Explica-i copilului ce este minciuna

Parintele este modelul de comportament al copilului. Insa atunci cand modelul e imperfect, in mintea copilului apar intrebarile. De ce parintele are voie sa greseasca si el (copilul) nu?

Sa nu minti, sa nu furi, sa nu… O gramada de „sa nu…”, de multe ori neurmate de consecintele incalcarii interdictiei. Si extrem de tentant de incalcat. Macar asa, sa vedem ce se intampla. Iar daca nu se intampla nimic, cu atat mai bine, putem repeta incalcarea interdictiei. Pana cand vine cu adevarat o penalizare.

Si atunci se cheama ca invatam din greseli. Dar ce se intampla daca luam de bune aceste interdictii, le respectam, nu ne tenteaza acel „ia sa vad daca e chiar asa rau sa mint, sa fur etc.”, si chiar parintele, atotputernicul si multiubitul, face ce zice ca eu nu am voie.

Cea mai „cunoscuta” nerespectare a regulii e minciuna. Foarte la indemana adultului. Si grav pedepsita la copil. Scuzele, explicatiile sunt multe – nu poti spune copilului mereu adevarul, sunt minciuni nevinovate. Dar ce te faci cand te prinde? Il certi, spunand ca el nu are voie sa te judece? Nu este bine, deoarece va creade ca unii au voie sa incalce regulile (oamenii mari), iar altii nu.

Ii spui ca nu ai mintit, ca i se pare lui? Nu e bine, caci il faci sa creada ca exista realitati diferite – a ta si a lui, iar in ceea ce vede si aude el nu poate avea incredere. Cand te-a prins, e cazul sa discutati despre minciuna (la nivelul lui de intelegere). Ce minciuni se accepta si care trebuie pedepsite? De ce mint oamenii? Este totusi ok sa minti uneori?

A nu minti copilul nu inseamna a-l impovara cu toate „adevarurile” neplacute de moment, de genul: casnicia noastra merge prost, ma simt frustrata de aspectul meu, nu avem bani, e criza si o vom duce rau, e periculos noaptea pe strada, suntem saraci lipiti, imi urasc soacra, tati o insala pe mami etc. Nu este treaba lui sa iti asculte frustrarile, mergi la psiholog pentru asta.

Toti parintii mint
Sa fim seriosi, toti parintii mint. Iar daca exista parinti care spun ca nu si-au mintit copilul vreodata, ingheata apele chiar cand spun asta. Mintim copilul ca sa evitam conflictele, sa nu ne facem de rusine, mintim doar pentru ca asa s-a pomenit – Iepurasul de Paste, Mos Craciun etc. Asa ca, nu-l vom pune la zid pe mincinos.

44% dintre copiii prescolari sunt pedepsiti de parintii lor. Pedepsele fizice (batai, palmuire, tras de urechi, tras de par, zgaltaire) reprezinta peste 2/3 din pedepsele aplicate copiilor, conform UNICEF.

Nu ii interzice copilului sa minta, ci explica-i pericolele minciunii
Ca sa nu fii ridicol, nu pretinde ca tu nu ai mintit vreodata. Nu ii interzice copilului sa minta, ci explica-i pericolele minciunii. Sa ajunga el singur, in cunostinta de cauza, sa aleaga intre a minti si a spune adevarul.

Povesteste-i tot felul de cazuri in care mincinosul pagubeste sau se face de rusine, ori este respins de catre ceilalti pentru ca nu mai prezinta credibilitate. Invata-l cum sa evite minciuna prin alte modalitati de comportament.

Cel mai bine ar fi sa incepi prin a nu nega evidentele, atunci cand este mic (prescolar). Nu ii spune ca albul e negru, numai pentru ca vrei tu sa creada asta. Pe moment te va crede, insa o face cu pretul pierderii increderii in tine. Daca la usa vine un vecin pe care tati e gelos, iar copilul obisnuieste sa dea raportul, nu ii vei spune copilului – nu era nimeni, ti s-a parut.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2