Un preot catolic din Phoenix, Arizona, a demisionat din funcția de paroh după ce s-a descoperit că în toată cariera sa de aproape 20 de ani a efectuat în mod greșit slujbele de botez. Astfel, toți copiii botezați de el, trebuie să treacă din nou prin ceremonialul botezului. Episcopul Thomas Olmsted a confirmat demisia părintelui Andres
Doi preoți din Suceava au refuzat să boteze un bebeluș din motive care i-au indignat pe părinți. Primul preot a invocat faptul că părinții nu sunt cununați, că numele ales pentru copil nu este unul de sfânt și că nașii sunt prea tineri. Al doilea preot i-a refuzat pe proaspeții părinți pentru a nu-l supăra
Un bebeluș din Suceava, în vârstă de șase săptămâni, dus de urgență la spital după ce s-ar fi înecat în timpul botezului a încetat din viață. Copilulului i s-a făcut rău după ce a fost scos de preot din cristelniță, pentru ar fi înghițit prea multă apă. Incidentul a avut loc la biserica „Sfinții Constantin
Conform tradiției creștine, prima baie a unui bebeluș se face a doua zi după ce micuțul a fost botezat. În termeni populari, acest ritual se numește „scalda copilului” sau „scoaterea din mir a copilului”. Tradiția spune că la scalda copilului, bărbații nu au voie să participe și nici să stea în încăperea în care bebelușul
Fac parte dintr-o familie de ortodocsi, ca mai toti romanii de altfel, la fel si el. Am crescut cu “frica de Dumnezeu” amandoi, insa pe masura ce a trecut timpul ne-am dat seama ca a fi ortodox nu ne reprezinta pe niciunul. Familiile au inteles asta, chiar daca le-a fost putin mai greu sa accepte.
Scena socanta filmata intr-o biserica dintr-o zona francofona, in care un preot palmuieste un bebelus inainte de botez, iritat ca cel mic nu se oprea din plans. Bebelus palmuit de preot la botez, pe motiv ca nu se oprea din plans In imaginile surprinse, preotul incearca initial sa calmeze copilul ce plange, aflat in bratele
O femeie din Carolina de Nord a fost condamnata la 7 zile de inchisoare cu executare, dupa ce a sfidat un ordin judecatoresc ce ii lua dreptul de a decide religia fiicei ei. Cazul a inceput in urma cu cativa ani, cand cei doi parinti ai copilului au divortat, incepand totodata o reala batalie pentru
Tili Niculae, actrita pe care sigur o cunoasteti din serialul La bloc sau din filmul Contra timp, a povestit intr-o postare pe blogul personal cum a botezat copilul unei prietene virtuale, la doar 2 luni dupa ce ea insasi pierduse o a doua sarcina. Vedeta nu doar ca s-a oferit sa ii crestineze copilul unei
Botezul celui mic este unul dintre cele mai importante evenimente, la care se aduna intreaga familie. Tocmai din acest motiv, parintii vor ca totul sa iasa perfect, pana in cele mai mici detalii. Dupa cum prea bine stim, evenimentul se va desfasura in doua parti: la Biserica si la restaurant. Asadar, parintii trebuie sa
A venit si momentul botezului! Ai o mie de lucruri de pus la punct si parca nici nu mai ai timp sa e bucuri de ocazie. E momentul sa te relaxezi, si sa ne lasi pe noi sa iti recomandam cele mai frumoase accesorii pentru botez, toate handmade! Botezul este un moment important in viata
Papa Francisc le-a sfătuit pe tinerele mame ale copiilor botezați duminică în Capela Sixtină să își alăpteze bebelușii, dacă acestora le este foame. ”Astăzi corul va cânta, dar cel mai frumos cor dintre toate va fi cel făcut de zgomotul copiilor. Unii dintre ei vor plânge, pentru că nu se simt confortabil sau pentru
Naşii nu au rol important doar la botez, ci urmează să aibă obligaţia de a veghea la buna creştere duhovnicească a finului, să îl ducă la biserică, să-l împărtășească și să îi vorbească despre credință. E firesc deci, ca pentru un rol așa de important, vedetele să aleagă un prieten bun – care nu întâmplător
Urmează să fii pentru prima dată nașă? Află care sunt cele mai importante obiceiuri la botez, si ce trebuie să aduci la botez in acest moment important din viața unui copil. Botezul se făcea, în trecut, într-a opta zi de la naştere. În prezent, Biserica recomandă să se facă cel târziu la 40 de zile
Încă de când vin pe lume, îngeraşii au nevoie de vestimentaţii minunate pentru a se transforma în prinţi şi prinţese. La Anne Bebe am adunat toate costumaşele şi rochiţele din basmele cu prinţi şi prinţese. Părinţii şi naşii care se pregătesc pentru cel mai important eveniment din viaţa copilului, botezul, vor fi fermecaţi de trusourile
Catrinel Sandu şi tenismenul Gabriel Trifu şi-au botezat ieri cea de-a doua fetiţă, Nicole Lara (4 luni), la biserica Domniţa Bălaşa din Capitală. Naşii copilei au fost Letiţia şi Dinu Pescariu. Catrinel şi Gabi au fost foarte emonţionaţi la unul dintre cele mai importate evenimente din viaţa lor, botezul micuţei Nicole Lara. Îmbrăcată într-o rochie