Am citit peste tot ca este important sa ma joc cat mai mult cu copilul, sa ii ofer prezenta mea - astfel, se dezvolta mai bine, devine mai increzator, mai creativ.
Una dintre problemele legate de scoala este aceea ca nu vrea sa manance sandvisul, ci numai snacks-uri, care nu sunt sanatoase.
Este normal sa fii atenta cum si ce mananca micutul – alimentatia este esentiala in dezvoltarea lui.
Scoala a inceput de aproape doua luni, dar copilul tau nu pare sa dea semne ca ar deveni un elev model.
Timiditatea este o forma ciudata de narcisism, prin credinta ca felul cum ne purtam este important pentru ceilalti.
Copiii au tot felul de initiative, care, evident, te pot descumpani.
Vine o vreme cand pana si cei mai cuminti copii adopta un vocabular agresiv, spre marea nemultumire a parintilor.
Pentru parinti, a vorbi despre sex poate fi extrem de incomod, ca urmare, ei amana sau evita astfel de discutii.
Nici n-a intrat bine la scoala, ca odorul tau a si invatat ceva: sa insulte pe toata lumea, inclusiv prietenii si familia.
De foarte mic, copilul este invatat sa se supuna regulilor.
"Nu te duce acolo, ca e mosu' si te bate! Uite-l, uite-l pe mosu'!' "Nu mai tipa, ca ne aude Bau-bau si vine la noi..."
Razboiul sexelor incepe din copilarie. Afla de ce si ce poti sa faci tu pentru a-l evita.
Admitem ca adultii spun neadevaruri precum respira, dar cand copiii mint, e o tragedie!
Si noi, parintii, invatam de la copii care sunt limitele rabdarii noastre.
Cel mai bun prieten al unui copil se transforma in inamic imediat ce a atins o jucarie preferata.
In jurul varstei de un an, copiilor li se face teama ca ar putea fi despartiti de parinti.
Uite catelul, mama! Sa nu te apropii, ca te musca si pe urma faci injectii in burtica – i se spune copilului.
Daca nu schimbam strategia la timp vom obtine fie un rebel perfect, fie un umil perfect.
Doamne, ce interesanti sunt adultii cand ii doare cate ceva: stau acasa si toata lumea e atenta cu ei. Ia sa exersez si eu putin...
Lucruri lipsite, poate de importanta pentru cei mari… declanseaza la cei mici cascade de ras.