De ce râd bebelușii. Răspunsul cercetătorilor este neașteptat

Te-ai întrebat vreodată ce provoacă râsul bebelușului tău? Ei nu au cum să înțeleagă glumele, în mod evident, dar totuși râd și chicotesc în anumite situații. De ce oare?

Marii gânditori ai omenirii și-au pus această întrebare încă din cele mai vechi timpuri. Darwin a studiat, mai întâi, râsul fiului său. Apoi Freud a formulat o teorie conform căreia râsul provine dintr-un sentiment de superioritate. Iar marele psiholog Jean Piaget era de părere că râsul copiilor poate dezvălui multe lucruri legate de modul de gândire al celor mici. Dar ce zic oamenii de știință din zielele noastre?

Citește și 5 semne clare că bebelușul tău e fericit

Ei bine, cercetătorii britanici sunt de părere că râsul arată modul copiilor de a percepe lumea. Caspar Addyman, un specialist de la Universiatea din Londra, a întocmit cel mai complex sondaj despre posibilele lucuri care îi pot face pe micuți să râdă. El a chestionat peste 1.000 de părinți din întreaga lume, adresându-le întrebări cu privire la locul, motivul și momentul pentru care bebelușii lor râd.

Bebelușii socializează prin râs

Rezultatele experimentului sunt de-a dreptul surprinzătoare. Se pare că primul zâmbet apare la aproximativ 6 săptămâni, iar primele râsete, la trei luni și jumătate.

Potrivit sondajului, primele râsete apar în prezența oamenilor și a lucrurilor făcute de ei. Cu toate acestea, cei mici nu vor reacționa dacă lucrurile ssau oamenii pe care-i văd apar și dispar brusc. Lucrurile devin amuzante pentru cei mici doar atunci când este implicat și un adult. Acest lucru arată că înainte ca bebelușii să meargă sau să vorbească, ei devin sociabili. Dacă gâdili un bebeluș, ei râd pentru că îi gâdilă un adult, nu doar pentru că simt o senzație.

Citește și Video viral: Reacția unui bebeluș când gustă, în premieră, înghețată

De asemenea, bebelușii nu tind să râdă de oamenii triști, ci mai ales atunci când văd adulți fericiți. Aceste rezultate arată că teoria lui Freud (care, în orice caz, a fost dezvoltată pe baza interviurilor clinice cu adulții, mai degrabă decât un studiu formal riguros al copiilor reali) pare a fi greșită.