Pentru orice părinte, diagnosticul de ciroză pus copilului este șocant. În mod popular, noi asociem această boală cu abuzul de alcool. Și totuși, sute de copii sunt diagnosticați anual cu ciroză hepatică. În timp ce la adulți ciroza este adeseori asociată consumului de alcool, la copii ea este cauzată de disfuncții ale tractului biliar. Consumul
Majoritatea caselor de la noi din țară au ajuns să aibă cel puțin un televizor. Din păcate, acesta funcționează nepermis de mult, și mai ales în prezența copiilor. Aceștia ajung să petreacă mai mult timp la TV decât în orice altă activitate. Pentru copiii sub 2 ani, nu trebuie să existe TV, iar pentru ceilalți
Orice părinte își dorește să aibă un copil cât mai bine dezvoltat, atât intelectual și emoțional cât și fizic. Visezi ca fetița ta să fie o renumită balerină sau băiatul tău să meargă pe bicicletă de la 2 ani? Există destule activități potrivite și recomandate la fiecare vârstă în parte, important e să ai răbdare
Intoleranţa la lactoză este o afecţiune caracterizată prin incapacitatea de a digera şi absorbi lactoza, care se manifestă clinic prin simptome gastrointestinale induse de consumul de lapte şi de derivaţi ai acestuia.
Unde dă mama, creşte? Creşte un complex de inferioritate, impresia că totul se rezolvă în viaţă cu violenţă
Să ieși la masă în oraș, cu tot cu bebeluș, poate fi uneori o aventură extremă. Dar venirea pe lume a unui copil nu înseamnă că trebuie să renunți la plăcerile din trecut. Încearcă să faci din această experiență una plăcută, să fii relaxat, chiar dacă reușita implică o planificare amănunțită. Pregătirea Lasă-ți temerile acasă.
Sistemul imun este cel care ne apără organismul de infecţii şi în general, de invadatori
Cea mai grea pedeapsă pentru unii copii este să-și facă temele. Dacă nu studiază destul de mult, nu va avea rezultate satisfăcătoare, iar tu, ca părinte vei fi dezamăgit de eșecurile lui. De multe ori este necesar să-i impulsionezi cumva să se apuce de lecții cu mai mult interes. Fii atent însă în ceea ce
Deși mulți trosnitori de articulații afirmă că ei se simt bine, se relaxează atunci când își trosnesc oasele, acest obicei este enervant pentru ceilalți (și, de ce să nu recunoaștem, un semn de proastă-creștere). Și, spre deosebire de alte astfel de ticuri, acesta este deprins mai ales prin imitație – de la un frate mai
Nu este și nici nu va fi vreodată ușor să ai de-a face cu un copil bolnăvior: este stresant și pentru că e bolnav (și îți faci fel de fel de griji în privința stării sale de sănătate), și pentru că îl vezi că suferă (și ai vrea să iei durerea asupra ta, numai să-l
E o plăcere să ai în preajmă copii optimiști. Vioiciunea și entuziasmul lor sunt contagioase. Dar, conform psihologului Martin Selingman, autorul cărții The Optimistic Child, optimismul este ceva mai mult decât o trăsătură de personalitate atrăgătoare. Poate fi, de fapt, un fel de imunizare psihologică față de o mulțime de probleme ce pot apărea în
De câte ori nu te-ai găsit în situaţia în care nu ai avut cum să-i refuzi copilului tău bunătăţile câştigate cu un „te rog“ prelungit?
Nu se poate spune ca e mai placut sa cresti fete in detrimentul baietilor sau invers.
Multi copii au obiceiuri care pot fi de-a dreptul enervante.
„Niciodata nu termina tot din farfurie, nu stiu ce sa ma mai fac cu el… E tare mofturos…“ Te-ai gandit ca poate nu copilul e mofturos, ci tu exagerezi? Â
Febra reprezinta un semn ca organismul lupta impotriva unei infectii, insa nu este, in sine, periculoasa, cu exceptia cazurilor in care depaseste 40 de grade C, ne linistesc medicii.
Unde doarme bebelusul, in camera lui sau cu parintii? – este intrebarea care, de decenii, starneste controverse.
Oare copiii chiar trebuie sa aiba „bune maniere“? Doar sunt asa de mici si draguti! Nu li se iarta tot? Ei bine... nu.
Semnele de nastere sunt zone ale pielii mai inchise sau colorate, care sunt prezente la nastere sau se dezvolta imediat dupa aceea.
Laringita este infectia sau iritarea laringelui, situat deasupra traheei. Atunci cand corzile vocale se inflameaza sau se irita, ele se umfla, determinand distorsionarea sunetelor produse de trecerea aerului peste ele. Â