Avem grijă de noi în timpul sarcinii, să mâncăm echlibrat, sănătos, ne monitorizăm cu atenție deoarece vrem să îl aducem pe cel mic pe lume în cele mai bune condiții. Citim cărți, îi pregătim camera, hainuțele, jucăriile, însă greul de-abia atunci începe. Fiecare gest pe care îl facem, fiecare lucru pe care îl spunem este
Ce faci când copilul vine bătut acasă, de la grădi sau școală sau de la joacă? Te duci să rezolvi tu conflictul, îl înveți pe el ce să facă sau lași lucrurile așa cum sunt? Psihologul Cristina Ion-Rădulescu spune că „a merge să te războiești cu gașca nu pare o soluție rațională”. În schimb,
… fie că se petrece mai devreme sau mai târziu. Dar, dacă te hotărăşti să faci un copil după 35 de ani, e bine să ştii avantajele şi dezavantajele acestei alegeri. Merită să încerci şi mai târziu… 1. …pentru că ai stabilitate. După vârsta de 35 de ani, valurile vieţii nu te mai poartă
Copilul tău este mereu atent la ce se întâmplă în jurul lui, motiv pentru care trebuie să ai mare grijă cum te porți când este în preajmă. Așa cum învață să vorbească ascultând vocea ta, învață să trăiască urmărind acțiunile tale. Află ce nu trebuie să faci niciodată în fața micuțului tău. Știi că nu
„Oare cât o să mai îndur?”, se întreba soția unui bărbat alcoolic. Nu aștepta un răspuns, ci poate o rezolvare miraculoasă a problemelor ei. Și povestea acesteia este multiplicată de mii de ori și apare în diverse variante: fie că e vorba de dependența de pornografie, jocuri mecanice sau alte vicii. Psihologii vorbesc de codependență,
Vara aceasta, menţine-te în formă cu ajutorul caiselor şi piersicilor! Dulci şi aromate, aceste fructe de sezon bogate în vitamine şi minerale te vor ajuta să dai rapid jos surplusul de kilograme. Deşi fac parte din categoria fructelor dulci, caisele şi piersicile fac adevărate minuni în curele de slăbire. Acestea au proprietăţi diuretice şi depurative,
O briză uşoară, o băutură răcoritoare şi îmbrăcăminte subţire; numai că nu eşti pe o plajă exotică, ci aşezată la biroul tău. Reuşeşti să supravieţuieşti vara la birou? De parcă viaţa nu era suficient de invidioasă pe tine, acum, că e cald, frumos şi îmbietor afară, tu trebuie să munceşti. Ghici ce: you are
Luxaţia congenitată de şold reprezintă o malformaţie ce apare la copil prin pierderea contactului articular dintre osul şoldului (femur) şi bazin, din cauza unei ano-malii în dezvoltarea cavităţii articulare. Afecțiunea este mai frecventă la fete (raportul fete/băieţi este 10:1) șideși poate fi descoperită încă de la naştere, uneori, trec luni bune până când părinții sau
Natura ne-a pus la dispoziție o mulțime de remedii naturale care fac minuni pentru sănătate. Uite 3 dintre ele, mai puțin cunoscute, dar foarte eficiente în tratarea multor afecțiuni. IEDERĂ (HEDERA HELIX) Are acțiune expectorantă, antispastică, antiparazitară, antibacteriană și antimicotică. Este indicată pentru a diminua spasmele bronșice. Este sedativ, cu efect bun în mialgii parestezice,
De la tinereţe pân’ la bătrâneţe? Sentimentele voastre sunt destul de puternice şi dublate de suficientă înţelepciune, pentru a trece proba timpului, a uzurii? Nu spune un DA sau un NU grăbit. Fă-ţi testul nostru și vezi cât va rezista cuplul vostru! PĂRINŢII LUI… a. Îi găseşti adorabili b. Sunteţi în relaţii destul de
Pe lângă tratamentul dat de medic, care trebuie urmat cu strictețe, poți ameliora simptomele pe care la aduc bolile copilăriei – folosește remediile naturale care calmează mâncărimile și scăd febra. Dr. farmacist Ovidiu Bojor recomandă pentru grăbirea erupțiilor în rujeolă, rubeolă sau scarlatină ceai de flori de mac roșu de câmp. Usturoiul, zmeura sau fierea
Aparent o problemă banală a verii, insolaţia poate fi foarte periculoasă dacă nu se intervine rapid. Vezi cum se manifestă, cum se tratează şi mai ales cum se previne insolaţia. De ce faci insolaţie Insolaţia nu are legătură cu expunerea la soare, ci cu temperatura mediului ambiant. Poţi face insolaţie atunci când petreci mult timp
Cum nimeni nu-i perfect, ai rezerva ta vicioasă aproape. De nervi, de oboseală, de plictiseală, de stres – iată tot atâtea motive pentru care apelezi la micul tău „păcat”. Te apuci să ronţăi ceva dulce, îţi iei aportul de cofeină sau, poate, ţigara cea lungă şi sexy e cea care te calmează. Crezi că alegerea
Pentru că ştim că te străduieşti să faci alegerile cele mai sănătoase pentru familia ta, vrem să-ţi răsplătim efortul! Intră în comunitatea Baby, accesând pagina de concurs de aici şi încarcă o fotografie cu micul dejun al familiei tale în albumul „CONCURS: Micul dejun în familia mea”, prin care să ne dovedeşti că laptele nu
Ai auzit despre cartofi că te îngrașă. Ei bine, depinde cu ce îi mănânci. Uite cum să scapi de 3 kilograme în 7 zile, ținând dieta cu cartofi. Ziua 1 Mic dejun: 150 g iaurt degresat se amestecă cu două linguri de suc natural de portocale. Se spală şi se curăţă 200 g de
De multe ori dimineața suntem grăbiți și ne gândim la lista cu tot ce avem de rezolvat în ziua respectivăși uităm cât este de important să luăm micul dejun în fiecare zi. Însă trebuie să ne aducem aminte să ne bucurăm de dimineață și să luăm împreună micul dejun în fiecare zi. De ce? De ce
Tu vrei la mare, el vrea să viziteze un oraş cu obiective culturale. Tu ai vrea o săptămână, el minimum 10 zile. Tu cu maşina, el cu avionul, pentru a nu pierde timp. Cum ajungeţi la consens? Uite 5 trucuri pentru o vacanță perfectă! Alegerea destinației Înainte de orice, e bine să alegeţi locul unde
Orice mamă vrea să își învețe cât mai repede copilul să folosească olița, însă trebuie să te asiguri că micuțul este pregătit pentru asta. Înarmează-te cu răbdare, când te hotărăști să faceți acest pas, și ține cont de câteva sfaturi care îți vor ușura munca. Cel mic nu va învăța peste noapte să folosească olița,
Dacă prietenii ţi-i mai alegi, cu fraţii e mai complicat. Sora ta – bună, rea – asta e. Cum o ai, aşa o creşti. În esenţă, e vorba de două fete şi două posibilităţi: ori e persoana cu care te înţelegi cel mai bine din lume, ori ies scântei dacă vă apropiaţi pe o rază
Există copilul ţinut în ham versus copilul cu cheia atârnată de gât. În fond, câtă libertate să le dai celor mici? Să îi dai copilului tău prea multă sau prea puţină libertate poate fi tentant. În primul caz, a-i da copilului tău frâu liber la orice va duce la câteva consecinţe care nu sunt