Cum il inveti sa economiseasca

A cheltui
Da, este extrem de important sa ii invatam pe copii cum sa cheltuiasca banii – sa faca diferenta intre dorinte si necesitati, sa compare alternativele, sa ia deciziile de cumparare si sa isi asume responsabilitatea pentru ele, sa tina jurnal de cheltuieli.

Pentru aceasta trebuie
– Sa lasam copiii sa faca greseli si sa invete din ele, dar sa vorbim si de greselile noastre (nenumarate) facute la cumparaturi si sa le spunem ce am invatat din ele (daca am invatat ceva…).
– Sa le explicam copiilor termeni ca: valabilitate, calitate si alte moduri de a compara produsele.

– Spuneti copiilor ca exista produse pe care si voi vi le doriti si nu va permiteti sa le cumparati, le admirati impreuna prin vitrina si analizati daca aveti cu adevarat nevoie de ele.

– Creionati amplul tablou financiar pe care il presupune o cumparatura – nu doar pretul obiectului, ci si benzina consumata, biletul de metrou, prajitura si sucul de dupa, cand am obosit de alergatura, timpul consumat, energia consumata. ii va ajuta sa fie mai atenti cand vor lua decizii financiare, mai tarziu.

Se pare ca cei care economisesc sunt caracterizati ca zgarciti iar cheltuitorii ca generosi. Este numai o problema de perspectiva, din punctul cui de vedere este privita problema. Dar oare de ce la nevoie nu contam prea mult pe generosi?

A imparti cu altii
A imparti ne invata sa ajutam oamenii, sa nu astepti intotdeauna pentru ceea ce faci recunoasterea publica, a-ti plati taxele, a distribui din surplus unora care au nevoie, a darui ceva ce faci, mai degraba decat bani sau cadouri.

Cum explicam asta copiilor?
Spunandu-le ca:
– a darui altora nu inseamna numai bani, ci si altfel de resurse – timp, materiale, abilitatile tale.
– daca nimeni nu ar darui cei in nevoie nu ar avea cum sa supravietuiasca
– a imparti din ceea ce castigi este un tribut al bunei functionari a societatii.

A imprumuta
Este un gest firesc, oricine are nevoie la un moment dat sa se imprumute, si ar fi minunat daca am si avea de unde sa o faca, de aceea copilul trebuie sa stie care sunt costurile reale ale unui imprumut, nu neaparat la nivel de detaliu – dobanda, termene, impozite etc,ca a imprumuta inseamna si a da inapoi, sa stie cand este cu adevarat necesar sa te imprumuti, consecintele lui cumpara acum si plateste mai tarziu.

De aceea:
– Nu imprumuta niciodata copilul cu sume care nu iti pot fi returnate pentru ca mai apoi sa il ierti de datorie, nu l-ai invatat nimic facand asta

– Fa un contract cu copilul de fiecare data cand iti cere un imprumut, indiferent ce varsta are copilul.Stabileste o dobanda si o perioada de gratie in care imprumutul este scutit de dobanda. Fa un caietel al imprumuturilor si returnarii datoriilor si arata-i cum functioneaza acest sistem.

– Explica-i cum ar fi mai eficient sa economiseasca bani pentru a cumpara ceva in loc sa imprumute bani pentru asta (de exemplu – sa isi ia pachetel cu el in loc sa cumparati pe drum mici prostioare, sa pastreze restul de la cumparaturi atunci cand primiti maruntei, sa adune si sa duca la centrele de reciclare – impreuna cu voi, desigur, hartie, sticle.

Un studiu facut in Statele Unite arata ca 80% din parinti cred ca copiii lor vor invata chestiuni legate de administrarea banilor candva la scoala, excluzandu-se din aria factorilor de educatie financiara pe ei, in schimb 90% din elevii de liceu si studentii intervievati afirma ca ceea ce stiu ei despre gestionarea banilor este exclusiv de la parintii lor, adica prin puterea exemplului dat de acestia!!

Ca urmare, scapam cumva de sub control modul in care educam copiii sa relationeze cu banii. Educatia financiara facuta mult mai tarziu de 4-5 ani s-ar putea sa fie cam ineficienta.

A-ti invata copilul sa gestioneze banii este fundamental pentru vitorul lui. Este o responsabilitate parentala menita sa ii protejeze viitorul. Nu stii cand sa incepi? inca de cand incepe sa numere. si nu numai prin ore dedicate de economie si finante ci mai ales prin exemplul personal. Nu considera subiectul bani un subiect tabu de care copilul trebuie ferit sub pretextul ca nu e treaba lui, sau e prea mic.

Discutati despre bugetul familiei – cum se face el, cum construiti listele de intrari si iesiri pentru banii care circula in familia voastra. Poate vazand pe cate lucruri zboara banii munciti de mama si tata nu vor mai fi atatea pretentii legate de cumpararea nu stiu carei papusi roz sau robot care stie sa faca zgomote.

Pe de alta parte vor putea invata ca intotdeauna avem de ales si mereu facem alegeri care presupun anumite riscuri atunci cand cheltuim banii.

Aceste lucruri nu trebuie ascunse copiilor. Alegand sa nu platesti luna aceasta telefonul sau lumina risti sa nu mai beneficiezi de aceste servicii, daca cheltui prea mult pe haine acum risti sa nu iti mai ajunga banii pentru mancare, iar nepunand deoparte lunar bani pentru rasfaturi, concediu, cheltuieli neprevazute risti sa nu te mai poti bucura de confortul sigurantei zilei de maine.

Logica ar fi – banii se misca in continuu, daca ei pleaca spre anumite lucruri, pentru alte lucruri nu mai are ce sa plece.

A educa copilul pentru a economisi si a relationa eficient cu banii nu trebuie sa fie o inca o sursa de ingrijorare, de tensiune sau de conflict in familie, trebuie sa fie un mod amuzant, o joaca, daca vreti – un joc de inteligenta, creativitate si atentie.

Copilul nu trebuie sa intre intr-o crispata competitie cu sine pentru a nu cheltui, si nici sa se ingrijoreze inutil ca va putea ramane pe drumuri daca se cheltuie tot venitul familiei, el trebuie sa invete din acest joc cum sa gestioneze resursele si cum sa faca sa isi foloseasca abilitatile, cunostintele pentru a castiga si mentine un anumit nivel financiar.

Text: Cristiana Haica, Foto: Mykola Velychko/Dreamstime.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Pas cu pas
Buton