Ce se ascunde în spatele viciilor tale

Cum nimeni nu-i perfect, ai rezerva ta vicioasă aproape. De nervi, de oboseală, de plictiseală, de stres – iată tot atâtea motive pentru care apelezi la micul tău „păcat”. Te apuci să ronţăi ceva dulce, îţi iei aportul de cofeină sau, poate, ţigara cea lungă şi sexy e cea care te calmează. Crezi că alegerea ta „vinovată' e întâmplătoare? Ia mai gândeşte-te! Uite ce se ascunde în spatele viciilor.

Dulcele

Scenariu: Eşti la birou. Ai multă treabă şi puţin timp. Şeful te presează şi ştii că ai nevoie de energie. Păcat că aseară ai stat până târziu la film şi eşti obosită. Aşa că tragi sertarul cu bunătăţi şi alegi ceva dulce.
Beneficii:  Pe moment, imediat după ingestia de zahăr, te simţi mai fericită, parcă ai mai multă energie şi te apuci cu spor de treabă.
Scadenţa: Însă, starea nu durează foarte mult. Pentru ca zahărul să fie metabolizat, rezervele energetice ale organismului sunt golite. Şi simţi imediat oboseala şi lipsa de concentrare care te-au adus la dulce de la bun început. Ca să nu mai menţionăm problemele pe care le creează consumul excesiv de zahăr pe termen lung: probleme legate de asimilarea calciului, diabetul, obezitatea, infecţii, alergii, tulburări hormonale.
De ce? Cauzele psihologice ale acestui „viciu” sunt alimentate încă din copilărie. De regulă. mama îi oferă copilului ceva dulce atunci când se loveşte, plânge, e supărat. Copilul înţelege următorul mesaj: „dacă ai probleme, mănâncă ceva dulce”. Aşadar, cea mai frecventă asociere este între dependenţa de dulciuri şi problemele emoţionale. Departe de a umple golul, consumul de zahăr te blochează într-o poziţie infantilă. Un consum de zahăr ridicat accentuează lipsa de voinţă, astenia, depresia. Adică e un cerc vicios. Dacă vrei să te bucuri de zahăr, fă-o rar.

Țigărica

Scenariu: Eşti în oraş. Prietena ta te sună că întârzie: ca de obicei. Iar nu ajungi în timp să îţi faci manichiura, şi filmul de la TV e ca şi ratat. Concluzia? Scoţi frumuşel pachetul şi tragi din ţigară cu sete.
Beneficii:  Simţi că te calmează. După câteva fumuri, începi să vezi viaţa altfel, după o scurtă eliberare de adrenalină apare o hiperglicemie, odată cu senzaţia de saţietate şi intensificarea metabolismului.
Scadenţa: Lista e mult mai lungă decât beneficiile. Preţul este „plătit” de plămâni, ficat, rinichi, ca să nu vorbim de cancere, boli cardiovasculare şi afecţiuni pulmonare, iar pentru femei se leagă de infertilitate şi sterilitate. În esenţă, nicotina produce o dependenţă destulvicii 2 de sigură şi sus-
ţinută.
De ce? Factorii sociali şi culturali „ajută” procesul şi mai bine. În timp ce tu crezi că „dă bineÒ, dependenţa de tutun arată că ai  nişte nemulţumiri. Nu-ţi trebuie mult ca să-ţi sară
ţandăra, mai ales dacă lucrurile pe care le vrei îţi sunt refuzate. Nu reuşeşti să te controlezi şi emo-
ţiile te domină în majoritatea timpului. Şi tocmai ţie ţi se întâmplă să dai peste tipi nepotriviţi, de parcă ai avea un magnet pentru mitocani. Este?

Cafeluța

Scenariu: Eşti acasă şi vine în vizită mătuşa ta cea vorbăreaţă. Ca să salvezi aparenţele şi să câştigi un pic de curaj pentru tornada lingvistică ce va să vie, îi propui să beţi o cafea.
Beneficii:  După o ceaşă de cafea, poţi lucra la nivel maxim un timp mai îndelungat şi simţi că te refaci mai repede. Deloc de lăsat la o parte la capitolul beneficii este plăcerea ritualului cafelei, pe care cunoscătorii îl apreciază atât. O cafea „bună” te remontează psihic, nu numai fizic şi mental.
Scadenţa: În termen de abilităţi, cofeina mai mult te încurcă în activităţi ce presupun coordonare motorie. Aşadar, faptul că o cafea tare ar combate efectele induse de alcool asupra organismului este doar un mit. Mai mult, consumată în anumite cantităţi, poate genera proastă dispoziţie, somn redus ca număr de ore, creşteri ale tensiunii arteriale,  ale ritmului respirator, tulburări digestive. Cafeaua contribuie la eliminarea din organism unor subsanţe nutritive importante.
De ce? Dacă nu-ţi bei cafeaua dimineaţă, ai o stare de nervozitate accentuată: eşti arţăgoasă şi nimic nu-ţi convine. Nu eşti chiar cea mai deschisă persoană din lume, preferi să ţii lucrurile doar pentru tine. Uneori, te simţi atât de plictisită, încât nimeni şi nimic nu te poate convinge că viaţa e palpitantă. Poate doar încă o cană de licoare magică.

Ronțăiala

Scenariu: Eşti la film şi parcă-parcă acţiunea are un alt gust însoţită de ceva sărat de ronţăit. Şi nici vitrina cu diverse pungi colorate sau barurile pline de gustări, care să meargă la bere nu te ajută prea mult.
Beneficii: În primul rând, ai de unde alege: seminţe, sticksuri, chipsuri, există o varietare de forme, gusturi şi arome.
Scadenţa: Deşi îţi potoleşte pofta de ronţăială, sodiul conţinut de aceste gustări se depune pe ţesuturi şi favorizează retenţia de apă.
De ce? Gustul pentru sare nu este înnăscut, ci vine mâncând. Din punct de vedere psihologic, probabil că te găseşti des în postura de a rumega problemele. Ai un spirit critic destul de accentuat şi se spune despre tine că ai avea limba ascuţită. Deşi nu cauţi conflictele, reuşeşti să le faci faţă cu brio şi eşti recunoscută pentru incisivitatea de care dai dovadă.

Sucurile

Scenariu: Eşti la shopping şi în magazine e cald. Parcă ai bea ceva. Şi, fiindcă eşti obosită şi ai căutat mult până să găseşti un sacou pe gustul tău, meriţi o recompensă. Aşa că alegi un suc.
Beneficii: În primul rând, te hidratează. Dacă e rost şi de un pic de cofeină sau de cola în sucul tău preferat, atunci ai parte şi de un boost de energie şi te simţi revigorată.
Scadenţa: Băuturile carbogazoase creează destule probleme pe termen lung, precum obezitate şi carii dentare, dar şi unele neplăceri de-a lungul zilei, cum ar fi creşterea acidităţii gastrice, probleme digestive, iritarea mucoasei gastrice. În plus, cele care conţin cofeină contribuie la deshidratare. Aşa se explică cum setea nu dispare şi comportamentul de consum se întreţine de la sine.
De ce? Nu ai renunţat să cauţi ceea ce ţi se potriveşte: încă explorezi, mai ales lucruri care
ţin de feminitatea ta. Bine ar fi să ştii ce să alegi, să fii mai decisă.

Aritmetica din farfurie

Deşi numerele, E-urile şi gramajele se vehiculează mai ceva ca în Matrix, e bine să ştii câteva „matematici care ţin de viciile cele mai des întâlnite.
O linguriţă de zahăr înseamnă cam 4 g. Dacă ai curiozitatea să numeri linguriţele de zahăr de pe eticheta unei băuturi de 500 ml, vei constata că sunt în jur de 50! Cam mult, nu?
Peste 70% din cumpărători apelează la chioşcurile de pe drum.
5 litri pe cap de locuitor e media consumului de sucuri, atât naturale, cât şi carbogazoase, de pe piaţă.

 

text revista Unica. foto Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie
Buton