Parintii care au forta sa recunoasca in fata copiilor lor actul adoptiei exprima clar faptul ca nu accepta o perspectiva traditionalista, conform careia adoptia ar fi recunoasterea unei defectiuni fundamentale a actului procrearii.
Cel mai bine pazit secret din lume
Exista familii in care adoptia este un caz disperat. Dar, in acelasi timp si un mare secret, pastrat cu strictete si groaza. De cele mai multe ori, nu este vorba despre parinti care se hotarasc pentru adoptie pe motive de infertilitate.
Exista familii in care saracia, rusinea, regulile rigide, presiunea sociala duc la adoptii incrucisate (de exemplu, fiica ramasa prea devreme gravida este obligata de mama ei sa-si abandoneze copilul, iar apoi bunica il trece in acte drept copilul ei).
Aceste secrete sunt pazite cu strictete de toti adultii implicati. Ele instaureaza de obicei o presiune surda care ii apasa atat pe cei initial implicati, cat si pe victima inocenta, copilul adoptat.
Din pacate, orice secret bine pazit va fi la un moment dat descoperit, iar dezvaluirea lui catre copilul adoptat va transforma tensiunea in explozie de furie, in reprosuri si in scindarea familiei.
Iesirea din aceasta capcana emotionala nu este una usoara. Insusi pactul initial contine in sine tot deznodamantul dezastruos de mai tarziu. Poate te gandesti ca asemenea istorii sunt mai potrivite pentru tenebrele secolelor XVIII–XIX, dar sunt convins ca nu iti sunt straine unele relatari nici din zilele de astazi.
„Daca ai fi fost copilul meu cu adevarat…”
O a treia capcana emotionala la care as vrea sa fac referinta este aceea a exprimarii gratuite a emotiilor negative in unele familii care au optat pentru solutia adoptiei.
Uneori, un cuvant spus la furie poate sa ne coste foarte mult. In familiile unde exista adoptie si unde acest lucru nu este un secret, riscul cel mare este acela de a utiliza standarde iluzorii.
Fie parintele adoptiv, fie copilul adoptat, in momente de tensiune, poate sa aduca in discutie adevarata relatie intre cei doi, care este orice numai una de sange nu. In general, aceste altercatii contin afirmatii de genul „daca ai fi fost copilul meu cu adevarat, nu m-ai fi ranit atat de tare sau „daca ai fi fost mama mea de sange, nu ti-ar fi trecut prin cap sa ma nedreptatesti in halul asta.
Acest tip de altercatii si afirmatiile aferente fac apel la o situatie iluzorie, de tipul „daca… atunci, pe care nici unul dintre participantii la discutie nu o poate verifica. Rational, putem fi de acord ca acest „daca… atunci este mai degraba un argument irational (felul in care ne purtam sau nu cu altii are putina legatura cu gradul de rudenie sau cantitatea de sange comun care ne curge prin vene).
La cald, insa, atunci cand spiritele sunt incinse, nici parintele si nici copilul adoptat nu se gandesc la rationalitatea sau la irationalitatea acestor argumente. Mai mult, schimbul de replici nu face decat sa confirme gravitatea situatiei si, eventual, faptul ca discursul social este adevarat cand pune anatema de „parinti second-hand sau de „copii napastuiti si/sau de inlocuire.
Daca aceste altercatii sau replici se repeta, stricaciunile emotionale pe care le pot produce devin greu de reparat.
Cel mai bun lucru care poate fi facut este de a constientiza ca, in situatii de tensiune, putem sa fim nedrepti sau cruzi cu cei la care tinem.
Text: Mugur Ciumageanu, psiholog clinician, Foto: Dreamstime.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3