La 19 saptamani cantareste 300 g. Se dezvolta acum structurile nervoase raspunzatoare de gust, miros, auz, vaz si simt tactil. Incredibil, dar copilul poate reactiona acum la zgomote din afara uterului! La 23 de saptamani cantareste o jumatate de kilogram! Pentru structurile creierului e o perioada incarcata: sunt foarte ocupate acum cu dezvoltarea. In saptamana 25, reflexul de inghitire e o achizitie importanta. Poate deschide ochii, se dezvolta coloana vertebrala, vasele de sange din plamani si ajunge sa cantareasca 660 g.
Micii saci pulmonari care se vor umple de aer la primul tipat al copilului sunt acum formati, se acumuleaza in plamani substanta amintita, esentiala pentru respiratie – surfactantul. Poate deschide ochii acum, incepe formarea retinei: era momentul, are 26 de saptamani. „Respira' mici cantitati de lichid amniotic, antrenandu-se pentru momentul nasterii, cand alveolele se vor umple cu aer. La 28 de saptamani, fatul cantareste un kilogram. Pentru ca plamanul este suficient dezvoltat, are sanse de supravietuire daca se naste in aceasta perioada. Cu toate acestea, putem foarte bine sa continuam „jurnalul.
Dr. Doru Campean, medic specialist obstetrica-ginecologie are cateva sfaturi utile pentru tine:
1. Evaluarea factorilor de risc materno-fetali trebuie facuta inainte de conceptie.
2. O femeie informata despre lipsa imunitatii la rubeola sau toxoplasmoza (anticorpi IgG absenti) poate lua masuri pentru a evita expunerea la acesti agenti infectiosi.
3. O alta situatie des intalnita o constituie autotratamentul cu antibiotice la femeile care si-au intrerupt contraceptivele orale.
4. Evaluarea riscurilor este urmata de masuri practice. Preventia poate include vaccinul antirubeolic si suplimentarea alimentatiei cu acid folic.
Trimestrul al treilea de sarcina
La 30 de saptamani are 40 cm si 1 320 g. Lanugo, parul cu care a fost acoperit, incepe sa se desprinda. Acumuleaza din ce in ce mai multa grasime. Ceva-ceva de perfectionat ar mai fi la plamani. Oasele sunt din ce in ce mai tari. La 31 de saptamani cantareste 1 500 g. La 33 de saptamani volumul de lichid amniotic atinge valoarea maxima.
La baieti, testiculele ar trebui sa fi ajuns in scrot, dar se poate intampla ca la nastere unul sau ambii sa nu fi ajuns inca la destinatie. Bebe are aproximativ 2 kg. Continua exercitiile de respiratie cu lichid amniotic. La 34 de saptamani, examenul ecografic il poate gasi cu fundul in sus, cu capul inainte, pregatit sa infrunte toate contractiile din travaliu. Clipeste, se poate uita intr-o parte sau alta (de ceva timp) si poate sa produca lacrimi. Dupa 37 de saptamani se poate spune ca fatul a trecut oficial linia de sosire. Orice zi in plus poate sa fie benefica pentru el, daca totul este in regula.
La 38 de saptamani valorile medii indica o greutate de 3 080 g si o lungime de aproximativ 50 cm. La 39 de saptamani ajunge la aproximativ 3 300 g si 50 – 51 cm. Daca 40 de saptamani il prind inca in uter, va cantari in medie 3 460 g. La acest moment, copilul a coborat si apasa pe colul partial deschis. E timpul sa faceti cunostinta. A fost un miracol care a durat noua luni, dar in clipa in care se termina, va incepe un miracol care va dura o viata! Iubeste-l si respecta-l neconditionat, pentru ca ai de a face cu o minune!
Cel mai fericit moment
La sfarsitul celor trei trimestre de sarcina esti pregatita pentru marea ascensiune? Pentru ca acesta este momentul la care tu, ca mamica, vei depune un efort fizic incredibil, echivalent cu alergarea unui maraton sau cu o ascensiune pe un munte inalt. Asadar, nu ignora cateva sfaturi care iti vor face travaliul mai usor. Stai cat mai mult acasa, nu te grabi sa pleci la spital daca nu ti s-a rupt apa. Odata procesul inceput, adu-ti aminte ce ai invatat la cursurile prenatale.
Misca-te cat mai mult in timpul travaliului si incearca diverse pozitii. Nu intra in panica, chiar daca in acest moment ti se pare foarte dificil. Fii deschisa la sfaturile pe care ti le ofera medicul tau atunci cand ai ajuns la spital. Daca te-ai hotarat pentru anestezia epidurala, trebuie sa spui din vreme, pentru ca in ultimul moment nu se mai poate administra. Aminteste-ti toate metodele citite sau auzite despre combaterea sau minimalizarea durerii in timpul travaliului. E momentul sa le aplici.
Cele trei stadii ale travaliului
In primul stadiu colul se dilata (2 cm). Dureaza cam 12 ore, daca esti la prima nastere. Daca ai mai avut o nastere, timpul se va scurta la 7 ore.
In al doilea stadiu se expulzeaza fatul si dureaza in medie 50 minute la prima nastere si doar 20 daca mai ai un copil.
Cel de-al treilea stadiu este separarea si expulzia placentei.
Text: Dr. Alexandra Cozinov, Foto: HEPTA/PHOTOSHOP..
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2