10 bebeluși, infectați cu coronavirus la Timișoara! Mamele lor, testate negativ

Update

Cinci dintre cei 10 bebeluși de la Maternitatea Odobescu din Timișoara, ale căror teste ieșiseră pozitive, au fost retestați pentru COVID-19, marți. Rezultatele au ieșit negative. Pentru ceilalți cinci, se așteaptă rezultatele testelor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au deschis o anchetă în acest caz.

„În cauză se efectuează cercetări privind posibile nerespectări ale măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor infectocontagioase şi implicit a reglementărilor în materie, ce ar fi putut facilita infectarea cu SARS CoV 2 a unui număr de 10 nou-născuţi şi a altor 25 de persoane – cadre medicale, lehuze şi o gravidă, în cadrul Maternităţii Odobescu a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara”, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.


La maternitatea Spitalului Municipal din Timișoara, zece bebeluși s-au născut infectați cu Covid-19, în timp ce testele mamelor lor s-au dovedit a fi negative.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru,  a solicitat Direcției de Sănătate Publică Timișoara să demareze de urgență o verificare la Spitalul Municipal cu privire la cazurile de nou-născuți depistați pozitiv la COVID 19.

Citește și: Medici ginecologi: Femeile însărcinate sunt mai vulnerabile la coronavirus'

Potrivit primelor informații, la spitalul municipal au fost recoltate probe de la 49 de mame și tot atâția nou-născuți în data de 01 aprilie 2020. Testele au fost lucrate în 5 și 6 aprilie 2020. Rezultatele testelor arată un număr de 10 nou-născuți pozitiv la COVID-19. Testele mamelor acestor nou-născuți sunt negative.

În cursul zilei de astăzi, numărul persoanelor infectate a ajuns, în România, la 4.057, iar cel al decedaților, la 176.

sursa fot – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton