Consumul exagerat de cafea in timpul sarcinii poate duce la un risc mai mare de obezitate in cazul copilului, se arata intr-un studiu recent.
Cercetatorii din Norvegia au analizat obiceiurile consumului de cafea a mai bine de 50.000 de viitoare mame si apoi au urmarit greutatea bebelusilor de la 6 saptamani pana la 8 ani.
Oamenii de stiinta sustin astfel ca, cu cat este mai mare cantitatea de cofeina bauta de viitoarele mame (indiferent ca e consumata sub forma de ceai, cafea, ciocolata sau bautura tip cola), cu atat sunt mai mari sansele ca cei mici sa aiba o greutate excesiva in timpul copilariei.
Cercetatorii au folosit pentru acest studiu o cantitate de referinta de 50 miligrame de cofeina pe zi.
Copiii femeilor care au consumat o cantitate mai mare de 50 mg cofeina zilnic au fost cei care au aratat o tendinta mai mare de a lua in greutate in exces in copilarie.
Copiii cu cel mai mare risc de greutate excesiva si care continua sa fie supraponderali sunt cei nascuti de mamele ce au baut cel putin 300 miligrame de cafea zilnic (echivalentul a cca 8 portii de cafea pe zi).
Acesti copii au o predispozitie cu pana la 44% mai mare sa sufere de pe urma greutatii excesive, in comparatie cu cei ai caror mame au limitat consumul de cofeina, potrivit acestui studiu.
Studiul a fost unul de tip observational, iar informatiile in ceea ce priveste consumul de cofeina au fost oferite de catre mame personal.
Nefiind un experiment controlat, acest studiu nu dovedeste in mod clar ca excesul de cofeina cauzeaza obezitate la copii, ci doar ca cele doua aspecte sunt asociate.
In prezent, cantitatea maxima de cafea recomandata femeilor insarcinate ce nu pot renunta la obicei este de 200 miligrame de cofeina pe zi, mai exact o cana de 250 ml (obisnuita), insa aceasta cantitate variaza in functie de taria cafelei.
Sursa: babycenter.com
Imagine: Shutterstock