Deși dopul de ceară apare, de regulă, la copiii cu vârste mai mari, și bebelușii pot fi afectați de o astfel de problemă. Dacă bebelușul are dop de ceară în ureche, este important să fie observat repede, pentru că, în cazul în care îi este afectat auzul, dezvoltarea limbajului va întârzia. Este mai probabil ca
Bronșiolita este o infecție virală pe care bebelușii o pot contracta în perioada septembrie-aprilie; este o boală comună, care afectează până la 90% dintre copiii cu vârsta până în doi ani. Odată ce copilul tău și-a format imunitatea față de virusul sincițial respirator, VSR, sunt șanse extrem de mici ca el să mai facă bronșiolită.
Bebe e satul, pare odihnit, are scutecul uscat, si cu toate acestea, nu se mai opreste din plans… Care sa fie motivul?
Copil meu e stângaci – spun unele mame, de parcă a fi stângaci este un handicap sau vreun elemment care-l înscrie automat pe cel mic în categoria supradoraților. Un copil stângaci este un copil ca oricare altul. Nu este vina lui că scrie cu stânga şi nici a ta că”nu ai luat măsuri la timp”.
Licență, doctorate, interviuri? Fleacuri! Nimic nu se compară cu momentul în care copilul tău spulberă, cu un zambet inocent, toate sfaturile înțelepte despre limite și autoritate. Cum impui o regulă? Ce efecte au sancțiunile asupra copiilor noștri? Cum îi pedepsim corect? Dan are cinci ani. Mama lui povesteste: „Nici nu apucam sa spun bine «n-ai
Refluxul vezicoureteral (RVU) este provocat de o anomalie în dezvoltarea tractului urinar. De obicei, ureterele (tuburile care duc urina de la rinichi la vezică) intră în vezică într-un anumit unghi. Această poziție acționează ca o valvă, împiedicând întoarcerea (refluxul) urinei în uretere. În refluxul vezicoureteral, acest unghi lipsește și ureterele intră drept în vezică.
Când într-o familie apare un bebeluș, toți vânzătorii de jucării pe o rază de 3 km sunt fericiți. Părinții nou-născutului, rudele și toți prietenii cuplului aduc micuțului ceva de îmbrăcat sau jucării. Ceea ce n-ar fi rău, dacă s-ar pricepe să cumpere primele jucării ale copilului. Căci o jucărie nu este doar pentru joacă, ea
În timp, vei ajunge să știi care este cel mai bun mod de a reacționa la plânsul bebelușului tău. Bineînțeles, extremele trebuie evitate. Dacă alergi să-l liniștești de fiecare dată când plânge, nu va învăța să se liniștească singur. Totuși, dacă răspunzi rar la plânsetele lui, ar putea să sufere inutil pentru că îi este
De ce avem nevoie de tati putem vedea numai cand ei lipsesc cu adevarat. Si atunci, pretul e platit de copil...
Poate fi extrem de alarmant să auzi că micuţul tău are respiraţie şuierătoare, dar şuieratul este, de fapt, un lucru extrem de obişnuit pentru sugari. Te-ai putea gândi că bebeluşul tău este astmatic. Vestea bună este că, de regulă, bebeluşii nu mai şuieră în momentul în care se fac mai mari şi plămânii lor sunt
Scaunele bebeluşului pot fi extrem de diferite şi, în general, nu ai de ce să te îngrijorezi. Însă dacă observi ceva cu adevărat neobişnuit, ar trebui să contactezi imediat medicul pediatru. Iată ce să ai în vedere şi când ar trebui să te îngrijorezi: Scaun alb Întotdeauna trebuie să mergi la medic
Multe mame ajung atât de disperate din cauza lipsei de somn încât, cu tot sentimentul de vinovăţie, pun copilul în pat cu ele noaptea, ca să poată avea parte de câteva ore de odihnă. Unii părinţi aleg să împartă patul cu bebeluşul din prima zi şi continuă să doarmă cu el până la vârsta de
Stiai ca unghiutele copilului iti pot da informatii despre starea lor de sanatate? Ele prezinta anumite caracteristici specifice, in anumite cazuri – diferite de cele ale adultilor.
Circa 10% dintre copii sforăie. În cazul unora dintre aceștia, respirația normală e perturbată în timpul somnului și se oprește pentru perioade scurte (apnee). Apneea obstructivă e cea mai comună formă de apnee în somn. În majoritatea cazurilor, aceasta apare din cauza unor amigdale și polipi (vegetații adenoide) măriți, care limitează fluxul de aer în
Dezvoltarea bebelusului este influentata de factori multipli: constitutie, ereditate, o buna stare a sanatatii, ambientul, elemente datorita carora copilul poate fi mai precoce in ceea ce priveste limbajul si mai lent in ceea ce priveste mersul. Â
Într-o lume ideală, ne-am hrăni bebeluşii doar cu mâncare gătită în casă, însă în lumea reală, pentru multe dintre noi, mămicile, este mai practic şi mai uşor ca, pe lângă mâncărurile de casă, să apelăm din când în când la preparatele disponibile în comerţ. Totuşi, atunci când cumpărăm mâncare pentru bebeluşi, este foarte important să
Fotograful Thimothy Archibald a împărtăşit lumii întregi proiectul său de suflet – ”Echolilia” –, în care ne dezvăluie lumea în care trăieşte fiul său autist, Elijah, o lume neînţeleasă de cei mai mulţi dintre noi, din păcate. Thimothy a început să-l fotografieze pe Elijah încă de când acesta avea 5 ani, în dorinţa de a-l
Copilul este programat genetic sa aiba deplina incredere in adulti, de care se ataseaza afectiv. Dar adesea el isi pierde aceasta incredere din pricina greselilor noastre.
Oreionul (sau parotidită epidemică) este în general o boală uşoară în timpul căreia copiii pot să nu aibă deloc simptome sau pot prezenta febră circa trei zile şi o inflamaţie caracteristică a glandelor parotide poziţionate în faţa urechilor. Uneori se produc complicaţii; după oreion pot apărea probleme de auz, de obicei la o singură ureche
Varicela este o boală frecvent intâlnită, cunoscută şi sub numele de vărsat de vânt, provocată de virusul varicelo-zosterian, care se răspândeşte în corp şi produce o erupţie cutanată specifică. Varicela este mai frecventă la copiii cu vârste între 2 şi 14 ani, iarna şi la începutul primăverii. Simptome Petele roşii, care se transformă