8. Stabileste limite
Nu vorbesc de copii aici, ci de adulti. Da, si adultilor le trebuie limite intr-o relatie. De multe ori, la inceputul relatiei, de teama de a nu il alunga pe partener sau de a nu-l supara, acceptam incalcarea unor limite de comportament, acceptand comportamente care pentru noi sunt inacceptabile.
Pentru ca avem foarte gresita optica – lasa, ca se schimba el/ea cu timpul! Daca observi ca ceva este in neregula, discuta despre asta si negociaza limita. Daca se repeta, mai bine renunta, acolo este o problema. Aici vorbesc despre lipsa de control, agresivitatea verbala, fizica, consumul de alcool sau substante.
9. Comunicati
Nimic mai simplu de indeplinit la inceputul relatiei, cand pare ca nu ne mai saturam unul de celalalt, cand, desi avem sentimentul ca ne cunoastem de cel putin o mie de ani, avem mereu ceva nou de spus partenerului.
Atentie mare ce vorbiti! Nimic de rau despre propria familie (chiar daca ar fi foarte multe de spus), istorii nesfarsite despre fostii iubiti/fostele iubite, nu cedati ispitei de a vorbi despre trecutul amoros in detaliu.
Toate aceste informatii, fara exceptie, vor face parte din categoria „tot ce spui poate fi si va fi folosit impotriva ta”, ca urmare acestea sunt un capitol despre care „ai dreptul sa nu spui nimic”. }ine cont de aceasta recomandare si nu vei regreta.
Ca urmare, vorbiti cat mai mult unul cu celalalt, pastrati de-a lungul anilor acest obicei. Si nu uitati ca a sta de vorba cu celalalt nu inseamna a monologa, ci mai ales a asculta si a si auzi ce are de spus.
Si a rade, uneori o portie de ras face minuni. Daca aceste lucruri nu se intampla, relatia este foarte grav afectata si moare de la sine. Nici macar nu va trebui sa o distrugeti, face singura implozie.
10. Lasa-i partenerului de relatie spatiu
Adica acel timp si chiar spatiu fizic de care are nevoie o fiinta umana pentru a nu se simti straina de ea
insasi. Si pentru a se simti confortabil, acceptata neconditionat si inteleasa.
Intr-o relatie proaspata, aflata la inceput, oamenii au tendinta de a se sufoca unul pe celalalt, de a sta impreuna tot timpul. Daca nu dam si partenerului, si relatiei spatiul si timpul sa evolueze, sa creasca normal, atunci se vor intampla lucruri neplacute – partenerul pleaca sau, daca nu pleaca, relatia creste deformat ori se „trece” prea repede, ca o floare fortata sa infloreasca mult prea devreme.
Si exact ca o planta, trebuie ingrijita permanent, hranita, privita cu atentie si iubire, nu doar din cand in cand, cand pare sa se ofileasca. Nu e un lucru usor care se petrece de la sine, cum creste o buruiana. Tratata ca o buruiana, se va transforma intr-o buruiana.
Pe ce se bazeaza o relatie
Text: Cristiana Haica; Foto: Dreamstime.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3