Haley Joel Osment ne-a stors, împreună cu Tom Hanks, o mulțime de lacrimi în Forrest Gump, unde-l interpreta pe Forrest Gump Jr. Dar a fost cu adevărat remarcat după rolul lui din The Sixth Sense, pe care l-a jucat când avea 11 ani. Pentru prestația sa a fost aclamat de criticii de film și a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun actor în rol secundar. Succesul s-a tradus și în bani: Haley a primit 150.000 de dolari pentru rolul din The Sixth Sense și un an mai târziu a avut un salariu de 1 milion de dolari pentru rolul din Pay It Forward.
După o perioadă de câțiva ani, în care a fost implicat și într-un scandal legat de posesia de droguri și distrugerea proprietății publice, Haley pare din nou pe calea bună: în 2013 a apărut în serialul TV Alpha House, a avut un rol în I'll Follow You Down și a filmat pentru The World Made Straight și Sex Ed (ambele proiecte aflate în faza de post-producție).
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5 6