Majoritatea femeilor care se simt vinovate că nu gătesc pentru copilul lor acuză lipsa de timp (70%) sau de îndemânare (51,7%). Având psihologi specializați, marile mărci au integrat perfect importanța acestei duble probleme; ele propun soluții evidente și imediate: sub formă de mâncăruri gata de consumat, rapid de încălzit și savuroase. Vedem peste tot înflorind menționări de genul „mâncare pentru familie, „rețete tradiționale, „specialități românești etc.
Pentru copii există meniuri special preparate, pentru a-l face pe el (sau pe mamă) să creadă că mâncărurile sunt la fel de bune ca și cum le-ar fi gătit mama. Fără să critice alimentele industriale gata preparate, nutriționiștii amintesc că aceste preparate sunt adesea prea grase, prea dulci, prea sărate, pline de aditivi și… scumpe! Ca să nu mai vorbim de uniformizarea gusturilor, din cauza utilizării agenților de gust și a texturii identice de la o preparare la alta.
Dar diversitatea alimentară, garanția unei bune sănătăți, se realizează mai ales prin varietatea de gusturi. Mâncarea gata preparată este perfectă pentru a te scăpa de pregătirea unei mese din când în când, cu condiția să nu devină un obicei zilnic.
Adaptează-te condițiilor
A hrăni și a te hrăni este, cu siguranță, o necesitate. Dar trebuie totuși să admitem că aspectul repetitiv al actului ne determină adesea să-l vedem ca pe o corvoadă de care încercăm să ne debarasăm cât se poate de repede. Nu sunt multe cazurile în care femeile moderne (și aici ne referim la femeia încărcată cu responsabilități și mereu în criză de timp) au timpul necesar să gătească, sau au învățat această artă. Prin urmare, se ajunge mereu la dezbaterea dintre mâncarea semipreparată și cea făcută în casă. Evident, cea din urmă are mereu de câștigat și lasă loc sentimentului de vină că fie nu avem timp să gătim totul noi, fie, dacă încercăm, mai rău iese, pentru că nu ne pricepem.
De aceea, există acele compensări din weekend, când avem mai mult timp liber și ne răsfățăm familia cu ceva preparat de noi înșine, cu sau fără ajutor. Mereu putem profita de aceste zile pentru a găti și pentru a-l familiariza pe copil cu diferite gusturi, alegând rețete simple și rapid de executat. Mai ales când beneficiem de ajutorul noilor cărți de bucate, revistelor de specialitate sau emisiunilor de profil. Foarte importantă (și de luat în calcul) este și implicarea copilului în activitățile legate de bucătărie. Pentru că să vezi și să faci sunt două elemente indispensabile formării gustului unui copil, iar un copil care își ajută mama să prepare o mâncare de spanac, va accepta mai ușor să-l mănânce decât dacă i s-ar da doar de mâncat.
Nouă ne revine sarcina de a învăța să jonglăm cu mâncarea proaspătă și cea congelată, de a fi îndeajuns de ingenioase pentru a pregăti ceva rapid și bun: o tartă gata făcută, ce trebuie doar băgată la cuptor, sau un sos rapid, proaspăt și delicios, care aduce savoare și rapiditate chiar și mâncărurilor banale. Gătitul este mult mai simplu atunci când ai grijă să îți faci provizii din timp.
Dacă ai în cămară cele necesare, nu vei mai fi stresată ce meniu să prepari, ci doar vei compune din ce găsești la îndemână. Iar pentru ca gătitul să nu îți ocupe mult timp, pe care, probabil, nici nu îl ai la dispoziție, combină mâncărurile ușoare, gătite de tine, cu un fel de mâncare semipreparat și nu uita să îi implici și pe ceilalți în prepararea mâncării. Schimbarea este cel mai bun mijloc de a alunga sentimentul de vină. În ciuda principiilor de bază ale nutriției, menite să evolueze, o masă luată în familie, plină de bucurie, relaxare și bună dispoziție rămâne cea mai frumoasă lecție de viață pentru un copil.
„E importantă petrecerea timpului împreună
Silvia Ciobanu – psiholog, psihoterapeut la clinica Mindcare
Așteptările și nevoile membrilor familiei sunt multiple atât ca număr, cât și ca tipologie. Unele se înscriu în categoria de urgențe, altele pot suporta amânare, unele pot fi subiective, altele nu. De asemenea, nevoile unuia dintre membrii familiei, la un moment dat, pot fi prioritare în fața nevoilor altuia, indiferent despre cine este vorba.
Cum se descurcă mama, soția, femeia de carieră cu toate acestea, e o întrebare la care fiecare trebuie să-și găsească propriul răspuns, propria cale, care să o ajute să le îmbine pe toate într-un mod satisfăcător pentru toți membrii familiei.
Dacă ne referim doar la aspectul nutrițional al hranei, nu are importanță cine gătește. Dar, dacă vorbim despre petrecerea timpului împreună, despre interacțiune, relație, afectivitate, atunci lucrurile stau cu totul altfel.
Citește mai multe pe psychologies.ro
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2