Pentru că îngrijirea bebelușului în primele luni de viață este foarte importantă în dezvoltarea lui ulterioară, mămicile trebuie să folosească produse de îngrijire care să respecte întru totul delicatețea pielii micuților. Având în vedere acest nivel de sensibilitate, Laboratoarele KLORANE pregătesc viitorul pielii bebeluşilor, adoptând toleranţa şi beneficiile optime din cele mai bune ingrediente naturale.
După luni de așteptare, în sfârșit bebe a venit pe lume. Tu și partenerul tău ați trecut prin multe – o naștere „ușoară“ (vaginală) este epuizantă, iar cele la care travaliul durează mult sau pentru care este nevoie de cezariană sunt și mai extenuante. Dar acum, că ții bebelușul în brațe, ți se pare că
Combină produsele de îngrijire potrivite tipului tău de păr cu o alimentaţie echilibrată şi vei vedea că acesta îşi va recăpăta forţa şi strălucirea din vremurile bune. Pe cât de capricioasă este vremea din această perioadă, pe atât de imprevizibil ne este părul: acum arată ca desprins din reviste, acum capată un volum nedorit, acum
Vergeturile în sarcină apar în general după luna a şasea, odată cu creşterea semnificativă a greutăţii corporale şi cu creşterea burticii
Pentru că sănătatea şi confortul copilului sunt importante, specialiştii îndeamnă părinţii să-şi ducă copiii pentru prima dată la dentist după prima aniversare sau la 6 luni de la apariţia primului dinte.
Unghiuţele bebeluşului cresc foarte repede, iar uneori o sa trebuiască să-i îngrijeşti unghiuţele şi de câteva ori pe săptămână
Ai avut la dispozitie noua luni ca sa te inforÂmezi, sa citesti tot ce-ti cade in mana si sa intri pe toate forumurile despre copii. Si totusi, cat de multe stii despre bebelusul tau?
Prima baita este un moment important in viata bebeluslui si un moment emotionant si delicat pentru tinerii parinti.
Tulburarile de somn ale copilului, mai ales ale bebelusului, par adesea un mister pentru noi: oricare ar fi cauza, ne simtim adesea depasiti de situatie.
In primele luni, vei fi surprinsa sa afli cat de mult poate plange bebelusul. Multe mame au tendinta de a se invinovati pentru plansetul bebelusilor lor, intrebandu-se daca pentru aceasta nu sunt responsabile lipsa lor de experienta, nervozitatea, cantitatea de lapte.
Majoritatea produselor de par contin detergenti sintetici, parfumuri, produse petrochimice si alergeni. Din pacate, toate aceste ingrediente au efecte negative asupra parului.
Cand bebelusul plange, vrei sa identifici cauza suspinelor sale si sa revolvi problema. Poate ca nu stiai inca, dar exista mai multe tipuri de plans si iti poti da seama ce il deranjeaza pe bebelus, dupa plansul acestuia.
Uleiuri de aromoterapie ajuta la atenuarea simptomelor neplacute din timpul sarcinii, iar folosite in mod responsabil, te ajuta sa te bucuri de o sarcina linistita.
Iarna pielea sufera o deshidratare accentuata, de aceea organismul are nevoie de o hidratare corespunzatoare, iar tenul de o ingrijire mai speciala.
Incepand cu luna noiembrie, elevii claselor a II-a din sectoarele 2 si 3 ale capitalei vor putea invata la scoala cum sa aiba grija cat mai bine de animalul lor de companie… si nu numai.
Perioada de dupa nastere este cea mai dificila si de multe ori, revenirea poate sa dureze mai mult de 6-8 saptamani, mai ales la femeile care alapteaza (prima menstruatie poate aparea dupa 6-7 luni). Â
Exista multe lucruri in noi insine pe care nu le putem schimba, dar o ingrijire periconceptionala, va va ajuta atat pe tine, cat si pe copilul tau sa fiti cat mai sanatosi. Â
Sarcina poate fi o perioada minunata. Unele femei arata absolut minunat, in timp ce altele abia gasesc suficienta energie pentru a-si trece pieptenele prin par. Â
Pielea copiilor este delicata si sensibila, si are nevoie de o ingrijire speciala. De aceea, trebuie sa acorzi o atentie sporita lenjeriilor si articolelor pe care le pui in patul copilului.
Bioderma lanseaza prima varianta de gel spumant destinat ingrijirii speciale a pielii atopice: Atoderm PP Gel Spumant. Noul produs se gaseste in farmaciile din toata tara, la flacon de 1 L, cu dispenser (68 lei).