5 motive pentru care este important să te joci împreună cu copilul

Jocul este foarte important în dezvoltarea copiilor. Pe de-o parte, cei mici reușesc astfel să se familiarizeze cu persoanele din jurul lor și cu obiectele pe care le au prin preajmă, explorând și testându-și propriile limite. În aceeași măsură, jocul le oferă distracție și amuzament.

Joaca este una dintre activitățile care încep devreme. Când bebelușul interacționează cu lucrurile din jurul lui, indiferent dacă asta înseamnă să bage în gură o jucarie sau să atingă un obiect, el de fapt se joacă. 

Deși copiii au nevoie să se joace singuri sau cu prietenii de vârsta lor, fără intervenția adulților, studiile au arătat că timpul de joacă în compania părinților este, de asemenea, important. Cei mici își doresc să petreacă timp alături de familie, iar membrii acesteia sunt încurajați să-și elibereze programul și să se joace câteva ore, în fiecare zi, cu ei. Indiferent că vă jucați cu trenulețul preferat, construiți o casă pentru păpuși sau alergați prin grădină alături de alți copii, activitățile făcute împreună sunt extrem de importante. Iată de ce:

1. Jocurile creează o legătură între părinți și copii

Să te joci împreună cu cel mic este cea mai sigură cale de a forma o legătură care va rezista pentru totdeauna. Acesta este un mijloc de a-i arăta copilului că este iubit și apreciat, iar relația dintre voi va fi una bazată pe prietenie. Astfel, atunci când va avea probleme sau preocupări, nu va ezita să vină să vorbească cu tine despre ele. În plus, jocul este și un bun factor de reducere a stresului.

2. Copiii își descoperă, prin joc, pasiunile

Copiii mai mari nu doar că se distrează și sunt fericiți în timp ce se joacă, dar își descoperă și propriile interese și pasiuni, pe care, cu ajutorul unui adult, le poate antrena. Astfel, cel mic poate descoperi că are talent la actorie, la desen sau este pasionat de muzică, iar, prin joacă, el va fi încurajat să continue să exploreze interesele sale și să-și dezvolte abilități care îi vor fi de folos în viitor.

3. Joacă îi învață pe copii să fie corecți

Interacțiunea cu cel mic în timpul unui joc îl va pune față-n față cu situații pe care va învăța să le depășească. Va descoperi astfel ce înseamnă să câștige, dar și ce înseamnă să piardă. Va fi conștient de importanța unui joc corect și de ce presupune să muncești pentru a obține ceea ce îți dorești. De asemenea, va înțelege mai bine ce înseamnă munca în echipă și cum trebuie împărțite responsabilitățile. Toate aceste deprinderi îi vor fi de folos întreaga viață.

4. Prin joacă, cei mici își dezvoltă abilitățile de comunicare

Jocul îi ajută pe cei mici să relaționeze mai bine cu ceilalți, mai ales dacă iau parte la activități de grup. De aceea, este recomandat să petreceți timp împreună cu alte familii care au copii, astfel încât cei mici să se împrietenească atât între ei, cât și cu adulții. Dezvoltarea abilităților de comunicare și crearea rapidă a unor legături cu persoanele din jur sunt caracteristici esențiale în perioada formării celui mic.

5. Joaca este benefică pentru sănătate

Se spune că un copil fericit este un copil sănătos, iar activitățile distractive pot juca un rol important în bunăstarea celui mic. Sportul este un alt factor relevant în perioada copilăriei, de aceea este recomandat să faceți împreună cât mai multe activități fizice: plimbări cu bicicleta, alergări prin parc, jocuri care presupun efort (fotbal, baschet, șotron), precum și jocuri care suscită inteligența și memoria („Monopoly, „Nu te supăra, frate, „Scrabble, „Spânzurătoarea).

Toți copiii ar trebui să aibă parte de activități interesante împreună cu părinții. Jocurile si jucariile au rolul de a modela dezvoltarea cognitivă și inteligența copiilor, le întărește încrederea în sine și îi ajută să fie flexibili și toleranți în relațiile cu ceilalți.   

Sursă foto: Oksana Kuzmina/ Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul
Buton