„Mami, cand ajungi acasa?”

Il trimit la meditatii de engleza, face inot, karate, tenis, desen, muzica (desi la varsta lui ar trebui sa se joace, dar este modul meu de a „deconta timpul petrecut departe de el cu bani pe care ii folosesc pe activitati care lui ii displac…). Daca acesta este cazul tau, sa nu te ia prin surprindere momentul cand, mai tarziu, in loc sa fie „recunoscator, iti va reprosa Unde ai fost cand eu eram copil?

Nu va amagiti!
Un pacat in care intram majoritatea parintilor este sa ne iluzionam cu ideea ca muncim, ne sacrificam pentru copiii nostri. Si, mai rau, le si spunem asta! Este o dovada de egoism. Nu copilul are nevoie de o masina noua, de casa la tara, de mobila moderna si mancare speciala.

Este ego-ul nostru care se hraneste cu toate aceste „realizari. Nevoile copilului nostru sunt simple, dar cea mai mare nevoie este dragostea parintilor, fara de care existenta lui este cu adevarat pusa in pericol, uneori chiar la propriu.

Ai grija, nu abuza!
Abuzul emotional verbal, mental sau psihologic asupra copiilor este reprezentat de orice atitudine, comportament sau act care afecteaza sanatatea lui mintala sau dezvoltarea lui sociala. Abuzul emotional, strans legat de problema neglijentei copiilor, poate imbraca forma unei insulte verbale sau poate merge pana la forme extreme de pedeapsa.

Surprinzator, abuzul emotional poate avea, pe termen lung, efecte negative mai mari decat cele induse de abuzul fizic sau cel sexual. Daca ar fi sa facem un sondaj printre parinti si acestia ar raspunde sincer, 99% ar admite: Mai tip la el uneori, ca nu asculta; sau eu nu imi bat copilul, dar din cand in cand ii mai dau una la fund. Va suna cunoscut? Acestea sunt forme de abuz.

Un raspuns pe masura
Exista si parinti, mai putini, e adevarat, care nu tipa la copiii lor, nu ii jignesc si nu ii plesnesc nici macar ocazional. Copiii nu sunt nascuti cu „viciul ascuns de a face probleme adultilor, de a fi neascultatori (de fapt, ce inseamna sa fie ascultator? Sa faca intotdeauna ce vrem noi? Mai bine ne cumparam un caine), obraznici, neastamparati.

Aparitia acestor comportamente este un raspuns la comportamentul nostru fata de ei, este urmarea modelului pe care noi il oferim copiilor. Asadar, cand iti vine sa urli la el, tipa la tine in oglinda! Sau, mai bine, cauta o modalitate eficienta de a-ti schimba comportamentul de parinte „perfect…

Comportamentul tau poate avea urmari
Ridicarea tonului, pana la urlete, amenintarea, infricosarea copilului, umilirea sau jignirea lui, comparatiile negative, in raport cu ceilalti, fac foarte mult rau. A-i spune copilului ca este „rau, „bun de nimic, chiar sub imperiul nervilor, a nu-i arata afectiune – toate acestea pot fi considerate forme de abuz emotional.

Asa cum sunt si invinovatirea copilului pentru anumite situatii, ignorarea lui, pedepsirea copilului prin inchiderea in camere intunecoase. Semne ale abuzului emotional ar putea fi apatia, depresia, ostilitatea copilului, dificultati de concentrare in efectuarea diferitelor activitati. Nimeni nu ar putea spune cu precizie ce ar putea determina pe cineva sa abuzeze un copil.

Un factor important a fost identificat: abuzul tinde sa se „transmita, adica cei care au fost abuzati cand au fost copii vor manifesta cu mai mare probabilitate acelasi comportament cand vor deveni parinti sau cand vor avea in grija copii.

Multe forme ale abuzului asupra copiilor apar din ignoranta. Uneori, chiar traditia, cultura din care facem parte poate duce la abuz. O serie de credinte irationale preced si determina comportamentul abuziv. Se merge deseori pe principiul „copiii sunt proprietatea parintilor. Eu ma ingrozesc cand aud (destul de des) parinti care spun: Eu te-am facut, eu te omor!

Text: Cristiana Haica, Foto: Sebastian Enache.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2