Atentie la ADHD!

In familie!

Familia are un rol esential in tratarea ADHD. Puteti aplica masuri pe cont propriu, dar indicat este sa cereti sprijinul unui specialist (medic si psiholog), care sa va ajute sa planificati pasii de urmat. Numai terapeutul singur nu poate face minuni.

Tratamentul presupune mai multi pasi, care nu trebuie abandonati sub nici o forma. Primul este acceptarea copilului si nu respingerea sau condamnarea lui, apoi reformularea regulilor din familie si stabilirea unui set de recompense.

3-7 % dintre copiii lumii sufera de o forma severa a ADHD, arata statisticile, conform carora cazurile apar cu o frecventa de trei ori mai mare in randul baietilor.

Oare este ADHD?

ADHD poate fi confundat cu alte tulburari care se manifesta prin agitatie, neatentie, opozitie, ce apar in cazul suprasolicitarii scolare sau subsolicitarii (pretentiile fata de copil sunt prea mari sau prea mici fata de posibilitatile lui), in cazul retardului mintal, cu tulburari afective, anxioase.

Diferenta este ca ADHD apare, de obicei, pe la cinci – sase ani, iar tulburarile afective, anxioase, mai tarziu. O mare parte dintre copiii cu hiperactivitate se manifesta din primul an: sunt foarte activi, au tulburari de somn, alimentatie, digestie, tipete dese, dar nu e obligatoriu. Diagnosticul de ADHD nu se pune inainte de trei ani.

Ce trebuie sa stii

Nu toti copiii care au crize de furie si sunt agitati au ADHD. Dar, daca astfel de comportamente agresive si opozante se manifesta o perioada mai lunga de timp, se recomanda evaluarea de catre specialist.

Diagnosticul il poate pune specialistul atunci cand se manifesta mai multe caracteristici ale tulburarii pe o perioada de cel putin sase luni.

Nu confunda!

Mai sunt alte afectiuni care uneori pot fi confundate cu ADHD, deoarece unele sau toate criteriile de diagnostic ale hiperactivitatii cu deficit de atentie apar si in aceste afectiuni, cum ar fi autismul, schizofrenia, tulburarea depresiva, maniaco-depresiva, tulburari de conduita.

Este foarte important ca diagnosticul ADHD sa fie pus de un specialist, tocmai pentru a evita agravarea unei afectiuni prin tratament necorespunzator, aplicat la indicatiile unei persoane necalificate.

Confirma diagnosticul, cere ajutorul!

1. Tineti permanent legatura cu cadrele didactice, daca aveti vreo suspiciune ca cel mic ar putea suferi de ADHD. Consilierul scolar va poate recomanda un specialist.

2. Medicul pediatru trebuie sa fie primul partener de discutie. El va cunoaste bine copilul, poate identifica primele semne de tulburare si va poate indruma in consecinta.

3. Odata diagnosticul confirmat, puteti apela la grupuri de suport formate din parinti care se confrunta cu aceeasi situatie. Pe site-ul www.adhd.ro, gasiti mai multe informatii.

4. Psihoterapeutul si neuropsihiatrul specializati in terapia copilului si adolescentului si cea cognitiv-comportamentala vor aplica un program terapeutic, neaparat cu sprijinul familiei.

Text: Cristiana Haica,
Foto: Shutterstock.com

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton