Prima vacanta fara voi

La fel, exista mai multe categorii de copii: cei care stiu ca nu merita o recompensa, cum ar fi vacanta, dar au mijloacele necesare de convingere si merg la sigur cand negociaza, cei care nu sunt interesati de negociere si vor accepta raspunsul parintilor fara a pune in discutie justetea motivelor.

Mai mult sau mai putin, copilul tau este cel pe care l-ai crescut: daca de-a lungul timpului i-ai oferit recompense la comportamente negative, ai cedat insistentelor doar ca sa scapi de discutii nesfarsite, este firesc ca adolescentul sa recurga la toata paleta de tertipuri menite a te inmuia.

Daca, din contra, copilul tau a fost recompensat pe drept cuvant pana acum, el va sti cum sa puna problema si va aduce argumente pertinente pentru a te indupleca. Decizia iti apartine!

Variante
Un alt factor care ar trebui sa influenteze decizia ta este varsta copilului. In cazul in care consideri ca este prea mic pentru a pleca doar cu prietenii in vacanta, poti opta pentru varianta taberei scolare. Avantajele sunt evidente: un supraveghetor al grupului, un program organizat, certitudinea locatiei in care se afla copilul tau, posibilitatea de a discuta cu supraveghetorul grupului.

Dar, in acelasi timp, este primul pas catre libertate si independenta al copilului tau. O alta varianta de compromis ar fi ca voi sa va asumati rolul de insotitori si de a organiza o excursie pentru copilul vostru si prietenii acestuia, la care sa participe si parintii lor. In acest caz, tu poti petrece timp alaturi de ceilalti parinti, iar copilul tau – alaturi de prietenii lui.

Desi nu este o vacanta fara parinti, este totusi la un pas mai departe de acestia, si chiar daca nu e destul pentru cei mici, poate fi o solutie de compromis pentru amandoi. Varianta a treia este varianta pasilor mici. Inainte de o vacanta pe cont propriu, poate copilul tau ar trebui sa plece intr-o excursie de o zi alaturi de prietenii sai, excursie care ar proba responsabilitatea pe care poate sa si-o asume.

Oricare dintre aceste variante nu exclude vacanta pe cont propriu la un moment dat: ele sunt menite doar sa adapteze familia, atat parintii, cat si copiii, la momentul in care cei din urma vor vrea sa-si faca singuri planurile si nu ar trebui sa fie considerata ca un inlocuitor pentru vacanta pe cont propriu, ci doar ca pe o amanare.

In fine, inainte de plecare, poarta o discutie serioasa cu copilul tau. De asemenea, nu uita: sa te asiguri de acuratetea informatiilor oferite de copil, sa ai un numar de telefon unde poti sa-l contactezi (dar nu suna mai mult de o data pe zi) si sa te informezi asupra partenerilor de calatorie ai copilului tau.

Precautii
Inainte de a negocia, va trebui sa te asiguri ca nu vei petrece vacanta copilului tau nedormind sau sunandu-l din ora in ora pentru a vedea daca este ok.

Trebuie sa ai un set de intrebari pregatite:
– Unde este excursia?
– Care este perioada?
– Cu cine merge?
– Unde se sta?
– Cu ce ajung copiii acolo?
– Au masa asigurata?
– Sunt insotiti de cineva mai in varsta?

Ce trebuie sa stii
– Fixeaza o suma si nu o renegocia.
– Cere copilului tau sa-ti arate rezervarea la hotel sau la pesiune.
– Nu face compromisuri, daca crezi ca fiul/fiica ta nu este pregatit/a sa plece cu prietenii in vacanta: poate este mai bine sa te bazezi pe intuitia ta.
– Vorbeste cu copilul tau si asigura-te ca a inteles care sunt motivele pentru care crezi ca nu ar trebui sa mearga. Este important sa cunoasca motivatia raspunsului tau negativ.
– Nu poti amana la nesfarsit, copilul tau a crescut, iar vacanta pe cont propriu este parte a maturizarii sale.

Text: Robert Cristian, psiholog
Foto: Dreamstime.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Relatii
Buton