Stres pentru familia copilului
Climatul familial si mediul in care creste copilul influenteaza aportul nutritiv si, consecutiv, dezvoltarea individuala. S-a constatat ca la copiii crescuti in orfelinate ritmul de crestere este mai lent decat la cei crescuti in familie, dar, daca sunt infiati, isi reiau ritmul de crestere.
Starile conflictuale din familie au o influenta negativa asupra aportului alimentar al copilului si asupra dezvoltarii lui. De multe ori, un copil mofturos la mancare, indiferent ce varsta ar avea, constituie o sursa de stres pentru cei din jur (parinti, bunici) pentru ca refuza sa manance.
De aceea, este important sa putem aprecia permanent dezvoltarea fizica a copilului. Acest lucru se poate face fie intuitiv, prin comparatii cu alti copii de aceeasi varsta, fie pe baze stiintifice, cerand sfatul medicului pediatru si pastrand o legatura stransa cu acesta.
Cresterea organismului uman respecta cateva reguli specifice, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:
Legea alternantei. Segmentele corpului nu cresc in acelasi interval de timp in mod uniform, ci alternativ (de exemplu, membrele inferioare nu cresc in acelasi timp cu cele superioare).
Legea proportiilor. Perioade diferite ale copilariei au ritmuri diferite de crestere (de exemplu, cresterea este accelerata pentru intervalul de la 0 la 3 ani fata de cresterea mai lenta, dintre 5 si 7 ani).
Legea cresterii inegale. Fiecare segment al corpului are ritmul sau propriu de crestere. Aprecierea cresterii unui copil se face in mod obiectiv prin masurarea periodica a greutatii, inaltimii si a altor parametri (dimensiunile craniului si bratului). Pe baza lor se calculeaza anumiti indici, cum ar fi indicele ponderal, indicele statural si indicele nutritional.
Energia necesara mentinerii diferitelor procese vitale ale organismului este asigurata de valoarea energetica a alimentelor, care contin trei principii nutritive de baza: glucide (in paine si alte derivate din grau, orez si alte cereale, cartofi etc.), proteine (in carne, lapte, branza, oua, soia) si lipide (grasimile de origine animala sau vegetala).
Aportul alimentar este determinat si de apetitul copilului, reglat prin mecanismul „foame – satietate', controlat de la nivelul hipotalamusului. Diferentele in utilizarea energiei alimentare explica de ce copiii cu dimensiuni corporale asemanatoare pot creste normal, avand un aport energetic diferit.
Cel mai bun indicator al unei alimentatii optime este rata de crestere a copilului. In practica, este dificil pentru persoana care prepara mesele sa aprecieze exact aportul de glucide, lipide sau proteine, si, mai departe, sa calculeze aportul energetic.
Necesitati energetice optime in functie de varsta:
Nou-nascut (0 – 1 luna) | 80 kcal/kg/zi |
1 – 3 luni | 120 kcal/kg/zi |
3 – 6 luni | 110 kcal/kg/zi |
6 – 12 luni | 100 kcal/kg/zi |
Copil mic | 90 kcal/kg/zi |
Prescolar | 80 kcal/kg/zi |
Scolar | 50 – 60 kcal/kg/zi |
Foto: Pavel Siamionau/Dreamstime..
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2