Niciun părinte nu scapă de aceasta intrebare, repetată obsesiv pe la vârsta de 3-4 ani. Este etapa în care trebuie să te înarmezi cu răbdare și să răspunzi la 101 întrebări pe zi. De când se naște, copilul are o mare nevoie de a fi stimulat pentru a se dezvolta. Curiozitatea și interesul pentru obiectele
De multe ori, lipsa de consens din cuplu se rasfrânge asupra celui mic, care va selecta mesajele primite în funcție de nevoile de moment. Pentru a evita împărțirea rolurilor în părinte autoritar/restrictiv și părinte permisiv, negocierea începe între părinți. Primele semne ale autonomiei unui copil apar atunci cand cere sa faca o anumita activitate sau
Nu ne place, iar lor nici atât, dar de multe ori trebuie să le dăm medicamente. Unii bebeluși refuză să înghită, ații le vomită după ce i-am chinuit o oră întreagă să le vârâm pe gât medicamentul – este o adevărată dramă. Iată câteva trucuri care-ți sunt de folos când trebuie să-i dai medicamente unui
Ai văzut asta de multe ori în filme, poate la prietenele tale, iar acum acest tip de realitate te-a ajuns și pe tine. L-ai întâlnit pe Mr. Right, care nu este doar iubitul perfect, ci și… tatic. Psihoterapeutul Carmen Toader îți oferă câteva sfaturi despre cum să gestionezi o asemenea situație. Psychologies: Ce presupune
Psihologul Ovidiu Gavrilovici îţi spune cum îţi poţi stimula copilul să facă mişcare cu plăcere. Ovidiu Gavrilovici este Conferenţiar Doctor în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii A.I. Cuza din Iaşi. În calitate de membru al Consiliului Ştiinţific al mişcării naţionale “Şi eu trăiesc sănătos! – SETS”, Gavrilovici ne propune modalităţi
Specialiștii definesc timiditatea drept o frică marcantă de a fi în centrul atenției. Persoanele timide sunt îngrozite că s-ar putea comporta în așa fel încât să fie puse în situații stânjenitoare sau umilitoare. Acestea evită sa fie în centrul atenției sau să ajungă în situații pe care nu le pot controla și în care comportamentul
Desi nașterea unui bebeluș este așteptată cu mare nerăbdare de cuplurile care au luat decizia de a avea un copil, uneori soțul simte că a trecut pe locul 2 după venirea pe lume a celui mic. Iată ce ți-ar spune soțul tău dacă ar ști cum și dacă nu i-ar fi frică să nu te
Un desert delicios, care satisface toate nevoile nutriţionale ale micuţului tău. Ingrediente pentru 3 porţii: • 2 mere coapte, dulci • 3 biscuiţi de tip petit beurre • câteva linguri de lapte • ½ iaurt natural cremos Mod de preparare: Curăţaţi merele ţi tăiaţi-le în bucăţi. Mărunţiţi biscuiţii cu laptele. Fierbeţi la abur bucăţile
Primul an din viaţa copilului (mai ales dacă e primul născut) ne aduce o mulţime de întrebări şi îngrijorări legate în special de alimentaţia lui. Iată câteva dintre temerile şi întrebările cele mai frecvente ale mămicilor, la care specialiştii ne-au oferit răspunsurile potrivite: Sâni dureroşi… Multe mămici care au lapte, dar nu îşi
Cele mai mari greşeli pe care le facem ca părinţi nu ţin de educaţie sau de relaţionare. Cel mai mult şi cel mai des greşim când îi avem pe copii la masă… 1. La masă sau la joacă? Porneşti de la premisa că dacă-l laşi cu jucăria preferată la masă, va mânca mai mult,
Caracterul unui copil poate fi cu mare uşurinţă stricat tocmai de către noi, adulţii care îi vrem binele. Primul pas este efectul minunat al exemplului personal, al doilea şi următorii ţin de răsfăţ si de proasta înţelegere a dragostei părinteşti. Un copil prost crescut este o continuă sursă de suferinţă pentru sine şi pentru societate.
Ca orice mamă, eşti încântată de fiecare progres pe care îl face bebeluşul tău, anunţi toată familia dacă i-a mai ieşit un dinte sau eşti în al nouălea cer când spune încă un cuvânt. Dar ştii că ai putea să îl ajuţi să-şi dezvolte inteligenţa? Cercetătorii susţin, de mai bine de 20 de ani, că
Atunci când micuţul tău e bolnav şi face febră, nimic nu e mai neplăcut decât să-l trezeşti noaptea din somn pentru a-i lua temperatura! Iar dacă eşti nevoită să foloseşti un termometru clasic, atunci sigur nu doar că-i vei strica somnul, dar îi vei provoca şi o repriză de plâns! Acum există o metodă extrem
Copilul tău vesel şi dulce a devenit dintr-o dată apatic, obosit, mănâncă mai mult (dar pare să slăbească, totuşi), bea exagerat de multe lichide şi spune că nu mai vede aşa de bine? S-ar putea ca juniorul tău să fie „dulce“ la propriu – să aibă diabet. Diabetul este o afecţiune cauzată de valorile crescute
Aţi vrea să-i oferiţi bebeluşului un desert cremos, sănătos şi gustos? Profitaţi de zmeură şi preparaţi-i această spumă delicioasă şi sănătoasă. Ingrediente: • 60 g zmeură • 1 iaurt mic • 2 linguriţe de lapte Mod de preparare: Spălaţi şi curăţaţi zmeura, apoi fierbeţi-o la abur 8 minute. Odată fiartă, vărsaţi-o într-un bol, adăugaţi
Părinţii fac adesea greşeli în ceea ce priveşte copiii lor, crezând că de fapt le fac un bine şi bazându-se pe anumite “mituri”, care nu sunt întotdeauna adevărate. Iată câteva dintre acestea: 1. De noi depinde Bineînţeles că e important în ce fel de familie s-a născut copilul. Dacă este primul, unicul sau ultimul
Cele mai grele cuvinte, cele mai mari dezamăgiri le avem mai ales de la cei pe care îi iubim. În virtutea acestei iubiri, ne permitem să fim uneori incredibil de duri. Într-o zi, din nu mai ştiu ce motive, eram nu supărată, ci furioasă, iar când copilul a venit să mă întrebe dacă ieşim şi
Accesele de furie apar în jurul vârstei de un an, continuă până pe la patru-cinci ani şi sunt coşmarul oricărui părinte. De ce puiul nostru drag se transformă, brusc, într-un monstruleţ? Exemplu: copilul înţelege ce se poate face cu un creion, dar nu-l poate manevra (muşchii lui flexori nu sunt dezvoltaţi complet până la şapte
Din pasiune pentru cei mici, Bebe Tei Militari, supermarketul bebelușilor, amplasat în Militari Shopping Center, dă startul distracției de week-end. Sâmbătă, 15 iunie, de la ora 10.30, în supermarketul bebelușilor, facem loc creativității, amuzamentului, distracției pentru că lansăm Atelierul Prichindelului Tău, locul în care micuţul tău învaţă prin joacă. Timp de 6 ore, în intervalul
Pentru acest smoothie plin de vitamine şi fibre, este recomandat să fierbeţi banana până când bebe mai creşte şi o poate digera mai uşor crudă. Ingrediente: • 4 caise coapte • 1 banană • 1 portocală Mod de preparare: Stoarceţi portocala şi păstraţi sucul deoparte. Decojiţi banana, tăiaţi-o în bucăţele şi puneţi-o într-un vas.