Oare soțul mă înșală?

cuplu pe bancaDe ce înșală?
De ce înșală bărbații? Toți bărbații înșală? Al meu mă înșală? Iată întrebări al căror răspuns credem cu toții că îl știm, dar nu ținem neapărat să îl aflăm. Am putea preveni acest lucru? Da și nu.

Pentru că există femei foarte frumoase care fac tot ce este omenește posibil să își țină bărbații aproape și totuși ei le înșală. De ce? Pentru că acest lucru ține de educație, de sistemul de valori al fiecăruia, de concepția despre lume și viață.

Lucruri pe care ar fi trebuit fiecare dintre noi să le discutăm cu soțul înainte de căsătorie. Sau măcar să le observăm cu mare atenție în acea perioadă de tatonare și cunoaștere dinainte de a spune „da'.

Dacă vii torul soț a fost „răpit” de la altă femeie, dintr-o altă căsnicie, probabilitatea ca el să perpetueze comportamentul duplicitar este destul de mare.

Dacă el consideră normal să nu fie fidel, noi trăim însă cu iluzia că vom fideliza Don Juanul, ne autoiluzionăm cu șanse mari de trezire amară din acest vis.

Dacă ne-am luat un soț „independent', care consideră absolut normal să își continue viața pe care o ducea ca burlac, putem deja să ne gândim că îl putem oricând pierde.

Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!
Indiferent care este pretextul sub care bărbatul a luat hotărârea să încerce să își găsească un moment de fericire în brațele altei femei, acest pretext este lipsit de valoare atâta timp cât mai întâi nu a încercat nicio clipă să restabilizeze relația cu soția sa.

Dacă această relație este în vreun fel instabilă… Faptul că prefer să înșel atâta timp cât am jurat credință unui partener spune ceva despre mine, și nu de bine.

Nu spune nimeni că ar trebui să îți duci amarul unei relații toată viața, dacă acea relație te face nefericit, dar această nefericire nu este o scuză pentru a face ceea ce ție sub nicio formă nu ți-ar plăcea să ți se facă. Este o lipsă de respect și față de partener, și față de tine însuți/ însăți.

Și atâta timp cât tu nu te respecți, nu le poți cere celorlalți să o facă, nicidecum personajului fermecător care te-a făcut „să cazi în ispită”.

banca loveTerapie de cuplu

„Soțul meu nu mă înșală, atâta doar că îmi tot spune că nu mă mai suportă, că nu mai rezistă. Cu toate acestea, el se îmbracă frumos în continuare când iese din casă, deși preferă să iasă fără mine, se odihnește bine, e ca și cum nimic nu este schimbat între noi, dar se ferește de a face planuri împreuna cu mine'.

Cred că o asemenea poveste e trăită de o serie de femei. Din practica mea, aceste femei sunt parte armonioasă dintr-un triunghi amoros. De care nu sunt conștiente.

Faptul că soțul nu a luat încă măsuri este pentru că cealaltă nu este încă hotărâtă să îl aibă cu totul. Acum este momentul potrivit pentru terapie de cuplu. Apoi este prea târziu.

Am fost șocată
„A venit din cer senin descoperirea asta. Știam că bâjbâie, că mulți alți bărbați, însurați sau nu, pe site-uri gen noi doisentimente și altele. Nu am considerat nimic periculos în faptul că avea profil făcut și se declara disponibil pentru a cunoaște noi femei și relații trecătoare.

I-am spus că știu de aceste profiluri și site-uri, dar mi-a zis să stau liniștită, e numai așa, de plictiseală. Nu am văzut nimic grav în asta și nici alt semn de suspiciune nu mi-a ridicat. Până într-o zi, când mi-a spus că, dacă nu slăbesc, mă părăsește.

cuplu ceartaAm fost șocată. Eram de 10 ani împreună și am făcut atâtea amândoi (nu și un copil), și de câțiva ani mă îngrășasem cam 5-7 kg. Dar nu mi-a spus nici odată nimic despre asta, până a tunci… M-am străduit, dar, după alte două săptămâni, a zis că divorțăm. Cu greu am scos de la el istoria acestei nebunii. Cunoscuse pe site-urile acelea o femeie cu talie de viespe, cu care voia să își continue viața. Și a terminat-o pe a mea.”

Nu ignora semnalele!
Cum aș putea ști si gur că soțul mă înșală sau nu? Numai dacă el o mărturisește, aș spune eu. Dacă o mărturisește înseamnă că deja resursele lui de a investi în relația cu mine s-au terminat.

Probabil că deja de ceva timp mi-a dat semnale că nu mai vrea sau nu mai poate investi în relație, dar eu am preferat să ignor aceste semnale. Poate că mi-a fost mai comod sau nu am vrut să îl iau in serios, sau poate ca am interpretat acele vorbe sau semnale foarte clare din perspectivă feminină.

Femeile spun de foarte multe ori vorbe mari: „Divorțăm', „Eu nu mai pot continua așa', „Dacă nu faci ceva să-ți schimbi comportamentul, te părăsesc', fără să creadă în ele, numai așa – ca pe niște metafore. Bărbații spun aceste cuvinte foarte rar, fără să creadă cu adevărat în ele.

Deci el mă avertizează. Este vina mea că nu aud ce spune el, de fapt. Când el a început să spună așa ceva înseamnă că resursele lui de a investi în relație s-au terminat. Asta nu înseamnă că mă înșală neapărat.

Text: Cristiana Haica

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din mama și tata
Buton