Vară, caniculă, sete mare. Este firesc să bei mai multă apă decât în restul anului. Dar când nevoia asta se transformă în obsesie şi cei doi litri de lichide recomandaţi pe zi devin… trei, patru sau cinci litri, este cazul să mergi la medic. Fiindcă setea excesivă este o boală şi poartă un nume: potomanie.
Pot „da în mania” de a bea fără măsură (vorbim despre lichide 'inofensive', nu despre alcool!) persoanele care suferă de deshidratare din diferite cauze: o alimentaţie dezechilibrată, transpiraţie excesivă, diaree, hemoragii sau arsuri pe o suprafaţă mare a corpului, tratamente diuretice. De asemenea, potomania afectează şi viaţa pacienţilor cu diabet zaharat şi diabet insipid, dar şi a celor cu tulburări psihice sau cu insuficienţă renală.
Cum scapi de ea
Dr. Cristina Bălănescu, specialist în terapii alternative, spune că, primul lucru pe care trebuie să-l faci, când ai constatat că bei fără măsură, şi tot nu te saturi, este un efort de voinţă: să te forţezi să reduci treptat cantitatea de lichide.
Şi o vizită la medicul de familie se impune, pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului clasic adecvat. Iar, în paralel cu acesta, poţi folosi – cu ştirea medicului curant – şi o serie de remedii naturiste.
Terapii naturiste de real folos
Cu actele medicale în mână (analize, schemă de tratament clasic etc.), prezintă-te la un doctor specializat în terapii alternative. El îţi va recomanda cele mai eficiente metode complementare, pentru cazul tău: acupunctură, electroacupunctură, reflexoterapie, masaj terapeutic şi de relaxare, tratament homeopat şi/sau fitoterapie.
Citeşte pe libertatea.ro şi care sunt ceaiurile care îţi taie setea
Foto: shutterstock.com