Niciun părinte nu scapă de aceasta intrebare, repetată obsesiv pe la vârsta de 3-4 ani. Este etapa în care trebuie să te înarmezi cu răbdare și să răspunzi la 101 întrebări pe zi.
De când se naște, copilul are o mare nevoie de a fi stimulat pentru a se dezvolta. Curiozitatea și interesul pentru obiectele din jur sunt, pe timp ce trece, tot mai mari. Din punct de vedere al dezvoltării inteligenței, manifestarea curiozității prin întrebări este o dovadă de progres. Când copilul începe să întrebe 'de ce'? înseamnă că a trecut deja într-o etapă superioară a dezvoltării inteligentei sale. Dacă un copil de 4 ani nu pune încă întrebări de acest gen, acesta este semnalul ca el nu a fost îndeajuns stimulat – așa se întâmplă dacă micuțul a fost neglijat, nu s-a vorbit cu el, a fost lăsat să se dezvolte ca o plăntuță sălbatică în câmp.
Deși perioada de ce-urilor este ușor dificilă și ne vine să-l repezim sau ignorăm uneori pe cel mic când pune aceste întrebări la foc continuu, cel mai bine ar fi ca noi să profităm de această perioadă. Să folosim perioada lui 'de ce' pentru a construi încrederea copilului în sine și în lume, să nu-i refuzăm niciodată răspunsul la o întrebare, oricât de încuietoare sau incomodă ar fi ea.
Menținerea curiozității este esențială pentru dezvoltarea creativității, dezvoltarea limbajului, a abilităților de comunicare.
Punând întrebari, copilul sondează lumea uriașă, necunoscută și, în funcție de cum îi satisfacem noi dorința de cunoaștere, el poate percepe lumea ca periculoasă, rea, plină de primejdii, de imprevizibil, sau ca o lume frumoasă, de explorat.
De ce-ul este și modul lui de a socializa, de a interacționa cu adulții, de a atrage atentia, de a semnaliza că există și că se află în miezul evenimentelor. El a descoperit că între fenomene există o relație de dependență, de cauzalitate, de condiționare.
A descoperit că există un mecanism după care funcționează totul în lume și vrea să îl afle, să îl înțeleagă. Adulții sunt în întregime responsabili de satisfacerea setei de cunoaștere a copiilor la această vârstă. Ei sunt cei care pot crea și întreține nevoia de a ști, sau, prin atitudine și modul în care răspund întrebărilor copiilor, pot inhiba dorința de a afla a acestora, lucru care le va afecta inclusiv mai târziu performanțele școlare.
La polul opus, părinții pot intoxica uneori cu informatii necerute mintea copiilor. Le dau detalii legate de teme care îi pot speria, sau pur și simplu nu îi privesc pe copii (naștere, reproducere, moarte, durere și boală, bani, problemele cu șeful, tensiuni din familie). În general, nu se spun copiilor probleme pentru a căror rezolvare aceștia nu pot face nimic – le inducem doar o stare de nepuțință și nesiguranță.
Copilul pune întrebări despre moarte. Ce îi răspund?
Copiii aud peste tot de moarte, în desene animate, în povești, unde, de cele mai multe ori, unul dintre părinții eroului principal este mort sau moare (Bambi, Regele Leu, Albă ca Zăpada etc). Nu înțelege ce este moartea, dar simte că acest lucru tulbură oamenii. El are nevoie de informații simple și linistitoare. Nu intra în detalii. Copilul crede ca moartea este reversibilă, se teme de ea numai ca de o despărțire de cei dragi.
Mă tot întreabă de unde vin copiii? Ce-i spun?
În niciun caz povestea cu barza! Copiii nu sunt proști. Dar nici o lecție despre reproducere nu-și are locul. Vezi ce se ascunde în spatele întrebării, poate are altă îngrijorare, de genul: Mai face mama un bebe? Dacă m-au luat de undeva, mă vor duce înapoi? Întreabă-l ce crede sau ce știe despre asta și pornești de la acele informatii. Nu îi da însă detalii prea tehnice.
foto Shutterstock