Exista Mos Craciun!

Astazi vom povesti despre Mos Craciun, un mister pe care toti credem ca il cunoastem si pe care nimeni nu isi doreste sa il cunoasca. Asa a inceput la gradi marea agitatie de Craciun.

Am sa va spun cum am aflat eu sigur ca Mosul exista. Anul trecut. Totul a inceput inca din noiembrie, la gradi, cand am inceput sa invatam din poeziile cu iarna, cu fulgi de nea, om de zapada.

Dar incepuse o frematare intre noi, vorbeam in secret ca vine luna decembrie si atunci vine si Mosul. De parca nu stiam ca va veni, parca era prima oara, asa ne bucuram. Intr-o zi, cand eram la lectii, am vazut ca, brusc, holurile gradinitei erau impodobite.

Doamna directoare asa face – impodobeste totul mai devreme. Si, normal, ca in fiecare an, apar noi avertismente – „Te vede Mosul”.

Cand i-am spus mamei ca gradinita e impodobita de Craciun, a zambit fericita mai intai, apoi a oftat putin si a zis ca spera ca Mosul sa nu fie atins de criza anul asta. Cred ca asta trebuie sa fie vreo raceala. Dar el e magic si se va face bine repede. Sunt sigur.

A doua zi, le-am spus si copiilor de temerea mamei mele, ca Mosul ar putea face „o criza” anul acesta si ei s-au speriat.

S-au gandit sa adune de acasa sirop de tuse, ceaiuri si lamaie, aspirine si Echinacea, ca sa le
lase pe la geamuri inca de la Mos Nicolae, sa se trateze intre ei cei doi mosi, sa se faca bine.

Unul de la pregatitoare ne-a spus cand eram la dansuri (ca noi facem dans la gradi) ca suntem fraieri, criza nu inseamna raceala, ci ca Mosul nu va avea bani. Dar el nu stia ca Mosul nu are nevoie de bani ca sa aduca jucarii, ca le face in fabrica lui de la Polul Nord.

Si baiatul acela rau de la pregatitoare a zis – ha, nici nu exista Mos Craciun, parintii sunt Mos Craciun! I-am dat atunci un pumn in burta si i-am zis ca minte. Am simtit ca mi-l fura pe Mosul.

Poate ca ne place asa de mult Craciunul si pentru ca toti oamenii mari rad mai des si par mai fericiti. Nu mai vad prostiile pe care le facem.

Am vorbit cu toti copiii din clasa despre asta si am hotarat sa ii aratam acelui copil ca minte:
Pasul 1 – fiecare isi intreaba parintii daca e adevarat ca Mosul exista.
Pasul 2 – sa aflam singuri daca e adevarat sau nu. Cand m-a luat mama acasa, aveam emotii.

Stiam ca va urma sa o intreb ceva foarte greu. Nu am putut deschide gura pana seara cu intrebarea cea grea. La nani, am intrebat-o in soapta – mami, e adevarat ca Mosul exista, nu sunteti tu si tati Mos Craciun, nu-i asa? Mami a tacut putin (mie mi s-a parut o vesnicie) si a spus asa: daca nu ar fi nu s-ar povesti…

Asa ca, incurajat de vorbele ei, din care am inteles ca exista Mosul, ca nu e mami si tati, am plusat – dar atunci de ce copilul de la pregatitoare a spus ca nu exista? Iar mama mea a spus – sa nu lasi pe nimeni sa iti fure bucuria Craciunului.

Cel mai important lucru pe care noi il sarbatorim in decembrie este nasterea lui Isus Hristos, nu ca vine Mosul. Dar legenda Mosului este un lucru foarte frumos, pe care nu este important sa il clarificam.

Nu trebuie sa fii Mos Craciun ca sa faci daruri, dar cand faci un dar cuiva, dintr-odata te transformi si tu in Mosul. Asa ca si eu, si tati, si tu putem fi Mos Craciun daca vrem. Hmmmm…

Deci exista sau nu? Am insistat. Daca tu vrei sa existe, el exista, daca nu, nu. Aoleu, ce mai e si asta? Eu am nevoie de certitudini. Cum adica daca vreau eu? Mami, exista sau nu? Stii, dragul meu, a spus mama, asta e treaba cu Mosul si cu iubirea si cu bucuriile din suflet, cu magia sarbatorilor de iarna.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2