Rolul tatălui în viaţa copilului

De ce avem nevoie de taţi putem vedea numai atunci când ei lipsesc cu adevărat. Şi în această situaţie, preţul cel mai mare este plătit, din păcate, de copil…

Rolul tatălui în viaţa copilului este legat de dezvoltarea normală a acestuia, de maturizarea psiho-afectivă, de formarea personalităţii.

Dacă mama este pentru copil cea care îi satisface nevoile primare ale vieţii (îi oferă căldură, calm şi linişte, dragoste necondiţionată, este mereu la dispoziţia copilului), tatăl reprezintă factorul de siguranţă în familie, este cel care o sprijină pe mamă.

De relaţia tată-mamă depinde echilibrul psiho-afectiv al copilului. Imaginea pe care o are sau o prezintă mama despre tată influenţează percepţia copilului despre funcţia paternă în general, imaginea despre relaţia cu autoritatea (acceptată necondiţionat, respinsă, contestată, acceptată realist etc.).

Tot tatăl este cel care va permite desprinderea copilului de mama sa (cordonul ombilical psihologic) şi favorizarea evoluţiei copilului spre autonomie, dezvoltarea încrederii în forţele proprii. Ce se întâmplă dacă tatăl nu îşi îndeplineşte rolul în familie?

Pot apărea o serie de tulburări psiho-patologice la copil: anxietate, lipsa curajului, nesiguranţă – într-un cuvânt, instabilitate emoţională, care, mai târziu, în adolescenţă, pot duce, în unele cazuri, la tentative de suicid.

Relaţiile cu ceilalţi sunt instabile, copilul se izolează, chiar dacă, aparent, poate părea sociabil. Un copil care nu are o bună relaţie cu tatăl nu reuşeşte să îşi facă prieteni şi să se „desprindă de tutela mamei (foarte multor băieţi li se întâmplă acest lucru şi, chiar după ce ajung la maturitate, se împiedică în cordonul ombilical care „atârnă între ei şi mama lor). El va deveni foarte capricios, slab sau, dacă are o mamă posesivă, îl va marca lipsa încrederii în sine, va fugi de responsabilităţi, va căuta parteneri care să îi spună ce să facă şi, mai târziu, o soţie-mamă.

Dacă este vorba despre o fetiţă, aceasta va fi, probabil, o persoană veşnic nemulţumită, în căutarea unui ideal masculin pe care nimeni nu îl poate atinge, va avea sentimente de îndoială cu privire la propriile calităţi, se va subestima constant şi va fi predispusă la depresii.

Tată de fată sau de băiat

Tatăl şi fiul – primul şi cel mai important lucru: fii lângă el! Eşti, vrei sau nu, un model pentru fiul tău. În sens pozitiv sau negativ. Băieţii ai căror taţi nu se implică în educaţia lor sunt atraşi de personaje „hipermasculine, de benzi desenate, de jocuri, în încercarea de a suplini lipsa de masculinitate din viaţa reală.

Ceilalţi sunt mai liniştiţi, comunicativi, au rezultate bune la învăţătură, au mai puţine probleme de comportament. Învaţă-ţi fiul despre lumea bărbaţilor – despre cum e să fii bărbat. Devino tipul de bărbat care ai vrea să fie fiul tău.

Tatăl şi fiica – tatăl are un rol foarte important în formarea respectului de sine al fiicei, el este cel care, prin atitudinea sa faţă de înfăţişarea fetei sale, poate influenţa grija faţă de sine. El nu trebuie să glumească niciodată pe seama aspectului fizic al acesteia. În general, fetele aşteaptă laudă, susţinere, siguranţă.

Părinte model

Taţii sunt modelele prin intermediul cărora fetele vor exersa relaţiile cu sexul opus. Fetele învaţă de la tatăl lor să comunice, să aibă încredere.

Când tatăl se implică în educaţia copilului, acesta are note mai mari şi îi place mai mult să meargă la şcoală, să înveţe.

Copiii care au relaţii bune cu taţii lor sunt mai siguri pe ei şi mai voluntari în relaţiile cu ceilalţi, şi vor rămâne aşa, ca adulţi.

Băieţii care sunt crescuţi de taţi iubitori vor fi, la rândul lor, taţi buni pentru copiii pe care-i vor avea mai târziu.

Copiii taţilor „absenţi sunt mai bolnăvicioşi, mai închişi în ei, neîncrezători, au probleme de adaptare socială.

Foto: shutterstock.com