Incepand cu luna noiembrie, elevii claselor a II-a din sectoarele 2 si 3 ale capitalei vor putea invata la scoala cum sa aiba grija cat mai bine de animalul lor de companie… si nu numai.
In cadrul lectiilor deschise organizate de Asociatia Producatorilor de Hrana pentru Animale de Companie (ARPAC) in parteneriat cu Inspectoratul Scolar General al Municipiului Bucuresti si Asociatia Generala a Medicilor Veterinari din Romania, elevii vor avea ocazia sa afle lucruri noi, interesante, dar si utile, despre animalutele din viata lor si nevoile acestora.
Proiectul ABC-ul animalelor de companie' presupune predarea unor lectii interactive de catre un medic veterinar, o singura ora, la fiecare dintre clasele a doua. Orele de predare vor fi relaxate, pe intelesul tuturor elevilor si axate pe chestiuni concrete despre cum trebuie ales un animal de companie, despre modul in care trebuie ingrijit, hranit si iubit.
Copiii trebuie sa invete cate putin din toate: sa numere, sa socoteasca, sa citeasca si, de ce nu, sa aiba grija corespunzator de animalutele lor de companie! La ce pot fi de folos cainii si pisicile in gospodarie, care este hrana sanatoasa pentru ei … cei mici vor obtine raspunsuri la toate aceste intrebari chiar de la medicul veterinar.
Psihologii sunt de parere ca micutii care traiesc alaturi de cel putin un animal de companie invata sa fie mai responsabili, mai rabdatori si mai atenti la nevoile celor din jur.
De asemenea, animalele ii ajuta sa fie mai sociabili, sa empatizeze si sa depaseasca mai usor situatiile dificile, precum absenta unei persoane dragi. Mai mult decat atat, cei care traiesc alaturi de un animal de companie par sa dezvolte un sistem imunitar mai puternic, fiind mai bine protejati impotriva alergiilor.
Cresterea unui animal de companie este insa o mare responsabilitate pentru copii; drept urmare, parintii tind sa preia aceasta indatorire de pe umerii lor.