Cu domnii Goe la restaurant

Am impartasit ideea prietenilor mei, care au si ei copii mai mici sau mai mari, si am declansat un val de sfaturi practice, sustinere morala, compasiune, priviri indoielnice (cu privire la sanatatea mea mintala) si ingrijorare greu mascata – parca intentionam, asa grasuta si neantrenata cum sunt, sa fac bungee-jumping ori schi nautic.

Am primit sfaturi cat pentru un numar special al revistei : „Ai grija sa comanzi mancarea sanatoasa la inceput, sari peste aperitive, ca nu se mai atinge de celelalte feluri, sa nu-i dai suc de la inceput, sa-i iei jucarii, hartie si creioane colorate si o carticica de povesti – stii cum sunt restaurantele astea, stai cu orele pana ti se aduce mancarea, ia o masa mai la margine, ca sa poti fugi in caz de criza, ia si chilotei de schimb, pentru orice eventualitate, si tot asa…

Acte de curaj…
In ziua cu pricina, am gatit copilul, am facut o rezervare si am tras aer in piept. Nu stiu de ce, dar mi-am amintit brusc de vacanta de la mare de acum doi ani, cand pruncul se deranjase la burta din pricina schimbarii apei cu care preparam laptele la biberon si facea, pe oriunde prindea loc, ceva mirositor…

Ramasesem fara scutece in penultima zi si, cu chiu cu vai am reusit sa gasim masura lui la un punct farmaceutic – doua bucati. I-am pus unul dintre ele si am mers la o terasa, sa mancam de pranz. Acolo nu se auzise de scaune pentru copii, asa ca l-am asezat pe masa, sprijinit de gardul de trestie.

In fata lui – cosul cu paine: bebelusul baga in gura cu doua maini painea proaspata. Sub el, scutecul – deja plin si putind ingrozitor – parea ca devine neincapator.

Copilului si sotului le era foame si voiau sa manance ciorbita, respectiv mititeii, dar eu as fi fugit pe strazi de rusine. Am avut, recunosc, o oarecare ezitare de a mai comite acte nebunesti, dar faptul ca deja facusem publica intentia de a iesi la restaurant m-a facut sa raman ferma pe pozitii.

De cum am intrat in restaurant, am vazut o grimasa de panica pe fata persoanei care ne-a condus spre masa. Panica s-a reafisat pe fata chelnerului, care a facut brusc schimb cu altul. In locul lui a venit un tanar zambitor care vorbea foarte mult.

Prima persoana careia i s-a adresat a fost copilul, spunandu-i un inceput de poveste pe care a continuat-o de cate ori a trecut pe langa masa noastra.

Antrenament
Cel mai important lucru inaintea mersului la restaurant este antrenamentul – care se face prin a povesti copilului ce urmeaza sa se intample: se „joaca scena in care jucariile stau la masute, asteapta, li se aduce mancarea. Apoi, in bucatarie, ii arati copilului ce asteptari ai de la el.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2