Medicul pediatru Mihai Craiu trage un semnal de alarmă cu privire la tratamentele folosite pentru combaterea tusei copiilor. Medicul spune că, în ultima perioadă, s-au înregistrat circa 40 de decesse în rândul copiilor după ce părinții le-au administrat acestora tartamente pentru răceală și tuse fără prescripția medicului.
Mihai Craiu a postat pe pagina de Facebook pe care o administrează, Spitalul virtual pentru copii', un mesaj prin care atenționează părinții cu privire la această situație.
De sezon. Mulți copii răcesc acum, când a scăzut semnificativ temperatura…
Când ar trebui să ne impacientăm în fața unui copil mic (cu vârstă sub 5 ani) care tușește și are febră?
Aș reveni cu o mare rugăminte adresată părinților: nu mai administrați „coktailuri” de siropuri antitusive și antihistaminice copiilor care au răceli banale!', și-a început Mihai Craiu postarea.
Apoi a menționat cazurile copiilor decedați din cauza primirii tratamentelor după ureche:
Semnalul trebuie tras, deoarece un sondaj recent, printre părinții americani, arată că aproape jumătate din aceștia au dat copiilor lor CCM (cough and cold medication – medicamente pentru tuse și răceală).
Peste 40 de decese au fost raportate, la copii mici, în SUA, ca urmare a utilizării excesive și a supradozării accidentale sau voluntare a acestor CCM. Acesta este motivul pentru care autoritățile americane interzic utilizarea CCM ca automedicație, în special la copiii cu vârstă sub 4 ani. Aceste medicamente sunt etichetate cu această avertizare, chiar de către producători.
Foto – 123rf.com