Cu certitudine, calculatorul ne influenteaza comportamentul, relatiile si raportul pe care il avem cu timpul. Dar pana unde? Copiii nostri vor mai fi capabili sa rationeze si relationeze normal? Cand vor termina cu Facebook-ul, Twitter-ul si butonarea continua? Poate ca este cazul sa lansam un apel la vigilenta.
Prudenti, expertii in psihologie au propriile temeri: hipersolicitare permanenta, degradarea relatiilor interumane sau pierderea intimitatii. In timpul sedintelor de terapie, ei observa vieti mult prea pline, creiere bombardate de informatii, oameni care nu reusesc sa-si gaseasca drumul spre echilibru si fericire.
Temerile pe care le inspira tehnologia sunt la fel de vechi precum internetul. Inca din 1995, inginerii de la Intel elaborau reguli de buna conduita, avand ca principiu sa „nu se foloseasca internetul drept scut pentru a le adresa celorlalti cuvinte pe care, in mod normal, nu ati indrazni sa le spuneti intr-o conversatie reala.
Teama de dependenta, de a ne vedea viata privata amenintata, este amplificata de absenta de consens stiintific (studiile sunt numeroase, dar adesea contradictorii) si de rumoarea mediatica, care prezinta cazuri extreme de crime inspirate din jocuri video sau sinucideri in direct pe internet.
In Franta, Academia de Stiinte a publicat in acest an, la sfarsitul lui ianuarie, un indemn la prudenta asupra „copiilor, a calculatorului si televizorului, facand apel mai ales la o „reflectie noua asupra invatarii libertatii responsabile, a sexualitatii si a respectului vietii private, insotita de o trecere in revista detaliata, in functie de varsta, a riscurilor cognitive si psihologice legate de calculator si televizor si a practicilor folosite pentru a le preveni. O initiativa laudabila, care, cu siguranta, ne-ar prinde bine si noua in Romania.
Orice tentativa de revizuire a „pericolelor obiective ale vietii numerice nu rezista, in mod evident, muncii de analiza caz cu caz, problematicii personalitatii singulare, lipsurilor relationale, combinatiei dintre contextul familial si universul social. Este oare suficient? Simtim ca ceva s-a schimbat in intimitatea noastra? Pe peretii casei, pe birouri, in genti, in buzunare, am invitat ecranele de mari sau mici dimensiuni, peste tot, si avem mereu un device la indemana, pentru a fi conectati in permanenta.
Daca internetul ne genereaza identitatea electronica, nu si pe cea reala, mai avem inca posibilitatea de a alege, fara a risca surghiunul cultural si social? Cu atat mai mult, cu cat trebuie sa raspundem, sa actionam, sa reactionam, sa ordonam, delegam, selectionam? Si astfel, devine dificil sa raspundem, intre om si masinarie, cine la dispozitia cui este?! Suntem oare victimele sau complicii acestei tehnologizari? Cati dintre noi nu au scris nenumarate mail-uri? Ori nu si-au „uitat copilul in fata consolei pentru a se relaxa putin ori a indeplini sarcini casnice?
SMS-ul este acum preferat in locul unei conversatii mult prea apasatoare? Inca nu stim cat ne va face tehnologia sa castigam si cat sa pierdem. Darul formidabil de cunostinte va fi supradopat sau inecat de supraabundenta? Puterea noastra de discernamant va fi ascutita sau stinsa de profunzimea surselor? Capacitatea noastra de decizie va fi intarita sau diluata in fluxul de date? Ceea ce stim concret este ca deja creierele ne sunt in curs de schimbare si retelele de neuroni in curs de reprogramare. Simtim ca relatia cu „celalalt s-a modificat profund: legaturile sunt mai stranse, dar si mai impersonale. Stim ca virtualul a creat o zona confortabila cu ceilalti, dar nu cu propria persoana.
Job: izolare si stres
Oare tehnologia ne imbogateste competentele profesionale? Creierul este capabil de multitasking, sa se adapteze cerintelor contradictorii, sa intrerupa si sa inceapa din nou o sarcina, dar pana la ce punct?
Unele voci spun ca instrumentele informatice sunt cele ale unei revolutii manageriale operate acum aproape 20 de ani, ca munca in echipa s-a mutat pe monitor si ca salariatului ii revine sarcina de a rezolva singur conflictele de interes dintre cerintele contradictorii furnizate de surse multiple. Acum, individul beneficiaza mai putin de sustinerea grupului, in care putea sa-si exprime nemultumirile si sa fie consolat de colegi.
Comunicarea prin intermediul calculatorului bruiaza echilibrul viata privata – viata profesionala. E-mail-urile trimise rapid, scrise fara prea multe formule de politete, ba chiar deloc, imperativul „urgent primit de mai multe ori pe zi, in unele cazuri chiar si in weekend, obligativitatea de a raspunde tuturor, reprezinta derapaje repetate, sursa de neintelegeri si genereaza, pe termen lung, toate patologiile legate de stres. Sunt date uitarii intalnirile si statul de vorba cu persoanele dragi, iar comunicarea virtuala este impersonala si incerta la nivelul stabilirii unei reale si autentice intimitati.
Sfaturi: sa ne protejam. Sa invatam sa spunem „nu la e-mail-ul suplimentar sau urgent care ne impiedica sa terminam ceea ce facem deja, sa refuzam a ne mai lasa intrerupti. Sa putem fi indisponibili o perioada, sa rezolvam problemele fata in fata.
Sa fim constienti ca in orice moment putem deveni generatori de tensiune pentru ceilalti. Sa nu supralicitam: e-mail-uri dramatizante („urgent), ton autoritar sau insistente inutile. Sa le oferim celorlalti ragazul de raspuns pe care ni l-am dori si noi.
Parinti, profesori, psihologi: cu totii suntem uimiti de copiii parca „nativ digitali. Asa cum explica multi psihiatri, creierul nostru se poate modifica cu o mare viteza, dar ceea ce nu stim este ce se intampla atunci cand nu mai este timp de recuperare cerebrala? Copiii fac actiuni repetitive ce le dezvolta capactitatile de a aplica practic, in spatiu si timp, ceea ce stiu deja, le dezvolta reflexele, capacitatile de deductie, dar intampina greutati atunci cand trebuie sa execute o sarcina, daca nu exista un stimul care sa le relanseze atentia pe o durata scurta de timp.
Studiile spun ca, inainte de varsta de doi ani, ecranele neinteractive (televizoare, DVD-uri) pot avea efecte negative: luarea in greutate, intarziere de vorbire, deficit de atentie, atitudine pasiva fata de oameni, si ca, inainte de varsta de sase ani, posesia unei console sau a unei tablete prezinta mai multe riscuri decat avantaje. La adolescenti, folosirea exagerata a internetului poate crea o gandire de tip zapping, care saraceste memoria, capacitatea de sinteza personala si de interiorizare.
Prin urmare, pentru a realiza amestecul dintre cultura traditionala a cartii si cea a mijloacelor tehnologice, trebuie sa trezim in copii dorinta de a exersa o constiinta reflexiva despre relatia lor cu tehnologia si lumile virtuale. O educatie de autoreglare, de care toti adultii ar trebui sa se simta responsabili.
Sfaturi: sa ii protejam. Sa le fim exemplu copiilor si sa stim sa ne dozam propriul consum al calculatorului sau televizorului. Sa le citim carti lungi, un capitol in fiecare seara, pentru a-i obisnui cu un ritm de gandire mai amplu si sa le dam rezistenta cerebrala.
Sa ii lasam sa stea cat doresc pentru a-si alege cuvintele atunci cand vorbesc, sa ii incurajam sa mearga la seminarii, la cursuri de teatru, muzica sau orice alta activitate care cere mult timp pentru invatare si care le antreneaza memoria. Sa fixam printr-un „contract verbal, sau chiar scris, limitele orare si timpul de consultare adaptat varstei lor. Sa ne jucam cu copiii este un mijloc bun de a incepe un dialog.
Sa ne protejam. Participarea la intalnirile cu alti parinti ne permite sa intelegem mai bine comportamentele copiilor si adolescentilor in ceea ce priveste acest minuni ale tehnicii, care nu existau sau nu erau atat de avansate atunci cand noi aveam varsta celor mici.
Citeste continuarea aici