Mamele si cariera

Femeile de cariera pot fi, in acelasi timp, si mame bune pentru copiii lor, mai ales cand ei sunt foarte mici? Pot obtine performanta si la serviciu, si acasa?


Odata cu aparitia copiilor, asupra femeii apasa o uriasa responsabilitate: cresterea si educarea acestora.

In primul rand, pentru ca asa a lasat Dumnezeu, ca mama sa preia aceste sarcini, iar in al doilea rand, pentru ca asa s-a impamantenit traditia in societatea romaneasca: femeia sa se ingrijeasca de casa si de copii.

Pe de alta parte, trebuie sa faca fata si raspunderilor de la serviciu. Astazi, venitul femeii nu mai este unul complementar, ca in trecut, ci de multe ori sustine o mare parte a cheltuielilor familiei (cheltuieli care includ rate la credite ipotecare, masini, asigurari de viata etc.).

Serviciul si copiii
Majoritatea femeilor din Romania, care sunt casatorite si au copii, muncesc. Dupa ce devin mame, intrerup serviciul doar atat cat le permite legea (doi ani) sau patronul (care, de fapt, face legea).

Apoi isi dau copiii la cresa ori la gradinita, iar cand acestia ajung la scoala le pun cheile de gat. Stau cele opt ore (minim) la serviciu, iar cand ajung acasa, continua munca la al doilea „job: treburile gospodaresti si ingrijirea si educarea copiilor.

Numai ele stiu cum rezista presiunii dublei responsabilitati, la locul de munca si in cadrul gospodariei. Cate ore de somn sacrificate, cat timp pentru propria persoana redus la minimum, cate frustrari acumulate, constient sau nu… Incearca sa impace si capra, si varza, si lupul, fara a mai avea mari pretentii in cariera.

Este deja o mare provocare ca dupa cele opt ore petrecute la serviciu sa gaseasca timp si resurse fizice ca sa poata fi si gospodina casei, si pedagog copiilor.

Cariera si copiii
Ce se intampla insa cand in viata unei femei care a obtinut sau doreste sa obtina performanta pe plan profesional, adica vrea o cariera, apare un copil? In opinia prof. Mihaela Miroiu, reputat sociolog, „conditia de femeie tanara cu copil mic este certificatul de intrare pe poarta principala in lumea diferentelor de gen care se convertesc in discriminari.

Iar cand sustine acest lucru, prof. Miroiu se bazeaza pe cercetari internationale (la noi, inca nu s-au facut), ce releva faptul ca majoritatea femeilor care au cariere de invidiat sunt femei singure sau casatorite, dar fara copii, iar barbatii, dimpotriva, sunt casatoriti, cu copii si au un sprijin substantial din partea sotiilor.

Cauzele pentru care femeia cu copii mici va avea dificultati in a-si construi o cariera tin de:

  • traditia patriarhala, care consacra faptul ca femeia este in slujba barbatului si ajutor al acestuia;
  • traditia culturala, care formeaza tatii sa fie parinti abstracti si contemplativi, iar mamele – parinti concreti si activi;
  • institutiile si firmele care actioneaza potrivit acestei traditii evita sa angajeze tinere casatorite, descurajeaza ajungerea lor pe pozitii de decizie, nu investesc in evolutia lor profesionala pe termen lung, oricat de talentate si de eficiente ar fi.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Relatii
Buton