Fotograful Thimothy Archibald a împărtăşit lumii întregi proiectul său de suflet – ”Echolilia” –, în care ne dezvăluie lumea în care trăieşte fiul său autist, Elijah, o lume neînţeleasă de cei mai mulţi dintre noi, din păcate.
Archibald nu a dorit ca această relație (foto) tată-fiu să reprezinte o simplă documentare, aşa că totul s-a transformat într-un amplu proiect de trei ani: ”Echolilia”. Termenul descrie repetarea de fraze, un lucru obişnuit printre cei care suferă de autism. Intenția lui Archibald a fost de a capta în fotografiile sale comportamentele repetitive ale fiului său.
După cum a explicat Archibald, Elijah făcea anumite lucruri cu corpul său și pur şi simplu nu putea fi oprit. De exemplu, se legăna pe marginea canapelei, se întindea zilnic în grădină, pe iarbă, pentru a asculta muzică, se băga într-un container de jucărie din plastic, un ritual care a inspirat una dintre fotografiile acestei serii.
Proiectul ”Echolilia” l-a ajutat pe Archibald să înţeleagă situaţia în care se află fiul său, care este rolul său (de tată) în toată povestea aceasta şi, cel mai important, să accepte că Elijah este diferit.
Vezi si celelalte imagini in pagina urmatoare!
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3