Primul an cu Tudor (luna a opta)

Exersam miscari
Este evident ca lui Tudor ii place sa-si foloseasca propriul corp, sa isi exploreze posibilitatile de miscare si sa le exerseze la nesfarsit.

E adevarat ca in aceasta directie scutecele Pampers cu forma anatomica il ajuta, lasandu-l sa se miste liber.

Ii permit sa isi gaseasca propriul stil de miscare. Se vede clar ca arde de nerabdare sa isi puna la incercare piciorusele, dar momentan se multumeste sa sara in sus si in jos, tinut de ma­nute, ca o jucarie pe arcuri. Cred ca de aceea i-a placut in parcul Pampers.

Tot cu aceasta ocazie, am remarcat ca vrea sa stea singurel in picioare, dar nu poate inca, asa ca am intrebat-o pe Ana daca acasa reuseste s-o faca. Da, se ridica singur in picioare, dar doar la el in patut.

Cand iese din casa, Tudor e fascinat de copiii mai mari decat el, de caini si pisici. Orice miscare ii atrage atentia: in casa, manile si picioarele parintilor sunt o inepuizabila sursa de amuzament.

Mai e atras de cam toate genurile de sunete, nu doar de declansatorul aparatului meu foto. Ii plac plantele, iarba, copacii: le-ar smotoci pe toate, la fel cum face cu parul persoanelor care il iau in brate. Suspectez ca Ana o sa fie in curand lipsita de o mare parte din minunatul ei par ondulat…

Si emotiile? Sunt clare, dar de scurta durata si schimbatoare. Cand esti mic, e mai simplu sa plangi ca sa atragi atentia. Pentru poze, ma chinuiesc mult sa-i prind un zambet. De fiecare data dau din degete, fac ca un calut, il fluier, il pasai. Ne straduim toti cei din echipa sa il distram.

A inceput sa se prinda ca o facem special sa-l amuzam: uneori, suspectez ca de fapt asta il amuza cel mai tare, cum se straduiesc adultii sa-i intre in voie. Rade cu cei patru dintisori ai lui (pardon, mai nou inca doi canini isi fac loc spre lumina), dar o face scurt, ca o favoare si apoi se uita dupa altceva.

Intelege atitudini si tonuri. Isi da seama ca adultii din jur incearca sa ii intre in gratii si atunci ii rasplateste cu un interes crescut. „Incepe sa inteleaga si cand il certi si-i arati degetul si atunci incepe sa planga. Ma topesc dupa el. Sa-l vezi cum ii tremura barbita!”, se amuza Ana, povestindu-mi.

Aparent, evolutia unui nou-nascut e greoaie. In primele luni, mai ales ca observator din afara, nu remarci sa fi facut ceva uluitor pana nu incepe sa mearga.

Dar putini isi dau seama de cata rabdare si inteligenta are nevoie ca sa reuseasca, sa se orienteze in spatiu, de pilda.

Sa cunosca obiecte si fiinte necunoscute, sa le retina, sa inceapa sa inteleaga cuvinte dintr-o limba total straina, pentru care nu are nici translator, nici dictionare, sa invete sa-si contoleze corpul… e ca si cum te-ai naste intr-o masina pe care habar nu ai cum s-o conduci.

Noroc ca autostrada vietii incepe in patut si in bratele parintilor!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3