De obicei, pentru a reusi sa apreciem aspecte ale inteligentei emotionale este nevoie de o urmarire a copilului in cadrul sau natural de viata (printre copii de varsta lui, in interactiune cu adultii sau in alte situatii relevante de viata).
– Nu-i cere unui psiholog imposibilul – testarea inteligentei nu aduce cu sine si solutii pentru a rezolva problemele. Se admite ca faimosul coeficient de inteligenta (IQ-ul) nu poate sa fie modificat intr-un mod consistent. Nu exista inca o „pompa cu care sa-l putem umfla, astfel incat peste noapte sa ne trezim ca ne-am transformat progenitura cu rezultate mai degraba slabe sau mediocre intr-un Nicolae Iorga (pentru a cita o personalitate care cu siguranta a avut o minte „cat casa).
Psihologul care iti spune ceva despre inteligenta copilului este foarte posibil sa nu aiba o solutie instant pe care sa ti-o puna la dispozitie pentru a si rezolva aceasta ecuatie. Se admite ca nu putem sa modificam un IQ cu mai mult de 10 unitati, oricati meditatori, profesori sau stimulare am aduce suplimentar pentru copiii nostri. Pe de alta parte, cu siguranta exista posibilitatea de a creste competentele si abilitatile sociale, cresterea inteligentei emotionale a individului fiind mult mai posibila.
– Un scor mare la un test de inteligenta nu garanteaza un succes neconditionat in viata – nu te culca pe lauri daca psihologul ti-a spus ca inteligenta copilului tau este una mult peste medie. Poate nu ar fi rau sa faci un plan de bataie, impreuna cu psihologul, despre felul in care ai putea sa folosesti cum trebuie aceasta informatie. Stii, la fel de bine ca si mine, ca exista oameni destepti care nu au reusit in viata.
Cunoastem cu totii oameni carora inteligenta le-a fost cel mai mare dusman si care ei insisi s-au plans ca le-ar fi fost mult mai bine daca erau nitel mai… prostovani. Dar, dat fiind ceea ce spuneam mai devreme despre inteligenta emotionala, iata de ce conteaza sa faci alegerile potrivite in viata.
Asadar, nu uita, daca faci parte dintre parintii „alesi: o familie unde exista unul sau mai multi copii supra-dotati are o responsabilitate superioara – aceea de a canaliza inteligenta spre ceva constructiv si benefic pentru cei din jur. Lucru care nu este intotdeauna facil si la indemana.
Totusi, testele mai pot sa si greseasca
Faptul ca un psiholog ti-a spus un lucru despre copilul tau (fie o veste pozitiva, cum ca il ai in familie pe Einstein in devenire, fie una negativa, cum ca pentru mintea copilului tau multe lucruri sunt mai greu de perceput) aceasta nu constituie un capat de tara. Psihologii sunt si ei oameni, iar testele, chiar si cele elaborate cu cea mai mare grija, nu spun chiar totul despre o persoana.
Daca nu tii seama de aceasta informatie, s-ar putea sa ai o serie de necazuri crezand orbeste in verdictul unui specialist. Cel mai bine, lasa timpul sa decida adevarul sau falsitatea unei sentinte.
Si, daca nu esti convins(a) – sau daca esti prea convins(a) – solicita si o a doua opinie, fara sa uiti insa un adevar mai important decat orice: testele complexe ale vietii sunt cel mai greu de trecut, asa ca studiaza reactiile copilului tau si in fata evenimentelor mai surprinzatoare pentru el, care iti vor arata mai multe despre ce vrei sa afli.
Text: Mugur Ciumageanu, Psiholog clinician
Foto: Shutterstock.com
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3