Medic: „În 2 ani au murit 40 de copii așteptând să fie transferați într-un loc multidisciplinar”

Medicii trag un noul semnal de alarmă cu privire la starea spitalelor în care copiii bolnavi ajung și nu pot fi tratați corespunzător din cauza lipsei de dotari sau a medicilor.

Potrivit specialiștilor în sănătate, în ultimii doi ani, circa 40 de copii în stare critică au murit așteptând să fie transferați în sptiale pentru a primi tratament adecvat.

„Am făcut o aplicație unde se vede câte locuri avem acolo, câți sunt în așteptare, câți sunt peste număr, (acum – n.r.) avem cinci peste număr, 13 critici stau în așteptare. Pot să moară, azi, mâine, poimâine. În 2 ani de zile de când am dat drumul la aplicație au murit 40 de copii pe lista așteptând să fie transferați într-un loc multidisciplinar”, a spus Cătălin Cârstoveanu, șeful secției ATI pentru nou-născuți a Spitalului Marie Curie', din Capitală, potrivit digi24.ro.

Apoi medicul a explicat ce înseamnă „copil în așteptare”:

„Copil în așteptare înseamnă că în momentul actual, reanimarea e arhiplină, chirurgii ar putea să facă operația, noi am putea să tratăm să spunem, dar nu e fizic loc unde să-l pui, dar stă pe o lista de așteptare și ne uităm care e cel mai critic pe care să-l luăm. Fiecare centru universitar mare are nevoie de spitale pediatrice regionale. Nimeni nu vorbește despre acest lucru. Când e un accident grav, nu spun de colegii care fac minuni la spitalele de urgență și la alte spitale de adulți, dar acolo se transferă, noi n-avem centru de traumă pentru copii, pentru că n-avem gardă pentru așa ceva, nu avem garda de la neurochirurgie. Copiii mor în România, pe liste de așteptare.”

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton