Cum vede lumea copilul tau

Nu m-a durut, dar am fost surprins, si timp de doua secunde m-am oprit sa ma gandesc daca ma doare sau nu, am hotarat ca nu, si am inceput iar sa plang, ca mi-am adus aminte de ce eram pe jos. Atunci tati a venit la mine si m-a luat in brate si m-a pupat si a certat-o pe mami ca e rea si nervoasa si cearta copilul aiurea.

Eu nu voiam sa o certe pe mami, dar am tacut, sa ascult. Mami nu s-a suparat, ba chiar i-a parut rau si m-a pupat si ea. Exact ce imi do­ream! Sa ma iubeasca iar mami. Ce am invatat eu de aici?

Ca daca fac o prostie sau daca mami e su­parata pe mine, nu trebuie de­cat sa urlu, sa ma dau cu capul de co­vor si gata! Mami se va simti vinovata si va veni sa ma pupe! Ce tare! Pana acum eram fraier si o rugam sa faca asta, o trageam de fusta sa ma ia in brate, sa ma iubeasca si nu o facea ntotdeauna, dar asa…

Cu toate acestea, am auzit un copil in parc care spunea ca mama sa a gasit ac de cojocul lui si a facut ceva care l-a impiedicat sa mai faca scene. O sa il rog pe copilul acela sa va spuna alta data cum s-a in­tamplat.

Apropo de parc, mie imi place mult acolo, ca nu imi mai spune nimeni ce sa fac, ma lasa sa ma joc cum vreau eu si cu ce vreau eu.. Uneori ma ascund dupa cate un tufis sau dupa alt copil si ma joc cu lucruri stralucitoare, cu comori; daca ma prinde mami sau bona ma plesneste peste manuta si spu­ne sa nu mai pun mana pe cioburi sau capace de bere.

Dar mie imi plac. Fac colectie de comori in buzunare, pentru ca imi place sa ma joc cu lucrurile acelea carora mami le spune „gu­noaie. Mai ales cand parintii ma pedep­sesc sa stau in camera mea fara sa ma joc. Scot un „gunoi din buzunar si ma joc la nesfarsit, nici nu ma mai deranjeaza nimeni.

Ca sunt pedepsit si nu se mai uita ce fac eu. Nici nu am nevoie de ju­carii, am prea multe si nu ma intereseaza. Despre ele, alta data…

E greu sa te des­curci in lumea oamenilor mari, nu inteleg ce le spui, sunt rigizi in gandire si in miscari, pana ii faci sa inteleaga ce vrei si ce spui dureaza de multe ori si ani de zile, iar multi dintre noi renunta.

Sunt asa de concentrati sa vorbeasca ei in locul tau si sa te oblige sa faci lucrurile ca ei, incat nu vad cat de amuzanta este viata si cat de bine se pot face lucrurile si altfel.

Tot timpul se grabesc sa faca treaba pe care o au, ca sa stea, in loc sa se grabeasca pentru a se juca. Si nici macar nu au cine stie ce de facut, ca treaba lor e ca o joaca, dar ei nu stiu sa se joace.

Fila de jurnal: „Din ciudateniile vietii
Oamenii mari sunt foarte contradictorii. Eu am inceput sa merg la 11 luni, singurel. Ca am vazut ca jucarii­le sunt prea departe de mine si cei mari nu prea voiau sa imi dea sa ma joc cu ce imi doream eu.

Si am mai vazut ca se tot chinuiau sa ma an­treneze pentru mers si spuneau: „Hai, hai! Hopa sus! Mergi!. De atunci, toti adultii imi spun: „Stai! Stai aici! Unde te duci? Mai stai si tu locului!. Ce sa mai crezi? La fel si cu vorbitul.

S-au chinuit un an si jumatate sa ma faca sa vorbesc pe limba lor si acum tot timpul: „Mai taci odata! Nu te doare gura de cat dai din ea?. E frustrant! De aceea m-am apucat de scris…

Alta ciudatenie este cu jucariile – parintii imi cumpara jucarii care se joaca singure. Eu doar ma uit la ele cum se joaca. Si atunci, eu cu ce ma mai joc?

70% dintre parinti considera ca personalitatea copilului poate fi influentata prin recompense: jucarii.

Realitati

• Parintii ar trebui sa stie asa, ca un soi de regula, ca avem nevoie de foarte multa dragoste, mai ales cand nu o meritam!
   
• Oamenii mari nu au deloc masura lucrurilor, iau joaca in serios, iar lucrurile serioase – in joaca. Cul­mea e ca ei nu-si dau seama de asta.
   
• Parintii sunt ciudati uneori – se chinuiesc sa ne invete sa facem lucruri in primii ani, ca in urmatorii sa ne inter­zica sa le mai facem.
   
• Copilul care nu isi educa parintii la timp are de suferit mai tarziu. Am vazut eu la adolescenti asta. Altfel spus, parintii ii ai asa cum ii cresti!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3