Mama divortata:
Copii nu mi-au reprosat niciodata
Anca Voiculescu s-a maritat la 22 de ani, dar a divortat dupa zece ani de casnicie de iad. Si-a luat cei doi baieti si a plecat. Astazi, amandoi sunt studenti.
Anca a plecat de-acasa, luand numai hainele, cartile si caietele copiilor, care erau atunci in clasa I (desi intre Ionut si Dan este un an diferenta, ei au mers impreuna la scoala).
„N-am luat nimic din casa, asa cum m-a sfatuit avocatul. Rau am facut, fiindca atunci cand s-au sfarsit procesele si am primit apartamentul, n-am recuperat decat peretii, isi aminteste ea.
Plecand de acasa, Anca s-a dus la mama ei, evident. Chiar daca mama locuia impreuna cu cealalta fiica a ei intr-un apartament de doua camere, a primit-o pe Anca impreuna cu copiii. Din fericire, dupa un an, sora Ancai s-a maritat si a plecat in Anglia. Tot cam pe atunci s-au incheiat procesele de divort si de partaj, iar Anca si-a putut recapata linistea.
Cel putin asa a crezut. Cum fostul sot nu-i platea cuvenita pensie alimentara, a inceput alte demersuri – la locul lui de munca (atunci cand avea asa ceva!), la Sfatul Popular, la tribunal.
Dupa ce el a murit, a fost ceva mai simplu, copiii primind pensie de urmas… Anca a reusit sa se descurce din punct de vedere financiar nu atat datorita pensiei copiilor, cat pentru ca a inchiriat fostul apartament conjugal si au ajutat-o sora si mama ei. Numai asa, copiii ei au avut mereu ce le trebuie, inclusiv meditatii, atunci cand a fost nevoie.
Astazi, amandoi sunt studenti, Ionut la Administratie Publica si Management, iar Dan la Constructii de Cai Ferate si Poduri. Niciodata baietii nu i-au reprosat ca a divortat. N-aveau ce regreta, fiindca tatal lor nu fusese prezent in viata lor decat in mod negativ. Cand el a murit, nici n-au vrut sa mearga la inmormantare. Nici Anca n-a regretat vreodata ca a divortat, ci doar ca s-a maritat cu acel om.
„Mi se pare o mare greseala sa stai cu un sot nepotrivit numai ca sa aiba copiii tata. Nu trebuie sa induri un asemenea sot, fiindca nici copiilor nu le face bine sa creasca intr-un climat de indiferenta sau certuri.
Cum viata e scurta, sfatuiesc orice femeie aflata intr-o situatie similara sa divorteze cat mai repede, sa nu piarda timpul. Mama mea a stat 33 de ani cu tata, iar el a dat divort in anul in care ea s-a imbolnavit.
Mama necasatorita
Nici o clipa, iubirea lui nu a inclus-o si pe fetita
Catalina Barca avea 42 de ani, avea o mama muribunda si nici o perspectiva de a-si intemeia o familie. In mod miraculos, a ramas insarcinata si a decis sa pastreze copilul, chiar daca tatal era un barbat insurat. „Anii 1996-1997 au fost foarte grei pentru mine; mama facuse o hemipareza si se stingea lent.
Cum Dumnezeu te scoate la liman atunci cand totul se prabuseste, in perioada aceea a aparut un barbat in viata mea. Am intrat in aceasta relatie ca omul aflat in intuneric care vede o geana de lumina si se lasa absorbit de ea, povesteste Catalina. Asa au trecut doi ani, pana la moartea mamei. Atunci a descoperit ca este insarcinata.
„Era ca si cum ar fi trecut prin mine doua lumi. Mi s-a parut un miracol, cu atat mai mult cu cat pierdusem orice speranta ca voi avea vreodata un copil, marturiseste ea. I-a spus iubitului ei, speriata ca el va reactiona ca majoritatea barbatilor si ii va spune:
„Treaba ta, te priveste, te descurci. Insa el, care fusese martor la chinurile ei din ultimii doi ani si care stia cat de mult isi dorea Catalina un copil, a primit vestea cu mare liniste. Ba mai mult, s-a purtat admirabil.
O vreme. „Sarcina si anul in care am stat cu Sorana acasa au fost cele mai frunoase perioade din viata mea. Iubeam, traiam totul ca intr-un miracol. Cu fetita in brate, priveam lumea ca pe paradisul promis, sprijinita de zidul care era el, tatal Soranei, povesteste Catalina. „Atunci a fost varful relatiei noastre, de vrajire reciproca, de prietenie profunda.
Exista o singura mica umbra, care si-a marit insa suprafata si puterea pana a intunecat totul, si relatia noastra a esuat. Si anume, daca relatia cu mine crestea, cea cu copilul a fost una pur sociala, fata de un copil frumos si inteligent, dar fara angajament patern. Desi Catalina considera ca a avut noroc sa fie binecuvantata cu un copil, ii este foarte greu, iar uneori se simte coplesita.
„N-am nici o familie, nici pe tatal copilului care sa ma sprijine, nici moral, nici efectiv, in supravegherea fetitei – nici macar financiar in ultima vreme. Daca relatia tatalui cu fiica s-a rezumat la o contributie baneasca, in ultimele sase luni aceasta a incetat cu desavarsire, de trei luni el nemaidand nici macar un telefon…
Chiar daca Sorana s-a nascut in afara casatoriei, ea are aceleasi drepturi legale ca orice copil, inclusiv dreptul la caldura ambilor parinti. Catalina crede ca barbatului roman i s-au atrofiat sentimentul de continuitate si simtul raspunderii. Din fericire, atitudinea lumii a fost mai curand pozitiva. „Poate pentru ca sunt matura, oamenii au inteles ca a fost un copil dorit.
Am fost privita cu simpatie poate si din pricina ca foarte multe femei se afla in situatia mea, din cauza unui divort sau a unei casnicii formale. Ceea ce nu face situatia cu nimic mai usoara…
Text: Irina Dimiu; Foto: Shutterstock.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2