9 mituri în care cred părinţii

Părinţii fac adesea greşeli în ceea ce priveşte copiii lor, crezând că de fapt le fac un bine şi bazându-se pe anumite mituri”, care nu sunt întotdeauna adevărate. Iată câteva dintre acestea:

1. De noi depinde
Bineînţeles că e important în ce fel de familie s-a născut copilul. Dacă este primul, unicul sau ultimul copil, dacă părinţii au dificultăţi financiare sau pot privi senini spre viitor. Dar şi copiii care cresc în condiţii grele îşi găsesc drumul.

Iar unii copii din familii model devin nişte adulţi cu mari probleme. Devenirea copiilor depinde de mulţi factori: genele, părinţii, prietenii, grădiniţa, şcoala.

Exemplu: Mihai şi Gabriel sunt gemeni. Au cinci ani, aceiaşi părinţi, se duc la aceeaşi grădiniţă. Mihai este fan fotbal şi nu-l scoţi din tricourile stil brazilian, în timp ce Gabriel stă cu nasul în cărţi şi se ocupă de colecţia lui de lăcuste.

Concluzie: părinţii nu pot forma genii din copiii lor. Ei pot doar să-i ajute s-o apuce pe un drum. Chiar şi un dezordonat va învăţa să ţină ordine în camera lui, dacă mama şi tata îi sunt exemplu şi-i şi cer asta. Reversul? Un copil talentat la muzică îşi poate cultiva acest talent numai dacă este sprijinit.

2. Noi ne cunoaştem mai bine copilul
Când se trezeşte, Radu bea cu plăcere un suc de ananas. Andreea doarme doar atunci când îşi ţine în mâna dreaptă păpuşa, iar în stânga – ursul polar.

Noi ne iubim copiii, îi observăm pe ei, progresele lor, interesele lor. Noi realizăm ce pot şi ce nu pot. Dar această dragos­te ne face câteodată să fim miopi. Vedem ce vrem să vedem.

Exemplu: mama lui Petru se miră foarte mult când educatoarea îi pune următoarea întrebare: V-aţi gândit vreodată să mergeţi cu Petru la logoped?' De ce? Petru ştie cuvinte complicate şi pune întrebări inteligente. Mama nu-şi dă seama că Petru înghite silabe, fiindcă ea îşi înţelege mereu fiul.

Concluzie: alţii observă lucruri de care părinţii nu sunt conştienţi.

3. Să aibă tot ce e mai bun
Noi vrem să le oferim totul copiilor, dar exagerăm. Astăzi, în lume, se cheltuiesc din ce în ce mai mulţi bani pentru copii. Noi investim în tot felul de cursuri, cumpărăm bicicleta cea mai scumpă şi cel mai performant computer.

Copiii vor, bineînţeles, totul. Dacă cel mai bun prieten are o bicicletă cu şase viteze, atunci pentru un copil de cinci ani cea cu trei viteze este un… rebut.

Este sarcina părinţilor să stabilească limite, chiar dacă asta reclamă un efort mult mai mare decât cumpărarea unei biciclete noi. Cele mai valoroase lucruri pe care le putem oferi copiilor nu se cumpără cu bani…

4. Să petreci mult timp cu copilul
Mama este cea mai bună, dar în unele culturi este uzual ca toţi adulţii unui sat să se ocupe de creşterea unui copil. Copiii au nevoie de persoane apropiate, dar aceste persoane pot fi, în afara părinţilor, bunicii, bona sau educatoarea de la grădiniţă.

Exemplu: Mara este convinsă că e o mamă mai bună fiindcă lucrează. Când îmi iau fetele de la grădiniţă, le aparţin 100% toată după-masa. Dacă ar trebui să am grijă de ele toata ziuă, mi-ar cădea tavanul în cap. Aş fi mult mai puţin prezentă.'

Concluzie: calitatea relaţiei dintre părinţi şi copii nu se măsoară în minute. Fiecare familie face ce i se potriveşte.

5. Copiii învaţă de la noi
Este adevărat, copiii învaţă prin puterea exemplului, mai ales de la părinţi, dar asta doar când exemplul nu contravine ideilor lor proprii. Maria este vegetariană, dar acest lucru nu-l împiedică pe fiul ei, Luca, să strige la grădiniţă, plin de entuziasm, că doreşte şniţel şi cârnaţi prăjiţi.

Noi nu putem determina prin felul nostru de a trăi viaţa copilului nostru. Exemplul nostru este doar o opţiune, chiar dacă una hotărâtoare. Copiii au nevoie de exemple de oameni care trăiesc cum cred că este corect. Şi care le lasă libertatea să decidă singuri.

6. Lumea e un loc periculos…
Supraprotecţia face mai mult rău decât bine. Dacă ştergem clanţa cu spirt de câte ori cineva ne intră în casă, nu îl vom putea feri de toate bolile, dar în mod sigur îi vom dezvolta copilului fobii care vor necesita mulţi ani de terapie.

La fel şi dacă în parc nu-l vom lăsa cu rolele la o distanţă mai mare de un metru în faţa noastră, de frica de a nu fi răpit. Sigur, nu strică să fim prevăzători, dar, în loc să fim ochi de vultur' şi să sufocăm copilul, mai bine l-am învăţa care sunt pericolele şi cum să se protejeze singur (fără să ne bazăm însă exclusiv pe asta, evident).

7. Ascultă-ţi instinctul
Uneori, nu facem diferenţa între instinct matern şi anxietatea pe care o trăim în situaţii neprevăzute noi, ca părinţi. De câte ori nu ţi-ai sunat bona înnebunită de intuiţia' că s-a întâmplat ceva rău cu copilul?

Asta nu înseamnă că te sfătuim să-ţi ignori unele senzaţii, ci doar că ar fi bine să te consulţi cu cineva care are capul limpede şi care să te facă să discerni dacă îngrijorarea ta are temei real sau este doar un atac de panică.

Experienţa pediatrilor arată că de multe ori intuiţiile mamelor au fost corecte – pentru un medic, oricât de bine pregătit ar fi, este destul de greu să detecteze posibile probleme dacă nu primeşte şi informaţii de la mamă.

8. Nu e bine să-l ţii în braţe
Un bebeluş nu poate fi răsfăţat, indiferent cât de ferme sunt soacrele în această privinţă. Dacă bebeluşul se linişteşte când e ţinut în braţe şi numai aşa, atunci asta trebuie făcut.

De-abia după şase luni, după ce a avut experienţa care îi dezvoltă încrederea, şi anume că cineva răs­punde nevoilor lui, de-abia atunci puteţi să nu vă mai repeziţi la pătuţ la primul semn de plâns. Până atunci, bebeluşul trebuie să vă aibă ca ajutor când totul pare neprietenos pentru el.

9. La trei ani, creierul e complet dezvoltat
Este adevărat că achiziţiile de bază – a vedea, a vorbi, a merge – se deprind în primii trei ani de viaţă, dar creierul se dezvoltă în permanenţă, permiţând deprinderea de noi abilităţi.

Mai nou, părinţii pun mare accent pe dezvoltarea inteligenţei încă din viaţa intrauterină, dar neglijează să stimuleze copilul şi după primii doi-trei ani de viaţă. De acord, muzica lui Mozart ajută, dar asta nu înseamnă că dacă laşi copilul în acorduri muzicale zi şi noapte va deveni geniu.

Aşadar, stimulează copilul: dacă observi că îi plac cifrele, joacă-te cu el în acest sens, dacă e atras de animale, lucrează diferite miniproiecte cu el, spunându-i tot ce este de ştiut despre animalele respective şi îndemnându-l să facă singur diferite conexiuni.

Foto: shutterstock.com