”Un copil adoptat nu este o soluție salvatoare”

A urmat apoi o perioada de cunoastere, analizele medicale, iar dupa circa o luna de zile s-a decis incredintarea. Pe 20 iulie 2004 l-au luat acasa pe Razvan, care avea atunci patru luni si jumatate. „Adaptarea a fost destul de grea, mai ales pentru mine.

In acea perioada am inceput diversificarea alimentatiei si trecerea de la biberon la lingurita. A fost foarte greu, dar minunat. In sfarsit, aveam un copil! Bunicilor le-a trecut toata reticenta cand l-au vazut, iar acum sunt indragostiti de el si ii fac toate poftele. Pentru el, orice se poate.

Un an mai tarziu, Judecatoria Cluj a pronuntat sentinta definitiva si procedura de adoptie s-a incheiat. Razvan devenise, si in acte, fiul familiei Mezei.

Stanca recunoaste ca, in cazul ei, adoptia a mers destul de usor, ca n-au fost cine stie ce dificultati, dar spune ca si daca s-ar fi izbit de probleme birocratice, nu ar fi renuntat cu nici un chip, pentru ca dorinta de a avea un copil era prea mare. „Inainte de adoptie ma intrebam daca o sa imi pot iubi copilul fara prejudecati. Acum ma intreb: «Oare chiar nu l-am nascut eu?».

Un copil adoptat nu este o… „soluție salvatoare

Liliana Csaki are putin peste 35 de ani, arata serioasa si chibzuita, si pe fata nu i se citeste decat usurarea momentelor de acum. Caldura unui fel de implinire, ca de un gand ascuns si linistitor dus pana la capat.

Sta asezata in „camera copiilor, in mijlocul jucariilor pe care le-au imprastiat Laura si David, si, privindu-i pe micuti, chipul i se umple de un zambet bland. Vorbeste linistit, cu o cumintenie molcoma, ca de om care a vazut si a trait multe: „De fapt, acum descopar cat de usor imi vine sa vorbesc despre faptul ca amandoi micutii mei sunt adoptati.

Nu simt nici o greutate sa povestesc despre hotararea mea, fiindca pe David si pe Laura ii simt ca pe copiii mei, ca pe o parte din fiinta mea. Momentul deciziei a venit asa, cum sa zic?, normal, dupa zece ani de casnicie si dupa ce eu si sotul meu ne construiseram deja o cariera ca avocati, dar pentru ca ne doream cu adevarat un copil, nu pentru ca trebuia sa avem un copil. Il doream din suflet.

Vezi tu, multe femei privesc adoptia ca pe o alternativa, ca pe o ultima solutie: am incercat asta si aia si pe ailalta… Si ce sa stiu sa mai fac?! Hai sa adopt un copil, asa, ca sa fiu si eu in randul lumii!

Laura, blonduta si neastamparata, o priveste pe Liliana cu seriozitate prin ochelarii alunecati pe varful nasucului.
„Mami, dar tu esti mama naturala? „Nu, puiule, eu sunt mamica adoptiva. „Ei, n-are nimic, fiindca tot mamica mea esti, nu-i asa? Liliana surade vazandu-mi nedumerirea.

„Da, eu i-am spus Laurei adevarul, de la bun inceput. Sunt de parere ca nu trebuie sa-i ascunzi copilului faptul ca esti parinte adoptiv. Esti, pur si simplu, mama lui si atat. Daca ti-ai dorit un copil si ai adoptat, el este copilul tau, deci nu te poti comporta cu el altfel decat cu un copil pe care l-ai fi nascut tu.

De cinci ani, de cand a luat-o pe Laura de la un asezamant pentru copii abandonati din Campina, Liliana este o mamica fericita, iar dupa ce l-a infiat si pe David, in urma cu doi ani, a devenit cea mai fericita mama din lume.

David cel mic care este, macar deocamdata, cel mai cuminte dintre cei doi, alearga, topa-topa, dupa o masinuta cu telecomanda; e cat pe-aci s-o apuce, dar o rateaza la milimetru, dupa care vine razand cu gura pana la urechi sa dea mana „ca intre barbati si sa se recomande: „Daid.
Lucrurile cu adoptia au mers relativ usor, spune Liliana, dar acum, dupa ce s-a schimbat legislatia, recunoaste ca i-ar fi mai greu din punct de vedere strict birocratic.

Acum, toate fazele procedurii de adoptie se desfasoara in instanta, nu exista termene clare si exacte pentru fiecare faza, se treneaza ingrozitor procedura, prin sistemul integrarii celui mic in familia largita pana la gradul al patrulea de rudenie si, in plus, se intra intr-un cerc vicios privind clarificarea situatiei juridice a copiiilor care pot fi adoptati.

Nu, nu crede ca ar exista o varsta ideala pentru a adopta un copil. „Sigur, ideal este sa fie cat mai mic, dar acum, cu noile reglementari care interzic institutionalizarea sub varsta de doi ani, contactul cu copii adoptabili este mai dificil. Acolo insa e altceva, si asta au simtit toate mamele adoptive cu care am vorbit.

E o chimie subtila a apropierii de copilul pe care il vezi, un simt special, un moment in care simti ca, uite, copilul asta va fi al tau! Clar, asa, fara explicatii, si esti convinsa sufleteste ca nu va fi altfel.

Despre trairile primelor momente impreuna cu micutii adoptati, Liliana vorbeste cu ochii stralucitori ca de o bucurie stiuta doar de ea si pe care cu greu as putea s-o inteleg. „Ce-am simtit atunci?

Nu stiu sa explic prea bine. Ar trebui ca familiile care pot avea copii sa fie o vreme in locul meu, sa poata simti ce am simtit eu, ca sa inteleaga tot ce am trait. Prima data, ceva ca o strangere de inima: daca nu se poate? Dupa aia, indarjire, incet-incet incredere, apoi speranta, asteptare infrigurata, ca a unei sentinte – ori-ori, iar la urma fericirea, ca o implinire fara egal.

Sigur ca au fost multi care au vrut s-o descurajeze, chiar oameni la care nu s-ar fi asteptat. I-au zis ca-i o prostie, ca e riscant, ca poate fi doar o chinuiala in plus, ca car, ca mar, insa atunci cand a hotarat ca asta e calea, a hotarat si gata! „Eu voiam un copil. Si asta, nu pentru ca sa fiu in randul lumii, cum se zice, ci fiindca simteam ca a fi mama era o implinirea profunda a mea, ca om.

La plecare, Laura si David ma insotesc pana la usa. Gata, deja suntem prieteni. Se zbenguiesc fara astampar prin spatele Lilianei, pe langa geanta cu aparate de fotografiat, chicotesc, trag de cate un fermoar si se mandresc cu cate trei-patru jucarii in brate.

Privindu-i, am senzatia ca, acolo, in camera aurita de galbenul soarelui de iarna, pluteste, bine pastrata, ca un secret, viata tainica a unei femei. O viata care vorbeste de-spre dragoste si putere. Despre un drum poate usor, poate greu, dar pe care binele si raul au acelasi pret si unde, la sfarsit, tot ceea ce conteaza e zambetul. Zambetul cald al unei mame care stie ca iubirea pentru un copil nu poate fi invinsa niciodata.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3