-le prea multe de făcut celorlalţi membri ai familiei. Asta şi pentru că îi place să deţină controlul şi are mari aspiraţii în ceea ce îl priveşte pe cel mic. Însă, uneori, ceea ce îşi doreşte ea pentru copil nu coincide cu dorinţele acestuia, aşa că n-ar strica să îi ofere puţină libertate de a alege, iar apoi să îl susţină cu tot ce are mai bun, aşa cum ştim că face. Dacă ar avea mai multă răbdare şi n-ar mai fi atât de impulsivă, totul ar fi perfect.
Mama Taur (20 aprilie – 20 mai)
Răbdătoare, cu picioarele pe pământ, neobosită atunci când e vorba de familia ei, mereu cu zâmbetul pe buze pentru cei dragi, îi va oferi întotdeauna copilului afecţiunea, înţelegerea, siguranţa, stabilitatea de care cel mic are atâta nevoie. Fiind o mare iubitoare de natură, îşi va încuraja copilul către activităţile în aer liber şi va petrece mult timp alături de acesta în mijlocul naturii. Mare atenţie la încăpăţânarea specifică zodiei, care, atunci când se întâlneşte cu încăpăţânarea caracteristică copilului, va provoca scântei. Va fi care pe care! Şi ultima atenţionare: prea mult răsfăţ strică!
Mama Gemeni (21 mai – 20 iunie)
Veselă şi deschisă, este cel mai bun partener de discuţii pentru copilul său: îl va asculta cu atenţie, îi va cere detalii, îi va expune părerile sale, îi va oferi sfaturi, dar va trebui să înveţe când să se oprească, altfel riscând să devină un pic cicălitoare. Dornică ea însăşi să înveţe mereu ceva nou, îi va insufla şi celui mic această dorinţă. Datorită umorului său debordant, în casa sa va fi mereu o atmosferă veselă. Visătoare incurabilă, va trebui din când în când să revină cu picioarele pe pământ şi să impună reguli copilului.
Mama Rac (21 iunie – 22 iulie)
Sensibilă, grijulie, dedicată trup şi suflet familiei şi mai ales copilului, va fi mereu acolo când acesta va avea nevoie de ea şi va face tot ce se poate pentru binele acestuia. Extrem de protectoare, are adesea tendinţa să exagereze, de aceea ar fi bine să înveţe că nu îşi va putea cocoloşi puiul la nesfârşit, trebuie să îl lase să se maturizeze, să înveţe din propriile greşeli. Va veni o vreme când cel mic va fi mare şi va pleca din casa părintească, şi trebuie să fie pregătit pentru această schimbare.
Mama Leu (23 iulie – 22 august)
Copilăroasă, va fi partenerul de joacă ideal pentru copilul său, ştiind cum să coboare la nivelul acestuia şi cum să îl distreze. Strălucitoare, mândră, îi place să iasă în evidenţă, de aceea există riscul să îl domine pe cel mic, iar acesta să se simtă un pic în umbra mamei, stingher, temător, neştiind ce să facă. Va trebui să gasească o cale de mijloc: să nu îşi piardă din strălucire, dar, în acelaşi timp, să se dedice copilului, să îi insufle încredere şi să îl facă să se simtă cel mai important.
Mama Fecioară (23 august – 22 septembrie)
Extrem de organizată şi atentă la fiecare detaliu, nu se va abate de la regulile de disciplină şi va dori să îi ofere copilului său o educaţie ca la carte. Ipohondră şi obsedată de curăţenie, va dezinfecta cam toate obiectele din preajma copilului. Extrem de logică, obiectivă, critică, va analiza totul în ceea ce-l priveşte pe cel mic, părând, de multe ori, rece în ochii copilului. Trebuie să înţeleagă că viaţa nu e numai logică şi disciplină, iar copilăria copilului său trebuie să fie cea mai frumoasă perioadă pentru acesta, plină de zâmbete, joacă, voie bună şi dragoste necondiţionată din partea mamei.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2