Legumele si fructele pe care le prepari bebelusului tau trebuie sa fie foarte moi, sa aiba o consistenta foarte fina, fara cocoloase, deoarece el nu a invatat inca sa mestece bine.
Majoritatea legumelor trebuie mentinute la rece pentru a-si pastra nutrientii si a ramane proaspete. De aceea, nu le lasa sa stea pe masa la temperatura camerei; baga-le la frigider cat mai repede posibil.
Nu curata o leguma sau un fruct decat daca este cazul. Coaja contine substante nutritive concentrate si fibre.De asemenea, taie legumele in bucati cat mai mari posibil, deoarece taierea, tocarea si ruperea determina pierderea substantelor nutritive din cauza expunerii la aer si caldura prin suprafata marita.
Poate nu esti obisnuita sa speli fructele cu coji groase care nu vor fi consumate, cum ar fi portocalele si bananele. Insa acestea au pesticide pe intreaga suprafata si au fost atinse de numeroase persoane. Asa ca nu uita sa speli fructele si legumele pe care urmeaza sa le manance bebe.
Cum gatesti legumele si fructele
Cand gatesti mancare pentru bebelus, principala ta grija, pe langa siguranta, trebuie sa fie legata de nutritie. Tehnicile de gatire neglijente pot distruge vitamine importante necesare pentru ca bebelusul sa se mentina sanatos. Retine ca substantele hranitoare sunt distruse de caldura, aer, lumina si apa.
Vitaminele solubile in apa se pierd atunci cand le pui in apa, pentru a le gati. Unele vitamine sunt distruse de caldura inevitabila gatitului. Vitamina C este cea mai vulnerabila vitamina, fiind atat solubila in apa, cat si extrem de sensibila la caldura. Natura a stiut foarte bine ce face atunci cand a pus vitamina C in alimente pe care le putem consuma crude, cum ar fi citricele.
Este important sa stim ca prepararea la aburi pastreaza mult mai multe substante hranitoare. Vitaminele solubile in apa, cum ar fi vitamina C si vitaminele B, se pierd in apa pusa la fiert.
Legumele intra in contact cu mult mai multa apa de gatit daca le fierbi in loc sa le prepari la aburi, cauzand astfel o pierdere semnificativa a substantelor nutritive.
Poti depozita la frigider o portie sau doua din mancarea pe care tocmai ai pasat-o, pentru a o servi bebelusului a doua zi. Atentie, insa, legumele gatite si pasate nu se pastreaza la frigider mai mult de o zi sau doua.
Citeste continuarea in revista BABY editia lunii martie.