De multe ori ai vrea să îi răsfeţi pe cei dragi (sau să îi impresionezi pe musafiri) cu un dulce delicios, însă nu ai prea mult timp la dispoziţie. pentru această prăjitură ai nevoie de doar 30 de minute, nu e nevoie să o coci şi, în plus, toată lumea se va linge pe degete.
Cu toţii ştim că anumite cuvinte pe care le adresăm (uneori fără să ne dăm seama) copiilor îi rănesc, îi dezamăgesc şi îi fac să-şi piardă încrederea în noi, dar şi în ei înşişi, aşa că încercăm atât de mult să evităm anumite cuvinte, încât uităm ce ar trebui să le spunem copiilor noştri, câtă
E iubit în lumea întreagă ca unul dintre cei mai talentați și creativi chef(i), este însurat cu iubita din liceu și are 4 copii. Dar Jamie Oliver și-a făcut recent o mulțime de dușmani, după ce a declarat ce pedeapsă neobișnuită i-a aplicat fetei sale în vârstă de 12 ani, care-i răspunsese obraznic. ”Poppy a
Dacă bebelușul tău s-a născut prematur, el va avea nevoie de îngrijiri speciale. După ce va fi ținut în spital până când se recuperează suficient asftel încât să fie în afara pericolelor, el va monitorizat cu atenție și va avea avea nevoie de stimulare, pentru a se putea dezvolta armonios. Părinții au rolul cel mai
Ai face orice să scapi de burtică după naştere, însă toate eforturile tale par în zadar… Iar cu un copil (sau mai mulţi) care îţi ocupă tot timpul (aproape că nici nu mai îndrăznim să amintim de soţ, casă, serviciu etc. ), bătălia pare pierdută. Însă nu e aşa! Îţi propunem un remediu natural care
De fiecare dată când schimbi scutecul copilului tău analizezi cu mare atenţie scaunul bebeluşului şi îţi pui fel de fel de întrebări: ”oare nu e prea moale? O fi având diaree? Nu cumva e prea verde? Ce culoare ar trebui să aibă? O fi constipat? De câte ori ar trebui să facă? E normal să
Esențială pentru viață, apa este un adevărat medicament, cu ajutorul căruia poți vindeca o mulțime de afecțiuni. Adepții medicinei populare spun că poți vindeca doar cu apă următoarele afecțiuni: Arsuri la stomac Dacă senzația de arsuri la stomac te supără des, dacă mâncarea îți vine înapoi după masă, încearcă acest remediu – bea un pahar
Cei mai mulți dintre bebeluși învață să sugă la sân sau din biberon cu destul de mare ușurință. Dar sunt și cazuri în care bebelușii devin foarte agitați exact atunci când mama se pregătește să îi hrănească. Uite de ce se întâmplă asta și ce poți face să hrănești mai ușor un bebeluș agitat: Specialiștii
Un desert pe cât de sănătos, pe atât de gustos! Iată cum să prepari în doar 10 minute, fără coacere, bomboane sănătoase. Ingrediente: • 1 ceaşcă de stafide aurii • ½ ceaşcă de nuci, alune sau migdale, la alegere • ¼ ceaşcă fulgi de ovăz + 2 linguri fulgi de ovăz rumeniţi puţin • 2 linguri seminţe
Probabil şi tu, ca noi toate, examinezi cu maximă atenţie fiecare scutec pe care îl udă bebeluşul tău, pentru a observa fiecare (cât de mică) schimbare în culoarea, cantitatea, consistenţa şi mirosul urinei copilului tău. Şi foarte bine faci! Pentru că urina poate fi un bun indicator al stării de sănătate a copilului tău. Iată
Expunerea la soare, folosirea de autobronzante, abuzul de antibiotice sau fluctuațiile hormonale sunt de vină pentru apariția petelor pigmentare, care ne îmbătrânesc și pe care ne străduim să le acoperim apoi cu fonduri de ten și pudre. Câteva remedii naturale sunt foarte eficiente în a diminua sau șterge cu totul petele pigmentare. Uite ce poți
În primul an din viață, bebelușul tău face progrese spectaculoase – își dublează greutatea în primele 6 luni după naștere și și-o triplează până la prima aniversare. Acest salt uriaș de creștere trebuie susținut printr-o alimentație adecvată. Uite câteva lucuri de care să ții cont când începi diversificarea. Mai puține fibre Bebelușul tău are
Cei mici sunt înnebuniţi după jeleuri, însă te fereşti să le cumperi dulciuri din comerţ? Îţi propunem o reţetă simplă, rapidă, cu ingrediente naturale, fără zahăr adăugat, cu puţine calorii : jeleuri sănătoase de casă. Îi poţi împlica şi pe cei mici în prepararea simpaticilor ursuleţi cu diferite arome – va fi o activitate amuzantă,
La adulți e ceva mai simplu – o infecție este semnalată de obicei prin febră și dureri. La bebeluși însă, febra nu-și face întotdeauna apariția în caz de infecție, iar cei mici nu știu să indice alte simptome. Uite cum să îți dai seama că bebelușul are o infecție. Orice schimbare în comportamentul normal ar
Nu cred că există mamă care să nu se îngrijoreze (sau să îşi pună fel de fel de întrebări) în ceea ce priveşte secreţiile nazale ale copilului. Cât mucus nazal e normal? Când este prea mult? Ce culoare trebuie să aibă secreţiile nazale în mod normal? Ce înseamnă dacă sunt galbene? Dar verzi? Secreţiile nazale
Noul an începe cu noutăți la Disney. Pe 19 ianuarie, de la ora 18, pe Disney Channel sezonul 3 din Violetta continuă cu episoade nou-nouțe, iar sâmbăta dimineața, se dezbat cele mai recente întâmplări din serial alături de Alexia, Andra și Adina. Momente musicale, coregrafii noi, invitați speciali, concursuri și multe alte surprize îi așteaptă
Într-un dicționar ilustrat, cuvântul haos ar trebui probabil să fie reprezentat printr-o poză din camera copilului – jucării, jocuri cărora le lipsesc piese, cărți aruncate pe jos, haine claie peste grămadă, colecții peste colecții (incomplete, desigur), piese disparate căzute după calorifer sau pe sub pat. În asemenea haos, îndemnul ”fă-ți ordine în cameră!” este o
Oaia de Lemn (sau Capra de Lemn) guvernează anul 2015. În anul guvernat de Oaia de Lemn, activitățile creative și evoluția spirituală sunt încurajate, la fel ca și începuturile de tot felul. Dacă vrei să ai noroc în acest an, uite ce culori este bine să porți: Specialiștii în Feng Shui spun că este bine
Aștepți cu sufletul la gură marea întâlnire din 2015, când îți vei strânge în brațe bebelușul? Cu siguranță ți l-ai imaginat de nenumărate ori, ai făcut planuri pentru primii 3, 5, poate chiar 7 ani, te-ai întrebat dacă va fi vesel și zâmbitor ca tine, sau mai serios și introvertit ca tati… Nu mai e
Creatorii romani ne surprind cu cele mai frumoase creatii, in functie de anotimp si sarbatori. Dat fiind faptul ca mai e putin pana la Revelion, v-am pregatit 5 ornamente ce nu ar trebui sa lipseasca de pe masa, in seara dintre ani. Daca organizam o petrecere, cu atat mai importante sunt ornamentele pentru masa de