Sexul în sarcină: adevărul gol-goluț

inimioare

Nevoia de confirmări  

Așa cum am mai spus, nu sexul este foarte important pe perioada celor 9 luni de sarcină, ci atitudinea partenerului – tandrețea, atenția, blândețea, disponibilitatea, toate acestea fac mult mai mult pentru echilibrul și sănătatea psihică a gravidei. Femeia însărcinată are nevoie de confirmări, de certitudinea că partenerul îi este alături, că o iubește și că se va putea baza pe el, are nevoie să știe că e ocrotită, protejată, îngrijită și, nu chiar în ultimul rând, că este dorită sexual.

Fiecare sarcină e diferită

Sarcina decurge diferit de la femeie la femeie, și chiar aceeași femeie poate povesti că a sesizat diferențe între o sarcină și alta (când are mai mulți copii), prin urmare, descrierea senzațiilor, nevoilor, gândurilor unei femei în perioada sarcinii diferă, de fapt, de la persoană la persoană, căci nu depind numai de prezența fătului în pântec sau numai de niște modificări hormonale și fiziologice. Factorul psiho-social (vârsta, starea de sănătate, suportul familial, relația cu soțul, job-ul femeii, factorul economic, nivelul de stres etc.) este foarte important.

cuplu

Ajutor de specialitate
„Sunt la a doua sarcină și trebuie să recunosc că nu e la fel ca la prima – nu mai am grețuri, poftele cu care mă răsfățam la prima sarcină mi se par penibile samd. Însă un lucru se menține – așa zisa paranoia. Mi se pare ca tot ce spune sau face (sau nu face) soțul meu are legătură cu aspectul meu fizic. Nu am fost vreodată o zână, dar am fost subțirică, iar după prima sarcină am reușit să îmi revin repede, dar acum am luat enorm în greutate și sunt deja imensă. Viață sexuală? Nici vorbă! Cum să mă dezbrac așa în fața lui?! Și așa mă gândesc mereu că dacă nu răspunde la telefon sau se întoarce noaptea pe partea cealaltă în pat e posibil să placă pe altcineva… Știu că o să treacă, și data trecută a dispărut această paranoia, numai că mă gândesc serios că ar trebui să văd un psiholog, că nu este normal să îmi chinuiesc în halul ăsta soțul.

Din păcate, aveți mare dreptate, dacă vă macina astfel de gânduri, este nevoie să cereți ajutorul unui psiholog, nu doar pentru că vă chinuiți soțul cu gelozia și cu  abstinența sexuală, ci mai ales pentru că vă chinuiți pe dumneavoastră. Și nici copilul nu merită să pătimească de pe urma stărilor rele pe care vi le creați din pricina acestor gânduri. Pe perioada sarcinii, puteți fi mai irascibilă, mai instabilă afectiv, mai emotivă, pare că toate temerile care stăteau cuibărite undeva în inconștient prind acum mai multă forță, dar dacă ele vă copleșesc și vă fac să fiți disfuncțională, este mai bine să cereți sprijin. În felul acesta scădeți și riscul depresiei postnatale.

 

Text: Cristiana Haica; Foto: Hepta, Shutterstock

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Psihologie
Buton