Cat de des il spalam?
Pielea nou-nascutului este invelita intr-o manta acida care ii asigura protectie. Indepartarea ei prin spalarea mult prea frecventa cu sapun slabeste capacitatea de aparare a pielii.
Baia completa nu este necesara zilnic, ci doar de trei – patru ori pe saptamana. In schimb, fata, mainile si zona scutecului trebuie curatate cu apa calduta chiar si de cateva ori pe zi. Se pot folosi servetele umede fara parfum (pot avea componente alergizante).
Copilul poate fi imbaiat in orice moment al zilei, de preferinta intre doua mese, asa incat sa nu aiba stomacul plin (regurgiteaza sau varsa!), dar nici cand este infometat (poate sa planga sau sa se agite).
Pana la desprinderea bontului ombilical si vindecarea cicatricei ombilicale, baia micutului trebuie facuta fara imersia acestuia in apa. Dupa cicatrizarea ombilicului se poate scalda in voie. Poti incepe ritualul de imbaiere de la fata, pentru ca apa este curata.
Daca manevra il agita, pastreaza-ti intr-un vas putina apa calda si lasa fata la finalul baii, odata cu clatitul. Insista la fiecare cuta a pielii: la gat, unde mai poate ajunge lapte, sub brat, la incheietura picioarelor.
Incepe cu zonele cele mai curate si lasa la sfarsit zonele „critice. Spala cu delicatete zona genitala, departand usor labiile si insistand intre labii si pielea de la baza coapsei.
La fetite, zona genitala se sterge din fata catre spate.
La baietei, scrotul trebuie ridicat si spalata bine pielea pana la anus. Nu forta decalotarea. Daca observi ca deschiderea prea mica lasata de preput afecteaza urinatul, daca observi secretii sau tumefactie, adreseaza-te medicului. Aceste zone sensibile trebuie clatite insistent.
Sfat! Pe tot parcursul baitei nu uita sa-i sustii capsorul. Incearca sa-i tii funduletul in mana stanga, prinzandu-l cu degetele de coapsa, si sprijina-i spatele si capsorul pe antebratul tau. Cu mana dreapta uda copilul cu apa, spala-l cu sapun si apoi clateste-l bine.
Cele necesare pentru baie
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3